Daniel Morar: Ameninţările SRI la adresa CCR şi declaraţiile generalului Dumbravă sunt inacceptabile
alte articole
Ameninţările directe ale SRI la adresa Curţii Constituţionale în cazul legilor Big Brother sunt inacceptabile într-un stat civilizat, la fel de inacceptabile ca şi declaraţia generalului SRI Dumitru Dumbravă potrivit căreia Serviciul urmăreşte dosarul până la soluţionarea definitivă, depăşindu-se astfel competenţele legale ale instituţiei, a declarat fostul şef al DNA Daniel Morar, în prezent judecător al Curţii Constituţionale, în cadrul unui interviu publicat marţi de Adevărul.
Rolul SRI în relaţie cu DNA
"Cât timp am condus DNA-ul, SRI a avut un rol… hai să nu-i spunem periferic, dar a avut un rol în limitele legii. Ceea ce spunea legea este că serviciile de informaţii – acum toată lumea se cantonează pe SRI că e cel mai activ – trebuie să trimită la Parchete toate informaţiile pe care le obţin în cadrul activităţii specifice. Nu fac un favor nimănui – nici acestei ţări, nici DNA-ului, nici procurorilor – ofiţerii SRI care trimit informaţiile la parchet, pentru că sunt obligaţi prin lege. Cealaltă atribuţie a serviciilor de informaţii – în speţă a SRI-ului – este de a asigura sprijinul logistic pentru interceptări pentru că ei deţin toată logistica pentru interceptări în România şi toate interceptările se fac prin logistica SRI.
Cam aici trebuie cantonată activitatea şi implicarea SRI în lupta anticorupţie. Pentru că atunci când după 1990 li s-au luat serviciilor de informaţii atribuţiile judiciare s-a avut în vedere un lucru elementar: nu poţi să fii în acelaşi timp un deţinător al unor informaţii enorme, importante şi să şi poţi să faci dosare penale. Pentru că ai avea prea multă putere. De aceea, anticorupţia este în responsabilitatea totală şi expresă a procurorilor şi a ofiţerilor de poliţie, aşa cum Justiţia – vizavi de discuţia de acum, cum urmăresc cei de la SRI dosarele până la capăt – este în întregime atributul judecătorilor. Prin urmare, nu au legitimarea nici constituţională, nici legală de a face mai mult decât ce vă spun."
Legile Big Brother şi presiunea SRI
"Legat de activitatea mea de aici (la CCR - n.r.), au fost cele trei legi pe care lumea le cunoaşte ca "Big Brother", legi pe care SRI-ul şi le-a asumat la modul evident, un lucru iarăşi defect din punctul de vedere ale unei democraţii constituţionale, legile sunt aprobate de Parlament. Am văzut toţi că legile nu le promova un grup parlamentar, nu le promova Guvernul – afirmativ vorbind –, cei mai vocali erau cei de la serviciile de informaţii. În esenţă, nu este greşit ca o instituţie a statului să spună "Avem nevoie de o asemenea lege, că lucrăm pe baza ei", dar este greşit să te erijezi în singura instituţie care promovează şi susţine aceste legi. Hai să spunem că până aici lucrurile ar fi în regulă.
Dar când din partea SRI au apărut ameninţări directe la Curtea Constituţională sau ameninţări prin articole de presă, atunci deja s-a depăşit un cadru legal. Iar totul a culminat cu ameninţările clare ale fostului şef al SRI (George Maior, n.r) care a spus că dacă se va întâmpla ceva va şti pe cine să arate cu degetul. Acest lucru nu se întâmplă într-un stat civilizat, este un moment la care nu ar trebui să se ajungă şi probabil că au fost într-un moment din ăsta în care au crezut că au multă putere. Nu, n-au puterea să ameninţe instituţiile statului şi nu trebuie să se mai ajungă aici. La fel cum o declaraţie a unui reprezentant al SRI-ului că urmăreşte dosarul până la soluţionarea definitivă este de neacceptat şi de neînţeles. Nu au treabă în această zonă", a afirmat Daniel Morar.
Întrebat dacă riscă DNA să devină un teren de joc pentru SRI, fostul şef al instituţiei conduse acum de Laura Codruţa Kovesi a precizat: "Încerc să evit să vorbesc despre ce se întâmplă acum la DNA, din motivele pe care vi le-am spus. Dar puteţi avea un răspuns din modul cum am procedat eu. Niciodată în comunicatele DNA-ului, în vremea când eram şef al DNA, nu a existat că „Acest dosar s-a realizat cu sprijinul SRI”. Pentru că un dosar se realizează cu sprijinul multor oameni. Te-a sprijinit şi paznicul de la firmă care te-a lăsat să intri să faci percheziţia. Nu, nu ăsta este sensul. Plus că nu are ce să caute un asemenea sprijin mai mult decât… Apoi, am considerat întotdeauna că treaba procurorilor e una, treaba SRI-ului e alta. Sunt importante amândouă, dar trebuie separate apele."
"Sper ca activitatea DNA să nu regreseze"
"Sper că această activitate a DNA să nu regreseze. Însă mie mi-a atras cineva atenţia cât eram şef al DNA-ului şi vreau să spun şi eu lucrul acesta mai departe. În acest moment, ca şi în anii anteriori, DNA-ul a început şi s-a bucurat de atâta credibilitate încât orice acţiune a DNA-ului pare dorită, pare corectă, pare justificată ş.a.m.d. Trebuie foarte mare atenţie pentru ca la adăpostul acestei credibilităţi să nu se comită greşeli şi mai ales abuzuri. E un moment în care toată lumea validează ce face DNA-ul, e un lucru la care n-am sperat în urmă cu zece ani, dar acum trebuie să ne gândim la risc. Adică trebuie să facem lucrurile normal.
Nu trebuie să mizăm pe această credibilitate pentru că nimic nu durează la nesfârşit şi nici credibilitatea. Iar rezultatele finale ale muncii actualei echipe a DNA-ului nu se văd acum. Rezultatele se văd în câţiva ani. Tot ceea ce se vede acum în materie de condamnare, de finalizare, dacă vorbim în termeni fotbalistici, e rezultatul muncii celor din echipa precedentă. Nu e nimic rău aici sau bine, vă spun doar că există cicluri. Nu poţi să ai rezultate la un an după ce ai venit sau la jumătate de an. În mare e un ciclu de trei ani, trei ani şi ceva. Deci trebuie răbdare. Şi nu trebuie forţate lucrurile", a mai declarat Daniel Morar, în interviul acordat publicaţiei Adevărul.
Recomandăm şi Statul de drept sub asediu. Laura Ştefan avertizează că pericolul este iminent [video]
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.