140 de milioane de chinezi se retrag indignaţi din Partidul Comunist

Indignarea maselor continuă să se amplifice pe fondul nemulţumirilor larg răspândite şi frământările sociale continuă să sporească pe tot cuprinsul Chinei. După opresiunea şi violenţa îndurate timp de decenii, numeroşi chinezi şi-au pierdut încrederea în regimul comunist şi caută cu înfrigurare dreptatea.

La acest moment (mai exact 28 iunie a.c.. ), 140 de milioane de chinezi au renunţat la orice formă de asociere cu Partidul Comunist Chinez şi cu organizaţiile afiliate acestuia, conform site-ului web Tuidang („Tuidang” înseamnă în chineză „Renunţă la Partid”) aparţinând cotidianului The Epoch Times. De asemenea, un nou val de retrageri a avut loc la 1 iulie, ziua aniversară a Partidului, mulţi dintre chinezi alegând această dată specifică pentru a rupe legăturile cu cea mai mare organizaţie comunistă din lume.

Problema larg-răspândită a siguranţei alimentare

Există o veche zicală chinezească: „mâncarea este precum cerul pentru oameni”, ceea ce înseamnă că alimentele sunt de importanţă vitală pentru cetăţenii unei ţări. Totuşi, această preocupare fundamentală a fost complet scăpată din vedere de către autorităţile din China de astăzi, siguranţa alimentară devenind o problemă extrem de reală pentru majoritatea cetăţenilor chinezi.

Scandaluri pe tema contaminării alimentare au ajuns să aproape un fapt comun, incluse aici fiind scandaluri recurente privind laptele praf sau medicamentele otrăvite. De asemenea, s-a descoperit în prima jumătate a anului curent că aproape jumătate din orezul dintr-un oraş aflat în sudul Chinei conţinea un nivel periculos de cadmiu. Acest eveniment a fost precedat de o relatare conform căreia aproape 10% din tot orezul din China poate fi contaminat cu metale grele, otrăvitoare.

În rândul chinezilor, îngrijorările pentru siguranţa alimentară au apărut pentru prima dată atunci când nişte lapte praf contrafăcut a ucis cel puţin 12 bebeluşi în oraşul Fuyang din provincia Anhui, în 2004. În 2008, poporul chinez a aflat că unele firme adăugaseră în mod intenţionat produselor lactate melamină industrială din mase plastice. Astfel, numeroşi chinezi şi-au pierdut încrederea în produsele alimentare produse de propria lor ţară, în special în ceea ce priveşte laptele praf. Valuri peste valuri de chinezi pleacă peste hotare pentru a cumpăra cantităţi imense de lapte praf. S-a ajuns până în punctul în care supermarket-urile unor ţări stabilesc acum limite privind cantitatea de lapte praf ce poate fi procurată de un cumpărător odată.

La 30 iunie, s-a descoperit că orezul din regiunea Xiangtan din provincia Hunan fusese otrăvit cu metalele grele ce poluaseră terenurile agricole din zonă. În Changsha, oraşul-capitală al districtului Hunan, precum şi în provincia învecinată Guangdong, a urmat un val de panică. În consecinţă, producătorii de orez pe plan local au ajuns incapabili să îşi mai vândă recoltele de orez de calitate superioară, chiar şi la preţuri extrem de scăzute, ceea ce le-a provocat pierderi extrem de mari.

Demnitari de rang înalt din partid deseori îşi procură alimentele de la producători speciali, sau de la propriile lor ferme private, asigurându-şi siguranţa alimentelor proprii şi separându-se efectiv de problema siguranţei alimentare a cetăţenilor chinezi de rând.

Sporirea protestelor în masă

Confruntaţi cu agravarea problemelor de tipul corupţiei, inechităţii sociale, degradării mediului şi discrepanţelor privind nivelul de trai, o mulţime de chinezi au început nu doar să îşi exprime nemulţumirile pe aceste teme în forumurile online, ci şi prin demonstraţii în masă şi proteste pe tot cuprinsul ţării.

Frământările sociale din China au sporit dramatic în ultimele două decenii. Conform unui raport emis de Reţeaua Europeană şi Chineză de Cercetare şi Îndrumare (RECCI), în anii 1980 s-au înregistrat puţine incidente care să implice demonstraţii publice, acţiuni de subminare şi tulburări sociale. Însă, între anii 1997 şi 2005, numărul protestelor în masă a crescut de zece ori, de la 8.700 la 87.000. Se estimează că în anul 2010 au avut loc între 180.000 şi 230.000 de proteste publice.

La 27 iunie, poliţia rutieră din oraşul Chengdu, provincia Sichuan a interceptat cu forţa un vehicul ce transporta zgură pe o stradă, făcându-l să se ciocnească de un camion de mari dimensiuni aflat în faţa acestuia, ceea ce a provocat moartea şoferului. Tragedia a stârnit un protest de anvergură, la care au luat parte sute de şoferi ale vehiculelor de transportat zgură, antrenând totodată mii de locuitori. Autorităţile locale au trimis 1.000 de ofiţeri de poliţie înarmaţi pentru a suprima protestele, în busculada rezultată, numeroase vehicule poliţieneşti fiind răsturnate şi zdrobite şi zeci de oameni fiind răniţi.

Un alt caz a avut loc la 24 iunie, când aproape 1.000 de săteni au creat o blocadă în dreptul intrării unui sediu al autorităţilor locale dintr-un oraş aflat în provincia Hebei. Oamenii au protestat împotriva extinderii arendării unei porţiuni de teren, demers aprobat de autorităţile orăşeneşti care însă nu obţinuseră în prealabil aprobarea consiliului sătesc. Drept răspuns, autorităţile locale au mobilizat peste 20 de vehicule poliţieneşti şi 200 de poliţişti pentru a se confrunta cu protestatarii, ceea ce a avut drept urmare un ambuteiaj cu o durată de peste 10 ore.

În luna mai, trei proteste de masă s-au ţinut în provinciile Sichuan şi Yunnan, îndreptate împotriva planurilor de construcţie a unor uzine chimice menite să producă substanţa carcinogenă paraxilen. Această substanţă ar fi contaminat, cel mai probabil, mediul înconjurător de acolo. Demonstraţii similare, pe teme de mediu, au avut loc anul acesta în multe oraşe importante, inclusiv în Beijing, Shanghai, Chengdu şi Shenzhen.

După cum se afirmă într-un raport publicat de Human Rights Watch anul acesta, statistici oficiale şi academice apreciază că între 250 şi 500 de proteste au loc zilnic în China, cu un număr al participanţilor ce variază între zeci şi zeci de mii de oameni.

Corupţie necontrolată

Corupţia nestăvilită, prezentă în întregul aparat guvernamental din China este pe deplin recunoscută şi bine-documentată de către jurnalişti profesionişti şi de cei din mediul academic deopotrivă.

He Qinglian, scriitoare şi economistă chineză de marcă, în lucrarea sa intitulată „On Systemic Corruption în China and its Influence” („Despre corupţia sistemică din China şi despre influenţa sa”, n.trad.) a scris că, începând din 1998, corupţia din China a fost caracterizată de un tipar comportamental bine structurat, care ulterior a devenit sistemică.

După afirmaţiile lui He, discursul lui Jiang Zemin, fostul conducător al regimului din China, numit „Discursul din 1 iulie” a anunţat „intrarea antreprenorilor privaţi în Partid”. Aceasta a deschis o cale instituţionalizată de acces pentru integrarea elitelor politice şi economice ale Chinei, permiţându-le acestor persoane şi familiilor lor să coopereze pentru beneficii reciproce în dauna populaţiei.

Scandalurile de corupţie din jurul lui Jiang şi fiului său sunt exemple relevante. Jiang a fost liderul Partidului Comunist Chinez în perioada 1989-2002 şi i-a oferit fiului său capacitatea de a abuza de puterea politică în scopul delapidării resurselor statului pentru câştig personal. Jiang Mianheng, fiul lui Jiang Zemin, a fost de asemenea implicat recent în mai multe scandaluri de corupţie care au apărut în timpul mandatului lui Jiang.

În 1994, Jiang Mianheng a folosit câteva milioane de yuani pentru a cumpăra întreprinderea de stat Shanghai Joint Venture, care valora câteva sute de milioane de yuani la bursa de valori din Shanghai, la vremea respectivă. Prin privatizarea ilegală a acţiunilor statului, numeroase întreprinderi de stat, precum China Netcom, Industria Automobilelor din Shanghai, Reţeaua de Informaţii din Shanghai şi Corporaţia Aeroporturilor din Shanghai, au devenit în cele din urmă proprietăţi private ale familiei Jiang, deşi au rămas ca titulatură întreprinderi de stat.

Fostul vice-preşedinte Zeng Qinghong, cunoscut ca fiind „mâna dreaptă” a lui Jiang, a fost un alt asemenea exemplu de corupţie în cadrul elitei conducătoare a Chinei.

Demascat de către The Epoch Times, precum şi de către alte surse, Zeng şi familia sa, cu ajutorul unui afacerist taiwanez, au pus bazele unor întreprinderi precum Liniile Aeriene ale Chinei, sau Planul pentru Îmbunătăţirea Parteneriatului Economic (PIPE), care le-a permis atât familiei lui Zeng, cât şi celei a lui Jiang să participe la spălarea de bani şi să transfere în secret sume de bani peste hotare.

În mai 2006 , 91,6 procente din acţiunile companiei de utilităţi Luneng, întreprindere de stat, cotată la 73,8 miliarde de yuani (echivalentul a 9,47 miliarde USD la acea vreme) au fost transferate pe ascuns către două companii private, puţin cunoscute, din Beijing pentru 3,73 miliarde de yuani (478 de milioane USD), conform unui reportaj al revistei chinezeşti de profil economic şi financiar Caijing. O sumă estimativă de 7 miliarde USD sub formă de capital de stat s-au pierdut în decursul tranzacţiei.

Revista Foreign Policy a furnizat numele persoanei-cheie implicate în această afacere: Zeng Wei, fiul lui Zeng Qinghong. Ulterior, familia Zeng a transferat majoritatea banilor acumulaţi din tranzacţie peste hotare...

Suma totală de 3,79 trilioane USD sub formă de fonduri ilicite au ieşit din China între anii 2000 şi 2011, după cum afirmă un raport din 2012 al Global Financial Integrity (GFI), organizaţie de monitorizare anti-corupţie, cu sediul la Washington. Ieşirile ilicite de numerar au crescut de la 172,6 miliarde USD în anul 2000 la 602,9 miliarde USD în 2011, ceea ce implică o creştere medie anuală de 7,2 %, doar cu puţin sub cota anuală de creştere a PIB-ului din China – 10,2 %.

„Deşi sumele acestea pot fi dobândite prin mituire, recompensări ilegale, sau prin alte activităţi ilicite, ele pot fi obţinute şi prin mijloace legale”, afirmă GFI. „Ceea ce dă caracterul ilicit al acestor sume este transferul contravenţional în raport cu restricţiile impuse de stat, precum şi neplata taxelor în vigoare”.

Tot mai mulţi oameni se retrag din PCC

Cotidianul The Epoch Times a publicat cele „Nouă Comentarii despre Partidul Comunist” în 2004, o serie de editoriale care tratează natura şi istoria Partidului Comunist Chinez (PCC). Cartea s-a răspândit cu repeziciune în toată China, precum şi în întreaga lume, dând naştere mişcării de retragere din Partid. După decenii de propagandă şi cenzură, tot mai mulţi chinezi au ajuns să înţeleagă adevărul din spatele PCC-ului şi au renunţat la orice legături cu Partidul şi cu organizaţiile de tineret afiliate acestuia.

O mare parte dintre chinezi au ales data simbolică de 1 iulie, cea de-a 92-a aniversare a întemeierii Partidului, pentru a-şi anunţa retragerea din Partid. Li Lianpao, un delegat din partea Congresului Naţional al Poporului, şi-a declarat în mod public retragerea din PCC pe contul său Sina Weibo, în ajunul zilei de 1 iulie.

În vârstă de 61 de ani, Pan Renqiang, un fost judecător al Tribunalului Mediu al Poporului din oraşul Wuhan, a denunţat la rândul său PCC-ul, folosindu-şi numele real.

În declaraţia sa de retragere din Partid, Pan a afirmat că a fost conştient de natura mincinoasă a PCC-ului de zeci de ani, datorită propriilor experienţe de viaţă.

Cu câteva săptămâni în urmă, un oficial pe nume Shi Zongwei, de la nivelul departamentului de asistenţă din provincia Hunan, şi-a folosit numele adevărat pentru a renunţa la calitatea de membru PCC. Shi a scris pe blogul său: „Sper să răspândesc adevărul şi să elimin influenţa îndoctrinării (realizate de către PCC) , astfel încât publicul să se poată trezi şi să îşi poată reclama drepturile de fiinţe umane.”

La mijlocul lunii iunie, circa 5.000 de operatori de film din diferite sate şi oraşe din Hunan au denunţat public, în grup, PCC-ul.

La 15 aprilie, Forumul Poporului, un serviciu de mesagerie aflat pe site-ul Cotidianului Poporului, o portavoce a Partidului, a publicat rezultatele a ceea ce a fost numit un sondaj de „încredere, convingere şi credinţă” în capacitatea PCC-ului de a-şi susţine reformele politice şi economice.

Dintre cele abia 3.000 de persoane care au participat la sondaj, 80% în ansamblu nu au fost de acord, iar alţi 10% au spus că nu erau siguri. Numărul copleşitor de răspunsuri negative a dus la înlăturarea sondajului de pe site-ul web în aceeaşi zi.

Timp de decenii, regimul comunist din China nu a discutat cu cetăţenii chinezi prin canalele corecte de comunicare, ci a recurs în permanenţă la violenţă ca sancţiune de stat, ceea ce este fundamental incompatibil cu orice societate civilizată. Mulţi dintre cei care s-au retras din PCC l-au denunţat ca fiind o organizaţie funestă.

Un cetăţean din Guangzhou al cărui prenume est Yang a afirmat pentru postul de radio Sound of Hope (Sunetul Speranţei, n.trad.): „Cu ajutorul instrumentelor de anulare a cenzurii online din China, disponibile pretutindeni, am putut citi cele Nouă Comentarii [despre Partidul Comunist, n.trad.] şi am dobândit o cunoaştere amănunţită asupra PCC-ului. Astfel, mă retrag din PCC. Consider că Cerul îl va distruge în mod inevitabil.

Într-un alt interviu acordat postului Sound of Hope, un locuitor din Beijing cu prenumele Xiao a afirmat că îşi declarase deja retragerea din PCC pe site-ul Tuidang al ziarului The Epoch Times. „Dat fiind numărul tot mai mare de chinezi care îşi depăşesc frica din suflet faţă de PCC, acest regim totalitar se va destrăma într-o bună zi pe cont propriu.”