Primarul Piteştiului cu cătuşe la mâini: "Am intrat în turul 2"

Primarul PSD al Piteştiului Tudor Pendiuc a fost reţinut, joi, de procurorii DNA, într-un dosar vizând fapte de corupţie în acordarea unor contracte de achiziţii publice.
Sigla DNA (Epoch Times România)
Loredana Diacu
07.11.2014

Primarul PSD al Piteştiului Tudor Pendiuc a fost reţinut, joi, de procurorii DNA, într-un dosar vizând fapte de corupţie în acordarea unor contracte de achiziţii publice.

Edilul piteştean este suspectat de săvârşirea unor fapte de corupţie, respectiv abuz în serviciu şi luare de mită, în legătură cu iniţierea unui proiect de modernizare a serviciului public de transport local de călători în municipiul Piteşti, au declarat surse judiciare. Prejudiciul în dosar este estimat la aproximativ 1 milion de euro.

Potrivit B1 TV, mita luată de Pendiuc ar fi constat într-un apartament într-o zonă rezidenţială din Bucurerşti pe numele fiicei sale, Ema Pendiuc, în valoare de aproximativ 130.000 de euro.

Comentând acuzaţiile procurorilor DNA, care l-au reţinut joi seară, că o minciună mai mare nu există şi că s-a ajuns "în turul 2".

"O minciună mai mare ca asta nu există în România. Am intrat în turul 2", le-a spus Pendiuc jurnaliştilor, când a fost scos încătuşat din sediul DNA, relatează sursa citată.

Alături de primar, au fost reţinuţi şi fiica acestuia, realizatoarea TVR Ema Pendiuc, şi oamenii de afaceri argeşeni Constantin Scarlat, patronul firmei CNCD, şi Valentin Vişoiu, care controlează grupul de firme Conarg, urmând ca procurorii DNA să ceară instanţei arestarea lor preventivă.

Fiica primarului, acuzată de complicitate la luare de mită, le-ar fi spus anchetatorilor că apartamentul care se presupune că ar fi fost primit drept mită a fost în realitatea cumpărat, prin contract de vânzare-cumpărare, cu chitanţă.

Reţinerea celor patru a fost precedată de ample percheziţii în dimineaţa zilei de joi, la Primăria Piteşti, la locuinţa lui Tudor Pendiuc precum şi la sediile mai multor firme, precum şi la locuinţele unor persoane din Piteşti şi Bucureşti.

Dosarul în care a a fost reţinut primarul Pendiuc vizează activitatea de transport public de persoane, realizată, în ultimii şapte ani, de o asociere de firme, din care fac parte SC Publitrans 2000 SA, firmă deţinută în totalitate de Consiliul Local Piteşti, şi două firme private, SC CNCD SA şi SC Girexim Universal SA.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, Primăria Piteşti şi primarul Tudor Pendiuc ar fi susţinut şi realizat o asociere între SC Publitrans 2000 SA, firma Consiliului Local, şi cele două firme private menţionate anterior, în baza căreia SC Publitrans SA se obliga să pună la dispoziţie baza materială, respectiv clădiri şi terenuri, dar şi personal calificat, iar cele două firme ar fi urmat să pună la dispoziţie 80 de autobuze pentru transport public deţinute în proprietate. Potrivit surselor citate, cele două firme private nu deţineau însă autobuzele, aşa cum prevedea caietul de sarcini.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor