CE transmite României un aviz motivat şi solicită îmbunătăţirea protecţiei mediului din zona Sulinei şi a Deltei Dunării

Comisia Europeană a solicitat joi României să se ocupe de aspectele necorespunzătoare ale protecţiei mediului natural din zona Sulinei şi a Deltei Dunării, una dintre cele mai importante zone umede ale Europei, şi a transmis României un aviz motivat, în conformitate cu procedurile de încălcare a dreptului Uniunii Europene.
Colonia de pelicani de lângă satul Partizani, Delta Dunării, braţul Sulina. (ADRIAN SILISTEANU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
28.01.2011

Comisia Europeană a solicitat joi României să se ocupe de aspectele necorespunzătoare ale protecţiei mediului natural din zona Sulinei şi a Deltei Dunării, una dintre cele mai importante zone umede ale Europei, şi a transmis României un aviz motivat, în conformitate cu procedurile de încălcare a dreptului Uniunii Europene.

Într-un comunicat de presă difuzat joi, Comisia a precizat că este preocupată de procedurile deficitare de evaluare a impactului potenţial al dezvoltării turismului în această zonă care face parte din reţeaua Natura 2000. Solicitarea Comisiei, la recomandarea comisarului pentru mediu Janez Potocnik, ia forma unui aviz motivat, în conformitate cu procedurile de încălcare a dreptului Uniunii Europene. Dacă în termen de doua luni autorităţile nu informează Comisia cu privire la măsurile luate în vederea asigurării respectării legislaţiei UE în materie, Comisia poate transmite cauza Curţii Europene de Justiţie.

Autorităţile române au autorizat un proiect de dezvoltare a unor obiective turistice în Delta Dunării, pe coasta română a Mării Negre. Proiectul de dezvoltare a plajei Sulina vizează construirea unor spaţii recreative, a unui punct de prim ajutor şi a unei infrastructuri de comunicaţii într-o zonă care face parte din reţeaua Natura 2000 şi care este protejată în temeiul directivei Păsări şi al directivei Habitate. Comisia a constatat existenţa unor deficienţe ale studiului de impact asupra mediului efectuat în scopul evaluării potenţialelor efecte negative ale proiectului asupra habitatelor şi speciilor locale de păsări. Acest tip de proiecte este permis în perimetrul reţelei Natura 2000 numai dacă există certitudinea că nu va afecta negativ integritatea sitului respectiv sau dacă prezintă un interes public preponderent, caz în care trebuie să se ia măsuri compensatorii. Dacă studiul de impact asupra mediului este deficitar, se exclude certitudinea necesară, iar proiectului nu i se poate da undă verde. Comisia este de părere că lucrările vor avea un efect negativ asupra unui număr de habitate şi specii protejate.

În mai 2010, Comisia a solicitat clarificări din partea României în acest subiect. Deşi autorităţile române au furnizat informaţii suplimentare cu privire la impactul potenţial al proiectelor, Comisia este de părere că evaluarea realizată de autorităţile naţionale nu spulberă îndoielile referitoare la efectele negative majore ale lucrărilor propuse. Din datele aflate la dispoziţia Comisiei reiese că proiectul a avut deja un impact negativ asupra unei specii endemice (Centaurea pontica) protejate în temeiul directivei Habitate şi asupra unui habitat protejat.

Natura Europei este ocrotită prin două acte legislative fundamentale - directiva Păsări şi directiva Habitate. În temeiul directivei Păsări, statele membre sunt obligate să desemneze ca arii de protecţie specială (APS) toate siturile identificate ca fiind cele mai adecvate pentru conservarea speciilor de păsări sălbatice. Directiva Habitate solicită statelor membre să desemneze situri de importanţă comunitară (SIC) pentru conservarea tipurilor de habitate naturale şi să ocrotească diferitele specii repertoriate. Împreună, APS şi SIC alcătuiesc reţeaua de zone protejate Natura 2000, cel mai important instrument al Uniunii Europene de conservare a habitatelor naturale, precum şi a speciilor de animale şi a soiurilor de plante din perimetrul acestora.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor