Cum arată cel mai recent sondaj CURS pentru alegerile prezidenţiale după eliminarea Dianei Şoşoacă din cursa pentru Cotroceni

Andrei Popescu
18.10.2024

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, ar conduce în topul intenţiilor de vot ale românilor pentru alegerile prezidenţiale, fiind urmat la o distanţă relativă de George Simion, arată cel mai recent sondaj Omnibus după eliminarea Dianei Şoşoacă din cursa pentru Cotroceni.

Participanţii la sondajul realizat de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS) au fost întrebaţi cu cine ar vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale dacă acesta ar avea loc duminica viitoare.

Datele obţinute arată că:

- 26% ar vota cu liderul PSD Marcel Ciolacu

- 17% au optat pentru liderul AUR George Simion

- la egalitate cu 15% se află Mircea Geoană, independent şi liderul PNL Nicolae Ciucă

- 14% au spus că ar vota cu noua şefă a USR, Elena Lasconi

- în ceea ce îl priveşte pe fostul ministru Cristian Diaconescu (independent), acesta ar primi doar 5% dintre voturile românilor

- pe ultimele trei poziţii în topul preferinţelor românilor, fiecare cu câte doar 2 procente, se află liderul UDMR Kelemen Hunor, Cristian Terheş din partea PNC, Ludovic Orban din partea PMP-Forţa Dreptei.

De asemenea, în ceea ce priveşte intenţia de vot la alegerile parlamentare de la 1 decembrie, sondajul realizat de CURS a obţinut următoarele date:

- cu PSD ar vota 31% dintre români

- cu PNL ar vota 20%

- cu AUR ar vota 18%

- cu USR ar vota 15%

- cu S.O.S. Români ar vota 7%

- pe ultimele locuri, cu doar 3%, s-ar afla UDMR şi Alianţa PMP- Forţa Dreptei.

Studiul a fost realizat prin metoda CATI în perioada 11-16 octombrie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor