"Am fost folosit ca un câine" - Influencer pe TikTok spune că a fost păcălit să participe la o campanie de promovare a lui Georgescu
Alex Stremiteanu, semifinalist X Factor România în 2018 şi un influencer român, acuză că a fost păcălit să participe fără voia sa la o campanie electorală pe TikTok de susţinere a lui Călin Georgescu, susţinând că atât el, cât şi alţi influenceri au fost folosiţi precum nişte “câini”.
“Am luat parte la campania de promovare a domnului Călin Georgescu. Am fost un prost. În momentul în care am acceptat această campanie, aceasta a venit cu un brief, un fel de manual al campaniei. OK. În acest brief era menţionat că nu se doreşte să ţinem partea politică a vreunuia dintre candidaţi şi că nu se doreşte să ţinem partea politică a vreunuia dintre partide. [..] Tot în brief se menţiona că scopul este că noi să creştem awareness-ul asupra ideii că este important ca oamenii să meargă la vot. Şi zic ‘Bă, perfect, iau campania’. Sunt de acord cu asta, e important ca fiecare om să meargă la vot”, a declarat Stremiteanu.
În acelaşi brief, a continuat Stremiteanu, era menţionat faptul că “noi trebuie să spunem câteva caracteristici pe care ni le dorim de la viitorul preşedinte, câteva calităţi”.
De asemenea, Stremiteanu a inclus în acest material video, un fragment dintr-un clip anterior, cel care i-a atras influencerului o serie de critici şi în care acesta menţiona că şi-ar dori ca viitorul preşedinte să respecte minorităţile şi să încerce să facă lucruri pentru minorităţi.
Stremiteanu insistă că a verificat hashtag-urile pe care urma să le utilizeze în acel clip şi că acestea nu păreau asociate în acel moment cu vreun candidat anume.
“Îmi pare rău că am fost folosit precum un câine în această campanie fără să îmi dau seama ce fac. Mulţi dintre colegi de-ai mei am fost folosiţi ca nişte câini în această campanie. Nu îmi caut scuze pentru că ştiu care mi-a fost intenţia din spate. Ştiu că atunci când am acceptat această campanie nu ţin partea politică a absolut nimănui. Iar acum au ieşit mai multe la iveală”, a mai spus el.
Totodată, Stremiteanu a afirmat că întreaga experienţă a fost o “lecţie” pentru el, reiterând că respectiva campanie nu a lăsat de înţeles că participanţii îl vor susţine pe un candidat sau altul:
“A fost o lecţie pentru mine. Poate o să fiu mult mai atent, trebuie să fiu mult mai atent de acum înainte, însă vreau să vă spun cu mâna pe inimă că această campanie nu dădea de înţeles nici măcar o secundă că noi vom ţine partea politică a vreunuia dintre candidaţi”.
Vă invităm să urmăriţi materialul video.