Germania - noul pilon de Securitate al Europei
În aprilie 2026, Germania a prezentat prima sa strategie militară autonomă de la înfiinţarea sa ca Republică Federală. Intitulat „Verantwortung fur Europa” (Responsabilitate pentru Europa), acest cadru strategic cuprinzător angajează ţara să devină cea mai puternică forţă militară convenţională din Europa până în 2039, potrivit publicaţiei The Investigative.
Strategia reprezintă un moment de cotitură istoric, respingând în mod explicit decenii de reţinere militară deliberată. Aceasta identifică Rusia ca fiind ameninţarea principală şi cea mai imediată, descriind Moscova ca fiind cea care creează condiţiile pentru potenţiale atacuri la scară largă pe teritoriul NATO.
Evoluţia reprezintă o schimbare doctrinară fundamentală faţă de poziţia de securitate a Germaniei de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Transformarea militară se desfăşoară în trei faze: consolidarea rapidă a pregătirii până în 2029, extinderea structurată a capacităţilor până în 2035 şi maturizarea bazată pe tehnologie care se extinde până în 2039 şi dincolo de această dată.
Planul prevede extinderea personalului activ de la aproximativ 185.000 la 260.000 de soldaţi, construind simultan forţa de rezervă la 200.000 de trupe gata de luptă — un total combinat de 460.000.
Dincolo de personal, strategia pune accentul pe modernizarea în toate domeniile: capacităţi de lovitură de precizie la distanţă mare, sisteme de apărare împotriva rachetelor hipersonice, operaţiuni avansate cu drone şi reţele de comandă integrate cu IA. Germania recunoaşte că, în esenţă, porneşte de la zero în ceea ce priveşte armele de lovitură la distanţă mare şi apărarea aeriană avansată – capacităţi identificate ca fiind critice pentru descurajarea ambiţiilor militare ruseşti.
Trecerea de la gestionarea crizelor internaţionale către apărarea teritorială la scara largă reflectă o reorientare mai amplă a politicii de securitate europene. Aceasta semnalează evaluarea Germaniei conform căreia naţiunile europene trebuie să-şi asume responsabilitatea principală pentru propria apărare convenţională, cu o dependenţă redusă de angajamentele militare americane.
Noua legislaţie adoptată în ianuarie 2026 oferă autoritate legală pentru aceste evoluţii, inclusiv recrutarea obligatorie ca mecanism de rezervă în cazul în care obiectivele de recrutare voluntară nu sunt îndeplinite — o prevedere care ar fi fost de neconceput din punct de vedere politic cu doar cinci ani în urmă.
