Agenţia nucleară secretă a Iranului a fost descoperită operând la principalele locuri de lansare a programului spaţial

O agenţie secretă din cadrul Ministerului Apărării şi Logisticii Forţelor Armate ale Iranului, însărcinată cu dezvoltarea programului nuclear al Iranului, a fost descoperită operând în locaţii de top utilizate de programul spaţial al Iranului, relatează Fox News.

Iranul a ascuns elemente ale programului său de dezvoltare nucleară sub masca unor întreprinderi comerciale şi a fost suspectat că foloseşte programul său spaţial pentru a dezvolta tehnologii care ar putea fi aplicate programului său de arme nucleare.

Fox News Digital a aflat că, potrivit informaţiilor obţinute de surse din cadrul regimului iranian, dovezile colectate pe parcursul mai multor luni arată că principala agenţie de dezvoltare nucleară a Iranului, Organizaţia pentru Cercetare şi Inovare Defensivă (SPND), a operat din două locaţii recunoscute anterior ca fiind situri de dezvoltare şi lansare spaţială.

"Aceste rapoarte, compilate din zeci de surse şi validate temeinic, indică faptul că, în ultimele luni, SPND şi-a intensificat eforturile de a construi focoase nucleare atât la situl Shahroud, cât şi la Semnan", a declarat Consiliul Naţional al Rezistenţei din Iran (NCRI) într-un raport obţinut în exclusivitate de Fox News Digital.

Informaţiile au fost obţinute de persoane afiliate Organizaţiei Mojahedin a Poporului din Iran şi au fost furnizate NCRI, o organizaţie iraniană de opoziţie cu sediul la Washington şi Paris. Alireza Jafarzadeh, directorul adjunct al biroului NCRI din Washington, D.C., a fost primul care a dezvăluit lumii, în 2002, informaţii despre programul nuclear secret al Iranului.

Unul dintre situri, Centrul spaţial Shahroud, care a fost suspectat de a fi folosit de Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC) al Iranului pentru a dezvolta rachete balistice cu rază intermediară de acţiune, este, de asemenea, considerat acum ca având personal SPND "pe scară largă" care operează în afara sa - o mişcare descrisă de Jafarzadeh drept un "semnal de alarmă semnificativ".

Centrul spaţial Shahroud a atras atenţia globală în 2022, când Iranul a anunţat că a dezvoltat racheta Ghaem-100, care ar putea fi utilizată atât pentru a trimite în spaţiu sateliţi cu orbită joasă, cât şi ca rachetă balistică cu o rază de acţiune de aproape 2.250 de km, mai mare decât cea obţinută anterior cu racheta Qased.

Cu toate acestea, potrivit unor surse familiarizate cu activitatea de la Centrul Spaţial Shahroud, "experţii SPND lucrează la un focos nuclear pentru racheta cu combustibil solid Ghaem-100, cu o rază de acţiune de peste 3.000 de kilometri şi cu o rampă de lansare mobilă".

Amplasamentul se află sub un nivel ridicat de securitate şi se pare că personalului îi este interzis să intre cu maşina în complex. În schimb, ei sunt obligaţi să parcheze la un punct de control de la intrarea în sit, înainte de a fi transportaţi în interiorul complexului de către IRGC.

"Racheta Ghaem-100, cu o rampă de lansare mobilă care îi sporeşte capacitatea militară, a fost produsă de Forţa Aerospaţială a IRGC şi copiată de la rachetele nord-coreene", se arată în raportul NCRI. "Racheta Ghaem a fost concepută încă de la început pentru a transporta un focos nuclear. Generalul de brigadă al IRGC Hassan Tehrani Moghaddam, părintele programului de rachete al IRGC, a urmărit personal proiectul".

Nu este clar ce nivel de încărcătură nucleară ar putea transporta racheta Ghaem-100 la distanţă de 3.000 de km, deşi aceasta este încă departe de cei aproximativ 5.500 de km necesari pentru a fi clasificată ca rachetă intercontinentală.

Al doilea amplasament, situat în oraşul Semnan din nordul ţării, portul spaţial Imam Khomeini - primul port spaţial al Iranului - a ţinut prima pagină a ziarelor internaţionale luna trecută, când Teheranul a lansat în spaţiu cea mai grea rachetă a sa, cu o sarcină utilă de aproximativ 660 de kilograme, bazându-se pe un propulsor lichid.

Potrivit raportului NCRI, Iranul utilizează această tehnologie pentru a dezvolta propulsoare cu combustibil lichid, cum ar fi racheta Simorgh, cu o rază de acţiune de peste 3.000 de km, utilizată pentru a lansa sateliţi mai grei în spaţiu - dar cu capacitatea de a transporta focoase nucleare.

Combustibilul lichid permite unei rachete să aibă o forţă de propulsie, o putere şi un control mai mari. Deşi este mai greu decât combustibilul solid şi necesită tehnologii mai complexe.

"Crearea unui comandament spaţial al forţei aerospaţiale a IRGC a servit la camuflarea dezvoltării focoaselor nucleare sub pretextul lansării de sateliţi, oferind în acelaşi timp regimului comunicaţii independente necesare pentru ghidarea focoaselor nucleare", a declarat Jafarzadeh pentru Fox News Digital.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a avertizat, recent, că Iranul a dezvoltat aproximativ 440 de kilograme de uraniu aproape de categoria armelor, care a fost îmbogăţit până la pragul de puritate de 60% - departe de nivelurile de puritate de 90% necesare pentru dezvoltarea unei bombe nucleare.

Aparent e nevoie de doar aproximativ 42 de kilograme de uraniu de calitate militară pentru a crea o bombă nucleară, acest lucru însemnând că Iranul, dacă şi-ar mai îmbogăţi uraniul, ar putea deţine suficient material pentru a dezvolta cinci bombe nucleare.

Cu toate acestea, Jafarzadeh a avertizat că comunitatea internaţională trebuie să fie atentă la activităţile Iranului dincolo de îmbogăţirea uraniului.

"Este naiv să ne concentrăm doar pe calcularea cantităţii sau a purităţii uraniului îmbogăţit, fără să ne concentrăm pe construirea bombei nucleare sau pe sistemul său de lansare", a spus el. "Toate acestea sunt componente esenţiale pentru a le oferi mullahilor iranieni o bombă atomică".