Andrei Ursu, încheie greva foamei după deschiderea dosarelor din ”Procesul Comunismului” [video]

Andrei Ursu - fiul lui Gheorghe Ursu, închis şi bătut mortal de securitatea comunistă în 1985 - a anunţat vineri că a întrerupt greva foamei, după ce procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a emis o ordonanţă care va duce la redeschiderea dosarelor penale din ”Procesul Comunismului”, inclusiv pe cel al asasinului tatălui său, colonelul Marin Pârvulescu.

”Mi-am întrerupt acest protest după 17 zile de greva foamei, dar îl voi reîncepe dacă se va întâmpla ca acest caz să se tergiverseze”, a declarat Andrei Ursu.

Din cauza diverselor tergiversări şi a refuzurilor manifestate de procurori în a deschide dosarul lui Pârvulescu, Andrei Ursu anunţa pe 21 octombrie că intra în greva foamei, pentru a denunţa incorectitudinea cu care acţionează Ministerul Justiţiei.

Decizia procurorului general Tiberiu Niţu infirmă ”toate NUP-urile date de diverşi procurori” ("celebrul" procuror Vasilache fiind unul dintre ei) şi ”dispune deschiderea proceselor penale împotriva comunismului”, inclusiv a celui în care este implicat ofiţerul de securitate Marin Pârvulescu.

Cazul lui Gheorghe Ursu este ilustrativ pentru tipurile de tortură la care erau supuşi deţinuţii temniţelor comuniste. Totuşi, până acum, în acest dosar au fost condamnaţi în 25 de ani doar doi ofiţeri de miliţie, care l-au anchetat pe Gheorghe Ursu pentru posesia a 17 dolari SUA.

Potrivit lui Andrei Ursu, adevăraţii torţionari, ofiţerii de Securitate şi, în particular, colonelul Pârvulescu, nu au fost încă aduşi în faţa Justiţiei.

Probele din acest caz sunt numeroase, dar implicarea Securităţii a îngreunat demersurile juridice. Zeci de mărturii, strânse de-a lungul anilor de procurorul Dan Voinea, au fost făcute pierdute în 2003, după ce Dan Voinea a disjuns dosarul, iar succesorul său, generalul Ion Vasilache, a îngropat dosarul şi a respins apelurile ulterioare ale lui Andrei Ursu.

”Dosarul procurorului Dan Voinea conţine, conform rezoluţiei de disjungere, un bogat probatoriu care dovedeşte că Gheorghe Ursu «în timpul detenţiei, a fost supus unui regim dur, de exterminare, acţiunile convergente ale lucrătorilor de miliţie şi securitate ducând la eliminarea fizică a lui Ursu Gheorghe Emil», a notat Andrei Ursu în declaraţia de greva foamei publicată pe 21 octombrie.

Aflat în nelucrare aproape 11 ani la Secţia Parchetelor Militare (SPM), în 2013, dosarul fostului ofiţer de securitate Pârvulescu a fost dispus la disjungere de Parchetul Tribunalului din Bucureşti pe 21 ianuarie. Decizia a fost contestată de fiul dizidentului ucis de securitate, la Tribunalul Militar din Bucureşti, care a respins definitiv cererea de judecare a fostului ofiţer de securitate. Judecătorul Tribunalului Militar Bucureşti a susţinut, în motivarea deciziei, că Gheorghe Ursu nu a fost cu adevărat un disident politic, opoziţia sa la regim fiind "nesemnificativă". Mai mult, în motivare s-a afirmat că Ursu a fost chiar "un privilegiat" al regimului: şi-a făcut concediile în străinătate, "neexistând practic ţară din Europa nevizitată de acesta", nu a fost dat afară de la serviciu, iar fiul său era stabilit în SUA.

Acesta a mai explicat că, până acum, procurorii pe masa cărora a ajuns dosarul lui Pârvulescu nu au luat în considerare toată paleta de probe, ci au urmărit punctul de vedere al Securităţii, care încerca să se sustragă, aruncând vina pe ofiţerii de miliţie.

Inginerul şi poetul Gheorghe Ursu, bătut mortal de Pârvulescu

Inginer de construcţii, poet şi dizident cunoscut în mediile intelectuale, Gheorghe Ursu a intrat în atenţia Securităţii, în urma criticilor aduse cuplului Ceauşescu şi a activităţii sale antitotalitare, pe care a manifestat-o timp de peste zece ani.

Iniţial un membru al Partidului Comunist, acesta s-a retras treptat din cercul politic şi a început să redacteze mai multe materiale pe care le-a trimis postului de radio Europa Liberă, criticând comunismul şi cultul personalităţii cuplului dictatorial.

Pe lângă faptul că scrisorile lui Gheorghe Ursu au fost făcute publice pe canalul de radio internaţional, Securitatea mai era îngrijorată şi de jurnalului scris de Ursu, care conţinea, la rândul său, critici elaborate la adresa regimului comunist.

Vederile lui Ursu deveniseră cunoscute cu timpul în cercurile literare, la locul său de muncă, precum şi în străinătate, iar acest lucru i-a creat o anumită reputaţie. Securitatea era tot mai mult preocupată de faptul că acesta ar putea coagula o mişcare de protest în rândul intelectualilor.

În final, poetul a fost arestat atât de miliţie, cât şi de Securitate, însă, cazul său a fost încadrat economic, pentru că România nu mai recunoştea că are deţinuţi politici. Motivul invocat ce a dus la închiderea sa, a fost posesia a 17 dolari americani – lucru nepermis de legislaţia comunistă.

Închis în timpul unor şedinţe ale anchetei, Ursu a fost torturat în repetate rânduri de torţionarul Pârvulescu, ajungând să fie cărat într-o pătură din cauza bătăilor care l-au lăsat incapabil să se mai deplaseze. La scurt timp după aceea, el a fost internat în spitalul penitenciarului, cu diagnosticul de peritonită şi a murit la scurt timp.

”Pe 17 noiembrie 1985, tatăl meu a fost asasinat la ordinul şi cu participarea directă a Securităţii, pentru «intensă activitate duşmănoasă» îndreptată împotriva dictaturii ceauşiste, printre care scrisori la Europa Liberă, afişe antitotalitare expuse la serviciu, relaţii cu disidenţi din ţară şi străinătate cu care căuta căi de rezistenţă, jurnalul său, ce pe parcursul a zeci de ani devenise o frescă a falimentului moral şi material al regimului Ceauşescu. Şi, mai ales, pentru nu a acceptat să-şi denunţe prietenii cu «concepţii duşmănoase». Pe 15 noiembrie 1985, probele arată că Gheorghe Ursu fusese torturat în mod fatal de anchetatorul său direct, maiorul de securitate Pârvulescu Marin”, a notat Andrei Pârvulescu, în declaraţia sa de manifestare a protestului prin greva foamei.