Ce au în comun protestele din R.Moldova şi din Liban

În două ţări care nu au nimic în comun la prima vedere, zeci de mii de oameni nemulţumiţi au ieşit în stradă pentru a cere nici mai mult nici mai puţin decât demisia întregii caste politice corupte aflate la guvernare, care refuză să le asigure condiţii decente de viaţă. Oamenii s-au săturat de promisiuni mincinoase şi simt că nu mai există alternativă decât strada.

La Beirut o criză a gunoiului, provocată de incapacitatea autorităţilor de a găsi soluţii după închiderea unei gropi de gunoi şi eşecul unor licitaţii, s-a transformat într-o mişcare amplă de contestare a autorităţilor corupte. În fapt, este vorba despre erodarea puternică a instituţiilor statului, măcinate de corupţie, căpuşate de o reţea paralelă de interese private, adică o capturare a statului.

La Chişinău, jaful din cele trei bănci, de peste un miliard de euro, neinvestigat cum se cuvine de justiţie şi consecinţele sale, deprecierea monedei şi creşterea preţurilor, au fost declanşatorul. În ambele cazuri protestatarii au cerut demisia guvernului, alegeri parlamentare anticipate şi alegerea preşedintelui prin vot popular direct, şi nu în urma înţelegerilor politice între partide, pentru a combate capturarea statului de către o clică coruptă.

Sigur structura politică şi socială a celor două ţări este foarte diferită. Libanul nu mai are preşedinte din mai 2014, când Michel Suleiman a demisionat, şi n-a mai ţinut alegeri parlamentare din 2009 din cauza neînţelegerilor dintre partide legate de legile electorale. R.Moldova în schimb a organizat alegeri parlamentare chiar în noiembrie anul trecut, dar pro-europenii câştigători sunt acuzaţi de continuarea jafului şi prăbuşirea ţării în prăpastie, Republica fiind cu toate programele de finanţare externe suspendate şi aproape de incapacitatea de plată.

O altă diferenţă majoră este configuraţia politică din Liban, puternic influenţată de sectarianism: de reprezentarea în instituţiile statului a sunniţilor, şiiţilor şi creştinilor. Interesant este că libanezii care au ieşit în stradă masiv la îndemnul mişcării civice ”You Stink” au identificat ce este putred în ţara lor. Ei au cerut abolirea sistemului confesional, o moştenire istorică din vremea când ţara era sub mandat francez, pe baza căruia sunt împărţite posturile din instituţii pe criteriu religios. În prezent, creştinii maroniţi primesc preşedinţia Republicii, sunniţii funcţia de prim-ministru, iar şiiţii pe cea de preşedinte al Parlamentului. Mai mult, în Parlament, 50 % dintre locuri sunt rezervate pentru creştini, iar 50% pentru musulmani. Asta implică o răspundere neclară, împărţită şi difuză a puterii, care nu-i avantajează pe cetăţenii care vor să-şi controleze mai bine aleşii. Ca urmare, mulţi libanezi care au ieşit în stradă au cerut un stat laic şi posibilitatea de a vota pentru candidaţi de alte confesiuni, în funcţie de competenţă, şi nu pe criteriu sectar.

La rândul lor, protestatarii din Chişinău au afirmat şi ei nevoia de demnitate a cetăţenilor, care s-au săturat să fie furaţi, minţiţi şi ignoraţi de politicieni corupţi care au făcut din ţară o afacere personală. Ei sunt dispuşi să stea în stradă, într-un oraş de corturi, până când oligarhii le vor asculta revendicările, iar Platforma Civică se va transforma în partid politic pentru a veni cu o alternativă reală la actualele partide corupte. Demnitatea cetăţenilor înseamnă o justiţie funcţională şi independentă, mecanisme de responsabilizare a aleşilor de către alegători, mai multă participare a populaţiei la luarea deciziilor.

În ambele ţări, mişcările de protest sunt până acum apolitice, civice şi arată că societatea civilă are capacitatea de a mobiliza suportul oamenilor. Mişcările civice au fost în mare parte paşnice, chiar dacă în Liban au avut loc şi violenţe după ce poliţia a intervenit împotriva protestatarilor care făcuseră un sit-in în faţa Ministerului Mediului, pentru a cere demisia ministrului responsabil pentru gestionarea dezastruoasă a problemei gunoiului.

Încă un element comun este că decidenţii politici din ambele ţări au încercat să-i ignore pe protestatari. În Liban, preşedintele Parlamentului Nabih Berri a anunţat o întâlnire a liderilor politici care n-a dus la niciun rezultat, iar în Republica Moldova, preşedintele Parlamentului şi al ţării au refuzat să discute cu protestatarii, iar premierul a refuzat să le facă concesii.

Ambele mişcări civice, din Liban şi din Moldova, chiar dacă foarte diferite, încearcă să-şi ia ţara înapoi, contestând răul şi putreziciunea care o macină.

Revendicările precum combaterea şomajului, a corupţiei şi clientelismului sau nemulţumirea faţă de creşterea preţului la gaze şi la electricitate sunt şi ele destul de asemănătoare. Solicitarea alegerilor anticipate şi alegerii preşedintelui prin vot direct sunt semnul că cetăţenii vor o resetare a întregului sistem politic şi nu mai cred în actualele partide ale căror promisiuni ”put”, dacă ar fi să parafrazăm numele Mişcării You Stink. Ei vor alte figuri, oameni credibili şi profesionişti, în fruntea ţării şi sunt dispuşi să se implice şi să nu mai permită continuarea jafului.

Într-un interesant reportaj făcut de cotidianul francez ”Le Monde” la Beirut se arată care este percepţia libanezilor simpli care spun că ”majoritatea şefilor de partid sunt de peste 30 de ani în funcţie, iar totul în ţară funcţionează pe baza de pile. Nu mai vrem acest sistem confesional pentru că dacă ai relaţii sus puse, faci ce vrei, iar dacă nu ai, nu poţi face nimic”.

Similar, din Republica Moldova tinerii pleacă masiv pentru că nu au perspective de a găsi locuri de muncă şi salarii decente în ţara lor. Ei sunt alungaţi şi de corupţie, clientelism şi de dispreţul oligarhilor care au capturat ţara.

Ambele mişcări civice, din Liban şi din Moldova, chiar dacă foarte diferite, încearcă să-şi ia ţara înapoi, contestând răul şi putreziciunea care o macină.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.