Alpinista iraniană Elnaz Rekabi care a concurat la Seul fără hijab s-ar afla în arest la domiciliu
alte articole
Alpinista iraniană care a fost primită ca o eroină la întoarcerea sa la Teheran după ce a concurat în Coreea de Sud fără să poarte hijabul ar fi fost plasată în arest la domiciliu, potrivit The Guardian.
Elnaz Rekabi a concurat la sfârşitul săptămânii trecute în Coreea de Sud fără să poarte un văl, care este obligatoriu în Iran şi care a fost subiectul unor proteste la nivel naţional după moartea tinerei Mahsa Amini, arestată de către faimoasa poliţie a moralităţii din ţară.
Citând o "sursă bine informată", BBC Persian a declarat că Rekabi a fost supusă la presiuni pentru a face o "mărturisire forţată" după ce s-a întors miercuri de la Campionatele Asiatice de escaladă de la Seul.
Preocupată de siguranţă familiei sale, ea avea să declare la întoarcere în Iran, într-un interviu acordat chiar pe aeroportul din Teheran, că hijabul i-ar fi căzut de pe cap în timpul concursului.
Mulţimi mari de susţinători au venit să o întâmpine pe tânăra de 33 de ani la întoarcerea sa în capitala iraniană, dar sursa a declarat pentru BBC Persian că sportiva nu a plecat acasă după ce a ajuns la aeroport.
"Ea a fost ţinută la academia olimpică naţională sub supravegherea unor ofiţeri în civil până când s-a întâlnit cu ministrul", potrivit sursei, referindu-se la ministrul sportului, Hamid Sajjadi.
Rekabi a fost ameninţată cu confiscarea bunurilor familiei sale în valoare de 100 de milioane de riali (276 000 de lire sterline) dacă nu face "mărturisirea forţată", a declarat sursa citată.
Vineri, un grup pentru drepturile omului cu sediul la New York a cerut Federaţiei Internaţionale de Escaladă Sportivă (IFSC) să facă mai mult pentru a o proteja.
IFSC "ar trebui să se angajeze cu organizaţiile pentru drepturile omului pentru a o proteja pe alpinista profesionistă Elnaz Rekabi şi pe toţi sportivii iranieni", a declarat pe Twitter Centrul pentru drepturile omului din Iran.
"Nu credeţi cuvântul guvernului din Iran - acesta are un istoric documentat de reţinere, mutilare şi ucidere a celor care i se opun".
Au apărut temeri cu privire la soarta lui Rekabi, după ce prietenii nu au reuşit să o contacteze.
Site-ul de ştiri Iran Wire a declarat că şeful Federaţiei iraniene de alpinism a "păcălit-o" să intre în Ambasada iraniană din Seul, promiţându-i un drum sigur spre Iran dacă îi va preda telefonul şi paşaportul.
La întoarcerea la Teheran, Rekabi şi-a cerut scuze pentru cele întâmplate şi a insistat că eşarfa i-a alunecat din greşeală.
Însă activiştii şi-au exprimat temerile la momentul respectiv că declaraţiile sale au fost făcute sub presiunea autorităţilor iraniene.
Iran Wire a scris vineri pe Twitter că sportiva "nu s-a întors acasă de la aeroport şi că, în schimb, a fost dusă - nu acasă sau la familia ei - ci la întâlniri cu ministrul iranian al sporturilor".
Grupurile pentru drepturile omului şi activiştii au acuzat în repetate rânduri republica islamică de faptul că obligă oamenii să facă declaraţii de căinţă la televizor sau pe reţelele de socializare.