Avocatul Poporului: Modul de exprimare al unui primar, cu afirmaţii denigratoare şi discriminatorii la adresa localnicilor este alarmant

Mihail Cotorobai, avocatul poporului din R. Moldova (facebook.com)
Maria Maevschi
05.05.2020

Avocatul Poporului consideră alarmant modul de exprimare al unui ales local, cu afirmaţii denigratoare şi discriminatorii, solicitând preşedintelui Consiliului raional Anenii Noi să atenţioneze primarii asupra modului de exercitare a atribuţiilor lor, a eticii de serviciu, astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor şi libertăţilor omului.

Contribuind, inclusiv ex-oficio, la apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prin monitorizarea modului de respectare a acestora, mai ales, în cazurile de o importantă deosebită, Avocatul Poporului îşi exprimă îngrijorarea în privinţa modului negativ de exprimare a primarului din satul Puhăceni, raionul Anenii Noi, Veaceslav Plămădeală, cu privire la respectarea regulilor de protecţie a cetăţenilor.

Mai mult decât atât, potrivit Avocatului Poporului „critica pe un ton ridicat” adresată persoanelor care vindeau produse, ar fi una ce manifestă un discurs de ură, prin aplicarea comparaţiilor denigratoare aduse acestora, cum ar fi „eu n-am de gând să fiu primar la casa de nebuni. Am nevoie să trăim ca oamenii, nu ca porcii” sau „o să stea închişi ca câinii în cuşcă, cum se şade în Italia”.

Totodată, ombudsmanul a specificat că acele comparaţii date de către primar localnicilor săi ar fi iraţionale şi că au un impact negativ asupra oamenilor or, „un om politic sau un funcţionar public trebuie să-şi controleze faptele şi expresiile şi să dea dovadă de toleranţă, mai ales când face declaraţii publice”.

Ombudsmanul reaminteşte, că alesul local „în exercitarea mandatului, este în serviciul colectivităţii”, iar „supravegherea activităţilor din târguri, pieţe, oboare, parcuri, spaţii verzi, locuri de distracţie şi agrement” este una dintre atribuţiile pe care acesta este obligat să le exercite fiabil „şi să ia măsuri operative pentru buna lor funcţionare”, în special pe perioada pandemică.

În opinia Avocatului Poporului, prin faptul că alesul local a spus cetăţenilor „să stea la 3 metri, să respecte toate măsurile de protecţie şi prevenţie care sunt impuse de autorităţi”, în loc să adopte un mecanism clar cu privire la modul de prestare a serviciilor, a asigurat în mod defectuos supravegherea exercitării măsurilor de protecţie adoptate de Comisia Situaţii Excepţionale la nivel local.

În concluzie, Avocatul Poporului a solicitat preşedintelui Comisiei pentru situaţii excepţionale la nivel local să întreprindă măsuri pentru stabilirea clară a modului de comercializare a produselor în localităţile din unitatea administrativ teritorială Anenii Noi, precum şi să atenţioneze aleşii locali din teritoriu asupra modului de exercitare a atribuţiilor lor, asupra eticii de serviciu astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor şi libertăţilor omului.

Amintim că primarul satului Puhăceni, raionul Anenii Noi, Veaceslav Plămădeală, i-a certat pe locuitorii comunei sale, pe un tot ridicat, acuzându-i că nu respectă distanţarea socială chemând ulterior chiar şi poliţia. Acest lucru s-a întâmplat sâmbătă, 2 mai, când aproape tot satul a ieşit la un târg organizat în comună şi s-au trezit cu primarul care făcea în acel moment un live pe contul său de socializare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor