Cinci monumente celebre ar putea fi distruse de fenomene meteorologice

Colosseumul din Roma, Statuia Libertăţii din New York, precum şi unele dintre cele mai vizitate atracţii turistice ar putea fi distruse de fenomenele meteorologice.

De la arşiţa din Egipt, până la furtunile descrise de vechii grecii, civilizaţiile antice s-au confruntat cu vremea extremă încă din antichitate. Deşi cei care le-au realizat au dispărut, multe monumente s-au păstrat până în prezent. Meteorologul Jim Andrews a cercetat pentru Huffington Post care sunt şansele ca unele dintre cele mai cunoscute atracţii turistice să fie distruse de vreme, potrivit mediafax.

Colosseumul din Roma, Italia

Colosseum - denumit şi Amfiteatrul Flavian - este una dintre cele mai cunoscute construcţii din Italia, realizată între anii 70 şi 80. Se estimează că ar avea o capacitate între 50.000 şi 80.000 de persoane, fiind cel mai mare amfiteatru din Imperiul Roman. La Colosseum se puteau organiza lupte între gladiatori şi alte spectacole publice, cum ar fi piese de teatru, vânători şi lupte cu animale, execuţii sau reconstituirea unor bătălii celebre. Construcţia putea să fie umplută parţial cu apă pentru a se reconstitui unele bătălii navale, în cadrul unui eveniment numit Naumachia.

Colloseum, care este construit din piatră şi beton, s-a deteriorat în timp datorită cutremurelor şi hoţilor de materiale de construcţii. Este unul dintre cele mai importante simboluri ale Romei, însă Andrews atenţionează că edificiul se află în pericol. "Deşi zăpada şi temperaturile foarte scăzute nu vizează frecvent capitala Italiei, atunci când ninge, zăpada se topeşte de obicei în timpul zilei. Temperaturile scăzute din timpul nopţii îngheaţă picăturile de apă, care crapă piatra", afirmă Jim Andrews. "E o forţă extraordinară. Funcţionează ca o daltă", a mai menţionat el. Colosseumul a rezistat însă 1.924 de ani, aşa că probabil nu va dispărea prea curând.

Templul lui Apollo din Bassae, Grecia

Constructia a fost dedicată zeului Apollo deoarece acesta ar fi salvat localnicii de o epidemie care bântuia în zonă. Situat la o altitudine de 1.131 de metri, într-un spaţiu îngust, templul a fost proiectat de Iktinos, un arhitect care a lucrat şi la Partenonul din Atena. Templul este aliniat de la nord la sud, spre deosebire de cele mai multe clădiri de acest fel din Grecia Antică, orientate de la est la vest.

Peninsula Peloponez este o zonă relativ umedă din cauza munţilor. Deşi se află la aproape aceeaşi latitudine ca şi oraşul Boston, Massachusetts, climatul mediteranean face ca temperaturile să nu coboare prea mult", spune Andrews. "Monumentul se află însă într-unul dintre cele mai înalte puncte al peninsulei, iar temperatura scade odată cu altitudinea. Şi precipitaţiile joacă un rol în erodarea rocilor de calcar din zonă", adaugă meteorologul.

Memorialul Ulysses S. Grant din Washington D.C., SUA

Construit între 1902 şi 1924, în cinstea lui Ulysses S. Grant, prima persoană care a avut gradul de general de armată, în timpul războiului civil american şi a fost preşedinte al Statelor Unite, memorialul din Washington D.C. are a doua cea mai mare statuie ecvestră din SUA şi a patra din lume. Platforma pe care este aşezată statuia este realizată din marmură de Vermont şi are 77 de metri lungime şi 22 de metri lăţime, iar piedestalul are o înălţime de şapte metri. Statuia generalului Grant, călare pe calul Cincinnati, are peste 5 metri înălţime şi este realizată din bronz. Piedestalul principal este încadrat de patru lei din bronz, iar la nord şi la sud se află Grupul Cavaleriei, respectiv Grupul Infanteriei, două sculpturi ale unor soldaţi în timpul luptelor.

Bronzul este un aliaj de cupru, în general cu staniu, care, expus la intemperii, se oxidează şi capătă o culoare verzuie. "Acidul carbonic este prezent în mod natural în apa de ploaie şi, în contact cu statuia care conţine cupru, provoacă acele pete. Temperaturile ridicate grăbesc uzura şi pagubele", spune Andrews. Serviciul Naţional al Parcurilor menţionează că aplică ceară pe statuie în fiecare an pentru a proteja construcţia, aşa că este posibil să nu se deterioreze prea mult în viitorul apropiat.

Statuia Libertăţii din New York, SUA

Statuia Libertăţii, denumită iniţial Libertatea Iluminând Lumea, cunoscută în Statele Unite şi ca Doamna Libertate, este o sculptură neoclasică dăruită americanilor de către poporul francez, pentru a comemora independenţa SUA. Realizată de Frederic Auguste Bartholdi, statuia o reprezintă pe Libertas, zeiţa libertăţii la romani, care ţine o torţă în mâna dreaptă şi o tăbliţă pe care este inscripţionată data de 4 iulie 1776, în mână stângă. La picioarele construcţiei realizată din cupru se află un lanţ rupt, care simbolizează libertatea. Statuia are o înălţime de 46 de metri fără soclu şi 93 de metri cu soclul din piatră.

În contact cu aerul atmosferic, pe suprafaţa cuprului se formează un strat de carbonat de cupru, care este răspunzător pentru culoarea verde a statuii. "Apa de ploaie reacţionează cu acesta şi, în timp, îl poate dizolva ", afirmă Jim Andrews. În 1937, după numai 51 de ani de la inaugurare, statuia a trebuit să fie reparată. De atunci, monumentul a fost protejat mai atent şi nu s-a mai deteriorat din cauza intemperiilor, până când a venit uraganul Sandy în 2012.

Marele Sfinx de la Giza, Egipt

Nu se ştie data exactă când a fost construit Sfinxul de la Giza, însă egiptologii consideră că ar fi fost realizat în jurul anului 2500 î.e.n., fiind astfel cea mai veche sculptură monumentală din lume. Sfinxul este realizat dintr-o singură bucată de calcar şi, datorită dimensiunilor sale - 73,5 metri lungime, 19,3 metri lăţime şi 20,22 metri înălţime - este cea mai mare statuie monolitică din lume.

Sfinxul este înclinat spre est, aşa că, în timp, apa de ploaie a erodat o latură a statuii. " În deşert, într-un mediu atât de expus, lucrurile se mişcă, mai ales când bate vântul tare. Nisipul suflat spre construcţie produce pagube. Este un fel de sablare", menţionează Andrews. Apa freatică sărată se infiltrează în roca sărată, iar "umezeala nu face bine monumentelor de dimensiuni atât de mari".

Aceste monumente rezistă încă, dar este posibil să aibă o durată de viaţă mai mică decât ne aşteptăm. "Tot ce e construit de om va fi atacat de elemente. Mai devreme sau mai târziu, forţele atmosferice îşi vor spune cuvântul", afirmă Jim Andrews.