Cum dispar creştinii din Orientul Mijlociu

Mulţi creştini iau drumul Occidentului pentru că se simt mai acasă acolo, pentru a scăpa de violenţele şi persecuţiile din ţările arabe sau de problemele economice.

Chiar dacă majoritatea victimelor războaielor şi terorismului sunt musulmanii majoritari, minoritatea creştină se simte ameninţată. Proporţia de creştini din Orientul Mijlociu a scăzut de la 14% în 1910 la 4% astăzi. În plus, cei rămaşi tind să aibă o rată de natalitate mai scăzută decât musulmanii, potrivit Pew Research Centre. De exemplu, în Egipt rata de natalitate este de 2,7 pentru musulmani, faţă de 1,9 pentru creştini.

În oraşul irakian Mosul trăiau zeci de mii de creştini, dar aceştia au fost atacaţi mai întâi de insurgenţi fiind percepuţi ca susţinători ai americanilor după invazia din 2003. Apoi a venit Statul Islamic, iar jihadiştii le-au lăsat ca alternative fie să se convertească la Islam, fie să plătească jizya, o taxă pentru nemusulmani, sau moartea. Ca urmare, majoritatea au fugit, iar în iulie 2014 Statul Islamic a anunţat că oraşul este eliberat de creştini.

Unii dintre ei s-au dus la Erbil, capitala kurdă a Irakului de Nord, unde le-a fost greu să-şi găsească locuri de muncă şi să obţină servicii publice.

Loialitate de nevoie faţă de autocraţi

Până la Primăvara Arabă, mulţi lideri creştini au susţinut regimuri autoritare în speranţa că acestea vor asigura protecţia minorităţii, dar odată cu prăbuşirea acestora, creştinii au rămas expuşi.

”În Irak atunci când Saddam Hussein a fost îndepărtat, am pierdut milioane de creştini, nu pentru că regimul a căzut, ci pentru că nu mai era nicio autoritate şi un vid de putere. În Siria este la fel. Creştinii nu susţin regimul Assad, dar se tem de ce ar putea veni în locul acestuia”, a declarat în 2012 Patriarhul Bisericii Maronite din Liban, Bechara Boutros al-Rahi, pentru AFP.

Şi în Liban, unde creştinii erau odată majoritari şi încă au o putere considerabilă, liderii politici ai acestora se plâng de persecuţii şi de faptul că musulmanii sunt acum majoritari şi vor mai multă putere.

Creştinii nu susţin regimul Assad, dar se tem de ce ar putea veni în locul acestuia.

În Egipt, Biserica coptă l-a susţinut pe dictatorul Hosni Mubarak, iar acum îl sprijină pe preşedintele Abdel-Fattah al-Sisi, dar creştinii au avut puţin de câştigat din sprijinul manifestat de liderii lor pentru aceştia. Mubarak nu a făcut nimic pentru a opri deteriorarea relaţiilor dintre creştini şi musulmani şi intensificarea violenţelor sectare. Iar Sisi este văzut doar ca o variantă mai bună decât guvernul islamist al Frăţiei Musulmane pe care l-a înlăturat.

”În ultimii ani creştinii copţi nu au fost foarte activi din punct de vedere politic. Fiind o minoritate creştină într-o ţară dominată de musulmani, poziţia lor a fost şi continuă să fie foarte delicată. Spre sfârşitul anului 2012 copţii au devenit însă mult mai activi, cel puţin din perspectiva participării la demonstraţii. Cred că este o reacţie ce-şi are originile în spaimă. Foarte mulţi dintre creştinii egipteni sunt realmente înspăimântaţi de o posibilă dictatură religioasă în Egipt. Nu trebuie uitat faptul că în ultimii doi ani, în Egipt, au avut loc o serie de conflicte între comunităţile musulmane radicale şi cele creştine. Aceste conflicte au lăsat în urmă zeci de morţi şi sute de răniţi, majoritatea lor provenind din cadrul comunităţilor creştine. Cunosc personal câteva cazuri de creştini copţi care au părăsit Egiptul şi alţi câţiva care plănuiesc să facă acest pas în viitorul apropiat. Destinaţiile lor sunt Canada, SUA sau Europa”, explica Ciprian Răglean, un tânăr manager român aflat în Egipt în timpul preluării puterii de către Frăţia Musulmană, într-un interviu acordat Epoch Times

Interesant este că ţările arabe din Golf, unde se aplică cel mai conservator Islam, au primit cel mai mare număr de creştini în ultima vreme, ce-i drept nu din Irak sau Siria. Trebuie precizat însă că aceştia sunt mai ales muncitori imigranţi din regiunea Asia-Pacific, veniţi la muncă în ţări precum Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite.

Riadul interzice practicarea creştinismului, în timp ce Emiratele restricţionează doar prozelitismul, dar în rest îi susţine pe creştini. Numărul de biserici din ţară a crescut de la 24 în 2005 la 40 în prezent, iar guvernul le oferă pământ gratis, apă şi electricitate.

Totuşi vechile comunităţi creştine se pierd în Orientul Mijlociu. “Creştinii nu sunt oaspeţi în Orientul Mijlociu. Noi suntem proprietarii de drept ai acestor pământuri”, susţine Părintele Paul Karam, preşedintele Caritas, o organziaţie de caritate din Liban, citat de Economist.