Şomajul în masă pe cale să zguduie China: şase milioane de muncitori vor fi concediaţi

În noiembrie 2015, tocmai când atenţia lumii era îndreptată asupra Chinei din cauza încetinirii creşterii economice, a datoriei de peste 300% din PIB-ul ţării, a subevaluării artificiale a yuanului, a bulei imobiliare, împrumuturilor neperformante, etc - unii analişti au atras atenţia asupra unui risc sistemic major, despre care aproape nimeni nu a discutat: şomajul.

Una dintre primele dovezi privind amplificarea şomajului în China a fost furnizată de un raport al Markit care, pe lângă faptul că a confirmat deteriorarea nivelului de producţie al Chinei, a notat de asemenea că, “în cursul lunii februarie, cifrele privind personalul au scăzut cu cea mai rapidă rată din ianuarie 2009.

În urmă cu câteva zile, Reuters a raportat că Beijingul urmăreşte ca, în următorii doi până la trei ani, să concedieze între 5 şi 6 milioane de angajaţi la stat ca parte a eforturilor sale de a reduce "supracapacitatea industrială şi poluarea".

Această măsură, prima dintre multele care vor urma, va produce efecte dintre cele mai neaşteptate.

După cum a susţinut Reuters, “conducerea Chinei, obsedată de menţinerea stabilităţii şi de faptul că noile concedieri în masă să nu declanşeze tulburări, va cheltui în următorii 2-3 ani aproape 150 miliarde de yuani (23 miliarde de dolari) pentru a acoperi concedierile din sectoarele cărbunelui şi oţelului”.

Această cifră, venind din partea regimului comunist, este ridicol de scăzută comparativ cu datele şi estimările analiştilor privind suma pe care va trebui să o plătească Beijingul pentru a-şi menţine pacea socială precară - 11 trilioane de yuani, cel puţin.

Pentru a face situaţia şi mai complicată, cifra de mai sus este doar un minin, în condiţiile în care concedierile preconizate îşi vor produce efectul de domino asupra celorlalte industrii.

Apoi, dat fiind controlul total exercitat de autorităţi asupra economiei, analiştii nu au luat în calcul companiile-fantomă de stat, care vor acumula şi ele datorii care nu se pot contabiliza foarte uşor. Acestea sunt acele companii care şi-au închis o parte dintre operaţiuni dar îşi păstrează personalul pe statul de plată, din moment ce guvernele locale sunt îngrijorate de impactul social şi economic pe care îl vor avea falimentele şi şomajul ridicat. Închiderea acestora a fost identificată ca una dintre priorităţile regimului chinez în acest an, premierul chinez Li Keqiang promiţând în decembrie 2015 că ele vor ajunge “sub lama cuţitului” în curând.

Conform Reuters, ar fi vorba de cea mai semnificativă mişcare de acest gen a Chinei de la restructurarea companiilor deţinute de stat în perioada 1998-2003, când au fost eliminate 28 milioane de locuri de muncă şi a costat guvernul central aproximativ 73,1 miliarde de yuani în fonduri de relocalizare a muncitorilor.

Există două mari probleme cu această estimare. Prima este aceea că Beijingul urmăreşte să reducă supracapacitatea în aproximativ şapte sectoare, inclusiv ciment, producţia de sticlă şi construcţia de nave. Astfel, acest pas va avea efecte negative masive în sectorul muncii şi va afecta nu doar sectorul public ci şi numărul foarte de ridicat de muncitori din sectorul privat care oferă servicii celor şapte sectoare avute în vizor.

Conform unor estimări, între 20 şi 30 de milioane de muncitori din sectoarele public şi privat îşi vor pierde locurile de muncă, ca urmare a reducerii masive a supracapacităţii de producţie pe care China o va desfăşura în următoarele decenii. Chiar şi acel număr ar putea fi o estimare incorectă dacă se materializează cele mai negative scenarii legate de împrumuturile neperformante ale Chinei.

Ministerul chinez al Finanţelor a declarat în luna ianuarie că, în următorii trei ani, va colecta de asemenea 46 miliarde de yuani prin suprataxarea energiei electrice obţinută pe bază de cărbuni pentru a relocaliza muncitorii concediaţi. În plus, un amestec de fonduri guvernamentale locale va fi făcut de asemenea disponibil.

Totuşi, fondurile care sunt oferite în prezent au un efect minor asupra rezolvării problemei datoriilor avute de companiile fantomă, care ar putea copleşi băncile locale dacă nu sunt gestionate într-o manieră corectă.

Cu alte cuvinte, China este pe cale să dezlănţuie un război pe două fronturi datorită economiei sale încetinite: un front are de a face cu numărul tot mai mare de împrumuturi neperformante şi al doilea se referă la tulburările sociale care ar putea izbucni în urma valului masiv de concedieri iminente.

Fabricile închise vor trebui să ramburseze băncilor împrumuturile pentru a evita împovărarea băncilor de stat cu un munte de credite neperformante. Datoria către terţi, sau banii datoraţi de companii altor întreprinderi, va trebui de asemenea să fie rezolvată.