Cine va guverna România după alegeri? Calcule şi scenarii cu unul dintre cei mai cunoscuţi politologi

Cristian Pîrvulescu (Prin bunavointa domnului Cristian Pîrvulescu)
Loredana Diacu
28.08.2024

Este puţin probabil ca PSD-ul să vrea să guverneze cu AUR, aşa cum susţin unele voci din PNL, susţine politologul Cristian Pîrvulescu într-un interviu acordat Epoch Times.

Potrivit decanului Facultăţii de ştiinţe politice din cadrul SNSPA, în calitate de socialist, Ciolacu nu poate să se asocieze cu extrema dreaptă, orice ar fi, fără să se pună într-o postură ingrată în plan european şi să rişte să fie sancţionat de familia politică. O guvernare cu AUR ar fi mai degrabă probabil să vedem dacă Geoană iese preşedinte, crede Pîrvulescu.

Redăm principalele declaraţii ale politologului pe acest subiect:

Reporter: Ce credeţi că se va întâmpla după alegerile parlamentare? Vedeţi posibil o majoritate PSD - AUR, cum susţine, de exemplu, Sighiartău că se va întâmpla?

Pîrvulescu: Problema e mai degrabă europeană. Deci un socialist cu siguranţă nu poate să se asocieze cu extrema dreaptă, orice ar fi. Oricât mi-aduc aminte, doamnul Ciolacu este vicepreşedinte al Partidului Socialist European. Dacă va face lucrul ăsta, ne întoarcem în perioada Dragnea, altfel spus, socialişti europeni o vor sancţiona imediat.

Reporter: Cum vedeţi totuşi formându-se majoritatea? Cine va guverna? Vedeţi PSD-ul şi PNL-ul dându-şi din nou mâna după ce acum s-au scuipat în numele stabilităţii pe care o invocă preşedintele Iohannis, când de la "Ciuma Roşie", cum le spunea, i-a promovat la statutul de parteneri de încredere?

Pîrvulescu: Depinde cine va fi preşedinte. Dacă va fi Ciolacu preşedinte, nu sunt convins că va fi aceeaşi majoritate: PSD - PNL. Dacă va fi Ciucă preşedinte, va fi cu siguranţă continuată linia Iohannis, deci va fi o variantă care să asigure stabilitatea politică internă, ceva ce n-am mai avut. În campania actuală se uită că până la acest guvern, care a părut multora o struţo-cămilă, noi nu am avut stabilitate. Şi dacă vom reveni la situaţia anterioară, nu vom avea.

Deci, aşa cum am spus, pentru mine, şi Ciolacu, şi Geoană, şi Lasconi, ca să nu mai vorbesc de Simion, preşedinte sunt cu ocazia de a reveni la guvernări scurte şi instabile, fără majorităţi clare.

Acum, depinde foarte mult de contextul internaţional. Aşa cum s-a spus, domnul Ciolacu nu pare să fie, să aibă convingeri foarte ferme. Pare să fie un politician pragmatic care va ţine cont, care va deveni preşedinte de context internaţional. Asta însă îl face imprevizibil, pentru că contextul internaţional e imprevizibil. Pe câte vreme Ciucă este absolut previzibil.

Reporter: Ce şanse credeţi că are Ciucă să iasă preşedinte al României?

Pîrvulescu: Dacă PNL-ul rămâne divizat, atunci nu are. Pe de altă parte, să ştiţi că chiar şi un tur doi Ciolacu-Ciucă e un tur doi riscant, pentru că, luând declaraţiile lui Geoană şi Lasconi, nu îi văd pe cei doi, dacă nu intră în turul doi, indicând electoratului să voteze Ciucă. Pentru că doar de acolo poate lua Ciucă voturi. Nu poate lua voturi de la extrema dreaptă.

Deci, practic, Ciolacu s-a gândit foarte serios cum poate să câştige turul doi împotriva lui Ciucă. Şi cel mai uşor este cu cei 25% pe care îi estimez eu votanţii extremiştilor. Pentru că, dacă faceţi un calcul, un 25-30% pe care le-ar putea obţine Ciucă plus votanţii extremiştilor l-ar putea trimite la Cotroceni.

Reporter: Şi în scenariul în care Geoană câştiga preşedinţia, cum se va face majoritatea?

Pîrvulescu: În primul rând, Geoană va avea o problemă. Va trebui să preia un partid. Ştiţi, marea problema a lui Iohannis, atât de criticat de Ciolacu, este că el nu a avut nicio clipă nici majoritate parlamentară, darămite prezidenţială, ca să îşi pună programul în aplicare. Ăsta e motivul potrivit căruia a fost relativ retras şi, din situaţia asta, a jucat un rol foarte important. Dar, mă rog, istoria îl va stabili.

Pentru că din 2014 până în 2024, în 10 ani de zile, aproape şapte ani şi jumătate, a guvernat PSD-ul. A fost la guvernare. Ei spun că n-au avut niciun fel de influenţă. Ba da, prim-ministru e mult mai puternic decât preşedintele. Au fost Ponta şi, când era Cioloş prim-ministru, Dâncu era prim-vice-prim-ministru. Apoi au fost Grindeanu, Tudose, Dăncilă şi a fost pauză de doi ani, între 2019 şi 2020, cu două guvernări liberale. Primul, minoritar, iar al doilea, cu o majoritate care era o majoritate care nu era pro-prezidenţială. Ăsta e motivul pentru care USR a fost scos de la guvernare.

Iar din octombrie 2021 până acum, deci trei ani de zile, PSD a fost la guvernare. Chiar dacă în prima jumătate de mandat a fost un prim-ministru PNL, PSD a fost la guvernare şi a impus punctul de vedere. Deci, dacă Geoană devine preşedinte, va trebui să recupereze PSD. Va încerca o recuperare ostilă. A încercat-o deja în 2020 încoace.

A încercat să preia într-un fel sau altul PSD, profitând de slăbiciunile domnului Ciolacu, dar n-a reuşit. Deci va încerca acest lucru. Deci estimez că va fi foarte dificil să se formeze o majoritate.

Şi cum domnul Geoană nu are o culoare politică foarte clară, deja orice variană devine posibilă. Inclusiv majorităţi din care să facă parte AUR şi SOS. În condiţii geopolitice care ar fi ostile Ucrainei şi Uniunii Europene, spre exemplu.

Eu am urmărit cu atenţie discursurile domnului Geoană şi trebuie să recunosc că n-am văzut aşa o mare efuziune pentru drepturile omului şi democraţie. Probabil din aceleaşi motive tactice că îşi doreşte să obţină mult din partea electoratului extremist. Dar eu din ce pot să fac analiza viitorilor guvernări dacă nu din discursurile lor?

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor