Cicerone Ioniţoiu - cutremurătoare dezvăluiri din temniţele comuniste

Cicerone Ioniţoiu, unul dintre cei mai cunoscuţi supravieţuitori ai Gulagului românesc, s-a stins din viaţă pe 26 ianuarie la Paris.

Cicerone Ioniţoiu este printre cei mai de seamă autori care a descris temniţele române sub teroarea comunistă. După ce a ajuns la Paris, în 1979, Ioniţoiu a scris şi a publicat cărţi valoroase despre ce s-a întâmplat în România comunistă: „Morminte fără cruci”, în trei volume, „Cartea neagră a României”, „Persecuţia Bisericii din România”, „Rezistenţa armată împotriva comunismului”, 10 volume sub titlul „Victimele terorii comuniste”, iar ulterior a apărut „Din ţara sârmelor ghimpate”.

A fost condamnat pentru că a făcut parte din conducerea organizaţiei de tineret a Partidului Naţional Ţărănesc. Ioniţoiu a ales acest partid după ce a fost puternic impresionat de personalitatea şi de un discurs al lui Iuliu Maniu.

Prima dată a fost arestat în 1945, la vârstă de 21 de ani. Apoi a început calvarul, fiind arestat, anchetat, eliberat, şi apoi din nou arestat de câteva ori până în 1964.

După zece ani de neacceptare a abuzurilor din temniţele şi lagărele regimului comunist, Cicerone Ioniţoiu a ieşit decis să istorisească adevărul despre genocidul la care au fost supuşi românii. Atât în închisoare, cât şi după ce a plecat din ţară, nu a renunţat să-şi ajute colegii de suferinţă şi să facă cunoscute fapte şi oameni care au făcut cinste unei generaţii lovite crunt.

Cicerone Ioniţoiu a adunat date şi documente despre 150.000 de deţinuţi din România stalinistă, pentru fiecare victimă existând o probă a suferinţelor îndurate.

„Am făcut totul pentru a argumenta genocidul la care a fost supus poporul român de către regimul comunist”, spune naţional-ţărănistul.

În operele - document despre Gulagul românesc sunt înfăţişate pagini cutremurătoare despre suferinţă, tortură, trădare, însă şi despre iubire, răbdare, solidaritate şi curaj.

„La NKVD, m-a bătut căpitanul Petrov. M-a jucat în picioare până am rămas o masă de carne însângerată şi inconştientă. M-am trezit în subsol pe cimentul plin de apă. Turnaseră peste mine, să-mi revin. Cel mai greu mi-a fost la NKVD.”

„Eram plin de sânge, mă băteau ăia de la NKVD şi eu îmi spuneam că va trece şi că n-o să închid ochii până nu spun tot ce am trăit, până nu spun tot ce s-a întâmplat în România. Mă juca Nikolski în picioare şi striga: „Vă facem noi istoria, să n-o mai schimbe nimeni!”. Eu, în gând, ziceam că voi scăpa şi voi spune adevărul”.

După instalarea comunismului a redat foarte clar voinţa poporului român: „Uităm prea uşor că noi am fost ocupaţi de sovietici până în 1958. Poporul român n-a vrut comunismul”.

Alături de mulţi deţinuţi politici care au luptat şi suferit în vremurile acelea de restrişte, a încercat să se opună şi a crezut în democraţie, în valorile sale, opozante regimului comunist.

„Copiilor” din România şi din întreaga lume, care ar putea crede că poate exista un comunism cu faţă umană, Cicerone Ioniţoiu le-ar spune aşa: „Comunismul e cel mai criminal regim, ei tovarăşii de drum şi-i omoară, îi mănâncă. Nu există încredere între doi membri de partid, unul pe altul se sapă”.