Bolojan vrea ca numărul parlamentarilor să fie redus la 300, iar "sinecurile" eliminate
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, a discutat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre programul politic al liberalilor şi ce le vor propune aceştia românilor pentru alegerile parlamentare din 1 Decembrie. Una dintre propuneri ar fi reducerea numărului de parlamentari la 300, conform referendumului.
“PNL va propune următoarele lucruri pentru reforma statului şi a lumii politice. E nevoie, în primul rând, de o reformă a lumii politice. Nu ai nicio legitimitate să ceri oamenilor să ia anumite măsuri dacă nu le faci demonstraţia că şi tu faci cel puţin la fel ce le ceri lor. [...] Cred că lumea politică trebuie reformată de la nivelul superior.
Şi PNL va propune în primele 6 luni, prin grupurile parlamentare, reducerea numărului de parlamentari, conform referendumului, la 300”, a precizat Bolojan, adăugând că această măsură şi altele vor fi supuse aprobării, vineri, într-o şedinţă online a Biroului Politic.
“Dacă vor trece aceste propuneri sau nu, rămâne de văzut, dar noi le vom susţine, le vom depune şi, dacă nu se iau în primul an al ciclului electoral care vine, e foarte puţin probabil să se ia în anii preelectorali. Această reducere a numărului de parlamentari este generată atât de referendumul pe care l-am avut, dar şi de scăderea populaţiei”, a continuat el.
Totodată, liderul interimar al PNL a afirmat că “este nevoie să reducem cheltuielile cu demnitarii, în sensul în care să avem mai puţini demnitari, mai puţini miniştri, secretari de stat, şefi de agenţii, cu toate structurile adiţionale, consilieri, cabinete, aşa mai departe”.
“PNL va susţine şi reducerea subvenţiilor pentru partidele politice. Între campanii, partidele nu au nevoie de sume atât de mari. În anul electoral, când ştiţi şi dumneavoastră sunt cheltuieli, cred că este corect să beneficiezi de nişte subvenţii pentru a nu recurge la practici vechi, corupţie, grupuri de interese şi aşa mai departe”.
Mai mult, Bolojan a declarat că trebuie eliminate şi “sinecurile”, adăugând că, “niciun om care este pe un post de conducere nu mai trebuie să ocupe acest post decât în condiţiile în care este competent şi face ceva pentru banii pe care îi primeşte”.