Ce se naşte din pisică ...
alte articole
Au trecut mulţi ani de la revoluţie. În confuzia de atunci, deşi Proclamaţia de la Timişoara interzicea clar orice funcţie politică pentru foşti comunişti, Ion Iliescu a fost votat de peste 80% din populaţie. Peste un an, văzând ce lup am pus de pază la oi, tineri studenţi, probabil mulţi dintre cei care au participat şi la revoluţie, au ieşit iarăşi în stradă. Aceleaşi persoane care l-au înscăunat, acum erau indezirabile pentru sistem. Folosind aceleaşi metode represive din comunism, Ion Iliescu a chemat minerii. Ei au venit cu lămpaşe şi ciomege necruţătoare şi au mutilat tineri nevinovaţi doar pentru faptul că se aflau pe stradă. Pe atunci se numeau F.S.N. apoi s-au numit P.D.S.R. şi mai apoi au scurtat în P.S.D. Aceiaşi membri odioşi de factură comunistă, aceleaşi personaje, şi-au schimbat numele, parcă pentru ca mentalul colectiv va uita atrocităţile ce le-au făcut în cele două mineriade.
Au trecut 22 de ani de atunci. Victor Ponta, preşedinte al unui P.S.D. “reformat” , se voia a fi un stâlp al opoziţiei dârz şi care nu face concesii. A ieşit la manifestări în piaţa Universităţii, a strigat anti-putere, anti-Băsescu, a venit cu proiecte, cu legi, a făcut tot ce i-a stat în putere, măcar din punct de vedere al imaginii, să pară un opozant al dreptei din România. Până ieri...
Ieri Victor Ponta, a ţinut un discurs umil în Parlament. Un discurs umil, timorat, plin de cuvinte ca “sprijinul nostru” şi “colaborarea totală a opoziţiei” la adresa guvernului Ungureanu. Brusc, alternativa politică (dacă Iliescu and CO poate fi numită “alternativă”) ce o aveam în cazul unor alegeri anticipate se năruia în faţa fiecăruia. Aş fi vrut să văd un om pripit, un om transpirat ce spune vorbe mari fără să le gândească, dar am văzut contrariul. Fiecare cuvânt era calculat, fiecare cuvânt era rostit apăsat şi în perfectă asumare a responsabilităţii. Era conştient perfect de puterea vorbelor sale, ba chiar arunca ochiade prin sală să vadă reacţiile stârnite.
Aceeaşi duplicitate şi perfidie de care a dat dovadă Ion Iliescu la începutul anilor ’90, o vedem acum la urmaşii săi politici. Desigur discursuri bombastice am văzut cu toţii, „reforme” mai mult sau mai puţin imaginare am aflat toţi că s-au petrecut în partid, dar nucleul său, ideologia sa perversă, par indestructibile ca diamantul, indiferent de numele care circulă la şefia lui.
Azi poţi susţine un lucru, mâine te poţi suci la 180 de grade şi totul cu un aer de nonşalanţă pe figură. Victor Ponta a arătat că se poate.
Desigur schimbarea sa bruscă poate fi privită din două unghiuri. Tabăra pro-Băsescu o poate considera „frică”, tabăra pro-USL o poate considera o dovadă de curaj şi modernism a unui politician vizionar. Oricare ar fi motivele sale, care sunt extrem de irelevante, duplicitatea rămâne. Gudurarea sa făţişă pe lângă putere şi organismele sale a fost dizgraţioasă şi plină de penibil. Dacă felul modern şi civilizat de a face politică, are o origine sinceră şi izvorăşte din adâncul fiinţei domnului Ponta, atunci e de apreciat. Dar cred că interesele domniei sale sunt cu totul altele, dar se ascund meschin sub masca modernismului şi „catifelei”. Are domnul Ponta motivele sale? Să fiu sincer ele nu mă interesează şi nu mă privesc, dar se dovedeşte încă odată că ce se naşte din pisică, şoareci mănâncă.
Din păcate Ponta, ca şi gruparea ce o reprezintă, şi-a bătut joc de noi toţi, cei din toată România, care am ieşit în stradă. A arătat că fraternizarea cu puterea este un lucru perfect normal, după ce cu nici două săptămâni în urmă îi blama folosind invective birjăreşti. Azi poţi susţine un lucru, mâine te poţi suci la 180 de grade şi totul cu un aer de nonşalanţă pe figură. Victor Ponta a arătat că se poate.
