12 obiceiuri sănătoase specifice relaţiilor fericite
alte articole
Când vine vorba de a avea o relaţie fericită, există anumite obiceiuri care pot avea un impact pozitiv pe termen lung. Este important să formaţi în mod conştient obiceiuri noi în cuplu şi să faceţi un efort în fiecare zi pentru a le pune în practică, până când devine o a doua natură. De obicei durează 30 de zile pentru a transforma o rutină într-un obicei, fie că este vorba de unul pozitiv sau negativ.
Mai jos vei găsi 12 obiceiuri sănătoase specifice relaţiilor fericite, pe care te invit să le aplici în relaţia ta şi să te reconectezi cu persoana iubită.
1. Lucraţi împreună la obiective, indiferent dacă sunt pe termen lung sau scurt
O relaţie fericită se concentrează pe obiective pe termen scurt şi lung. Aceste obiective sunt la nivel individual, cât şi la nivel de cuplu. Cuplurile nefericite nu au un ţel comun pe care-l urmăresc în viaţă, ci doar îşi pierd timpul cu lucruri superficiale, în timp ce încearcă să trăiască conform standardelor de fericire ale societăţii. Concentraţi-vă pe a crea, pune la punct şi a îndeplini obiective împreună.
2. Micile gesturi de dimineaţă
Să presupunem că dimineaţa partenerul tău obişnuieşte să bea cafea, un ceai sau poate un pahar de suc natural. Când te trezeşti cu câteva minute mai devreme special pentru a-i pregăti băutura preferată, acest gest simplu arată că te gândeşti la el şi la nevoile sale.
Acest lucru vă oferă, de asemenea, ocazia să petreceţi timp de calitate împreună înainte de a merge la lucru. Acesta este un obicei uşor de pus în practică al cuplurilor fericite.
3. Vorbeşte pe limba celuilalt
Când este vorba de exprimarea afecţiunii, fiecare dintre noi o face într-un mod diferit. Gary Chapman a scris despre acest lucru şi a scos în evidenţă 5 limbaje ale iubirii pe care cuplurile le folosesc pentru a comunica ceea ce simt. După ce le citeşti, ia-ţi un timp de gândire şi observă care este modalitatea prin care preferi să ţi se arate afecţiune şi care-i modul în care celălalt se simte iubit.
Există cinci limbaje ale iubirii: prin cuvinte, timp de calitate petrecut împreună, cadouri, lucruri făcute pentru celălalt (servicii) şi gesturi nonverbale. Fiecare le foloseşte pe toate, însă unul sau două se remarcă mai mult. Observă ce preferă cel de lângă tine şi vorbeşte pe limba sa.
4. Întotdeauna respectă-ţi partenerul
Să-ţi respecţi partenerul este un obicei pe care merită să-l creezi, fiind un element esenţial pentru o conexiune sănătoasă, fericită şi de lungă durată. Când îţi respecţi partenerul, araţi că-l accepţi şi iubeşti. Când nu-ţi respecţi partenerul, araţi că nu-l accepţi aşa cum este. Respectul în cazul unui cuplu, înseamnă să-l apreciezi pe celălalt, inclusiv cu diferenţele sale. S-ar putea să ai o altă viziune asupra lumii, dar asta nu înseamnă că ar trebui să-ţi pui jos partenerul din această cauză.
Când apare o situaţie în care nu sunteţi de acord, observă diferenţele de opinie şi respectă părerea partenerului, chiar dacă este diferită. Nu ai niciun drept să-ţi pui jos partenerul în public sau în faţa familiei sau prietenilor. Modul în care trataţi momentul în care nu sunteţi de acord, ca şi echipă, va face toată diferenţa din lume.
5. Gătit şi curăţenie
Este mai interesant şi mai distractiv să găteşti cu partenerul tău. Să gătiţi împreună creează o conexiune între voi, fiind amândoi implicaţi într-o acţiune de a crea o experienţă de care vă veţi bucura împreună: o mâncare delicioasă. Apoi, în timp ce savuraţi ceea ce aţi gătit (având televizorul închis), vă puteţi bucura unul de prezenţa celuilalt, petrecând timp de calitate împreună.
Dacă unul dintre voi preferă să gătească el tot, atunci celălalt se poate implica în a curăţa tot ce s-a murdărit. Când ajuţi la curăţenie după ce găteşte celălalt, araţi că apreciezi şi pui preţ pe acesta şi pe efortul pe care l-a făcut.
6. Ieşi la plimbare împreună cu partenerul
Acesta este un obicei care poate crea o legătură mai strânsă între voi. Dacă îţi place natura şi să petreci timp de calitate cu persoana iubită, faceţi-vă un obicei să mergeţi la plimbare fie dimineaţa, fie după-amiaza. Acest lucru promovează comunicarea între voi, timpul împreună şi expunerea la aer curat. La un moment dat, vei simţi fizic dorinţa de a merge la plimbare.
Decideţi împreună cât de mult şi cât de des aţi dori să vă plimbaţi. Cel mai important lucru aici este să fiţi amândoi pe aceeaşi lungime de undă şi să fiţi siguri că împreună luaţi decizia să puneţi bazele acestui obicei.
7. După-amiaza închide televizorul şi petrece-ţi timpul cu partenerul
Cum te poţi conecta cu partenerul tău dacă televizorul este mereu pornit? Este destul de dificil când fiecare dintre voi este mereu distras de ceea ce se întâmplă la televizor. Luaţi decizia să închideţi televizorul după-amiază şi să petreceţi timp de calitate împreună.
Întreabă-ţi partenerul cum a şi-a petrecut ziua şi cum se simte. Acest obicei creează o conexiune între voi şi un mediu iubitor. Vorbiţi despre voi, despre lucrurile prin care treceţi şi ce aţi putea face pentru o dezvolta legătura dintre voi. Mereu va exista un subiect de discuţie, fie că-i vorba de următoarea vacanţă sau următoarea dată când ieşiţi împreună în oraş. Concentraţi-vă pe a vă dezvolta relaţia şi vorbiţi despre problemele ce simţiţi că trebuie puse pe masă.
8. Dacă vorbeşti cu alte persoane de partenerul tău, scoate în evidenţă ce face bine acesta
Obiceiul de a spune lucruri pozitive despre partenerul tău poate aduce un nou nivel de profunzime relaţiei voastre. Este bine să atragi atenţia când ceva nu este în regulă, însă dacă de obicei îţi concentrezi atenţia pe caracteristicile negative ale partenerului, acest lucru va clădi un zid între voi.
Acest obicei negativ, în care un cuplu îşi exprimă neînţelegerile în public, va duce până la urmă la erodarea gravă a relaţiei. Acest comportament vă va face să nu mai aveţi încredere unul în altul, măreşte distanţa dintre voi şi s-ar putea să ajungeţi ca nici măcar să vă respectaţi.
Fă-ţi un obicei în a-ţi orienta atenţia asupra caracteristicilor pozitive ale partenerului. Vei observa că acest obicei vă va aduce mai aproape.
9. Reconectaţi-vă pe parcursul zilei
Avem programe atât de încărcate încât uităm de partener de-a lungul zilei, dar dacă doreşti să ai parte de o relaţie fericită pe termen lung, reconectarea cu partenerul de-a lungul zilei joacă un rol important. Poate fi un sms cu ceva simplu şi de bun gust, sau un telefon în drum spre casă.
Acest obicei te ajută se menţii o conexiune cu jumătatea ta şi te invit să-ţi foloseşti creativitatea. Chiar dacă ai un program încărcat, gândeşte-te la moduri prin care să te reconectezi cu celălalt de-a lungul zilei.
10. Dă-i de înţeles în fiecare zi că îl/o apreciezi
Poţi să-i laşi un bileţel cu ceva drăguţ înainte de a pleca la muncă, sau să-i aduci un buchet de flori la sfârşitul zilei. Observă ce apreciază jumătatea ta şi vorbeşte pe limba sa. Dacă timpul de calitate este apreciat cel mai mult, atunci deconectează-te de la tot şi oferă-i atenţia ta deplin. Fă-ţi un obicei în a-i arăta că îl apreciezi în fiecare zi.
11. Petreceţi timp împreună dimineaţa, înainte de a începe programul zilnic
Este uşor să intri într-o rutină în care te trezeşti, iei micul dejun, mergi la muncă, vii acasă, serveşti cina, te uiţi la televizor, dormi şi a doua zi o iei de la capăt. Această rutină poate secătui relaţia şi conexiunea pe care o ai cu partenerul tău. Avem programe atât de încărcate, încât este important ca dimineaţa să petrecem timp de calitate cu cel de lângă noi, reflectând asupra lucrurilor care v-au adus împreună.
Este uşor să laşi stresul, frustrarea şi distragerile să stea în calea unei relaţii fericite, însă în momentul în care vă luaţi timp dimineaţa pentru a avea un moment pentru voi, prin asta creaţi un obicei ce va face mai strânsă legătura dintre voi.
Printre surse: marcandangel.com, lifehack.org şi lifehacker.com