„Băiatul deştept” al SIE din fruntea guvernului
Un premier venit direct de la şefia Serviciului de Informaţii Externe e o mişcare inedită în peisajul european. Nu şi pentru Rusia şi SUA, unde Putin şi G. Bush sunt doar cei mai cunoscuţi preşedinţi care au condus anterior servicii secrete.
Mihai Răzvan Ungureanu, absolvent de Istorie-Filozofie la Iaşi, cu un masterat în Studii Ebraice la Oxford, lector la mai multe Centre de studii europene şi româneşti, a fost lansat în anii 90, drept un intelectual de frunte de către Iosif Săva, când seria seratelor muzicale includea dialoguri purtate cu oameni politici, oameni de artă, muzicieni, care în anii 1990 erau la începutul carierei.
Cu un CV impresionant, discret, plăcut, cu o carieră politică ascendentă - fost secretar de stat, emisar special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, ministru de externe la 36 de ani - noul premier desemnat pare de bun augur pentru cei ce îşi doresc un om de dreapta.
Dar este şeful SIE soluţia potrivită? Este el „tehnocratul” gata să-şi folosească experienţa în „eficientizarea guvernării” precum a spus? Şi dacă ar fi aşa ar avea el ceva de spus în alegerea propriului cabinet, sau va trebui să accepte o listă deja făcută, din care Elena Udrea (şi alţii) să nu lipsească? Este el soluţia populistă sau nu a lui Traian Băsescu sau e o încercare a preşedintelui de a camufla păstrarea aceluiaşi cabinet cu schimbări în care să nu se modifice mai nimic?
Nu cred totuşi că ar trebui să mergem nici pe isteria domnului Antonescu care, nefăcând deosebirea între SRI şi SIE simplifică lucrurile la maxim. Dar cred că e prematur şi să ne emoţionăm în faţa patriotismului de dreapta a domnului Ungureanu dedus din faptul că a fost reprezentant al PNTCD în guvernele aşa-zis reformiste din 97-2001.
Presa a relatat că studiile şi cariera fostului şef al diplomaţiei româneşti sunt strâns legate de organizaţiile Soros şi de cele iudaice ale magnatului penal Mark Rich (numitorul comun al oligarhilor ruşi cu interese în România care s-a ridicat din tranzacţii internaţionale tenebroase şi este conectat la Mossad, serviciul israelian de spionaj).
Apartenenţa sa (ca lider) la organizaţiile Soros din România, ca şi la organizaţiile iudaice, l-a propulsat, chiar şi în lipsa unei vieţi politice active (după cum singur mărturiseşte), la funcţia de ministru de externe al României în 2004, notează Cornel Dan Niculae în cartea sa intitulată Politica Filo-Sionistă a României în faţa Europei şi a lumii.
Jurnalistul Ovidiu Ohanesian aminteşte într-o carte a sa despre anumite „episoade” din viaţa şefului SIE. M.R. Ungureanu cunoştea problemele grave cu care se confrunta diplomaţia şi spionajul extern româneşti, încă de pe vremea când era secretar de stat MAE. În cadrul „episodului japonez”, scrie Ohanesian, „a avut parte, în anul 1999, de o primă vizită oficială în Japonia, unde a dat piept cu gerontocraţia japoneză şi cu mafia securistă din cadrul Ambasadei României la Tokio. O reprezentanţă condusă la vremea aceea de generalul Marin Vâlcea, un greu al Securităţii comuniste. Deşi avea datoria să aranjeze toate detaliile vizitei, Vâlcea nu a mişcat un deget. Presa centrală a comentat pe larg eşecul vizitei [...] Reţeaua generalilor din ambasadă (Ştefănel Staicu, Valeriu Ruşeţ, Nicu Manolache) avea relaţii excelente cu fostul preşedinte Iliescu, dar şi cu Traian Băsescu. La vremea aceea, Răzvan nu conta în ecuaţia puterii.” (Eduard Ovidiu Ohanesian - Stăpânul Grifonului - fragment din Capitolul 8 al volumului I - Puterea din Umbra - Editura Junimea 2009).
„Episodul irakian” a fost cel care a dus la încheierea mandatului său la Externe, odată cu scandalul „răpirea din Irak”. „Totul a culminat cu arestarea celor doi "muncitori" români acuzaţi de spionaj într-o bază americană din Irak, despre care premierul Tăriceanu a aflat din... presă. Prins în lupta dintre palate, demisionatul Ungureanu părea o victimă sigură, un soi de Petre Roman al PNL-ului surghiunit la Institutul de Studii Liberale. Ulterior, el s-a autosuspendat din calitatea de membru al PNL pentru a pleca la Viena ca reprezentant special la Initiaţiva de Cooperare în Sud-Estul Europei. Nimic altceva decât o şcoală de securişti europeană şi în acelaşi timp, prilejul unui nou scandal, financiar de această dată”, scrie Ohanesian în cartea sa.
Internaţional Herald Tribune relatează despre acest episod: “Ministrul român de externe Mihai-Răzvan Ungureanu a demisionat vineri la cererea prim-ministrului Tăriceanu, care i-a reproşat că nu a informat guvernul despre cei doi muncitori români arestaţi în Irak. Liberalul Mihai-Răzvan Ungureanu este considerat mai apropiat de preşedintele Traian Băsescu, care a spus că a fost informat în legătură cu situaţia muncitorilor arestaţi.”
Ca fost şef al SIE, Ungureanu are avantajul relaţiilor foarte bune pe care şi le-a cultivat în mediul puterilor lumii. Vorbeşte limbi străine, plus idish, ceea ce îi dă o largă perspectivă internaţională, poate şi simpatii de la Sarkozy, fiind de aceeasi stirpe.
Ca fost şef al SIE, Ungureanu are avantajul relaţiilor foarte bune pe care şi le-a cultivat în mediul puterilor lumii. Vorbeşte limbi străine, plus idish, ceea ce îi dă o largă perspectivă internaţională, poate şi simpatii de la Sarkozy, fiind de aceeasi stirpe.
Specialitatea în studii ebraice, pe lângă istorie, îi este de folos, dacă nu să învingă criza, măcar să întreţină anumite legături externe, dacă ar fi să-l credem pe fostul purtător de cuvânt al SRI, lt.col.Nicolae Ulieru, care a afirmat că ar fi agent al unei puteri străine. Potrivit inpolitics.ro, Nicolae Ulieru, cel care a avut cel mai lung mandat de purtător de cuvânt al SRI, după revoluţie, afirmă că actualul director al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, este agent şi spune că e gata să ofere probe în acest sens, dacă va fi audiat de comisiile parlamentare de resort, de control al SRI şi SIE.
Sau, putem crede pe cuvânt România Liberă pentru care Mihai Răzvan Ungureanu nu a fost nici securist, nici agent sau „ce mai delirează televiziunile de serviciu”, ci a fost un „funcţionar civil numit politic pentru a conduce politic o instituţie dificilă”.
Oricum, legăturile externe ale fostului şef SIE, în special cu America şi NATO pot fi utile într-un context internaţional extrem de complicat. Accesul la finanţele internaţionale este decisiv pentru o ţară care trăieşte din împrumuturi. Noul premier ar putea avea mai multă credibilitate în ochii instituţiilor şi băncilor creditoare.
Reacţia opoziţiei, deşi previzibilă, a fost mai ridicolă ca de obicei.
Crin Antonescu a afirmat că actuala coaliţie este toxică. Dar USL? Cine garantează că nu este poate mai toxică? Cum se măsoară toxicitatea? Avem pe de o parte USL cu Iliescu şi Nastase, deci KGB Moscova. Pe cealaltă parte e Traian Băsescu cu al sau PDL, şi încă MAE, SIE, Fondul Monetar şi americanii.
Poate că ambele sunt doar două feţe ale aceleiaşi monezi dar cu nuanţele de rigoare. Cu siguranţă că nu este ceea ce îşi doreau cei din Piaţa Universităţii care cer schimbarea întregii clase politice. Dar cine îi întreabă pe aceştia care le este alegerea? Poate nici Traian Băsescu nu a fost liber în alegerea lui. Poate că „băiatul deştept” cu ochii albaştri i-a fost sugerat sau impus de cine ştie ce forţă ocultă din interiorul legăturilor multiple ale serviciilor secrete.
