Wikileaks evită blocada bancară, deschizându-se din nou pentru donaţii
alte articole
Site-ul Wikileaks a găsit o modalitate de a eluda o blocadă bancară impusă de giganţii financiari VISA şi Mastercard, care au împiedicat multe din donaţiile pe care urma să le primească în ultimele 18 luni. Site-ul a anunţat miercuri că este din nou deschis pentru donaţii.
Wikileaks a declarat că a lansat un nou sistem de plată, care foloseşte sistemul francez de card de credit cunoscut sub numele de Carte Bleue. Carte Bleue este cuplat cu sistemul global VISA şi Mastercard, dar lui VISA şi Mastercard le este interzis prin contract să oprească plăţile directe ale comercianţilor prin intermediul acestui sistem.
"Suntem obligaţi să facem tot ce putem pentru a strânge fondurile care asigură supravieţuirea noastră economică", a declarat Wikileaks pe site-ul său. "Nu putem permite ca giganţii financiari americani să decidă modul în care întreaga lume îşi cheltuieşte banii. Luptele noastre sunt costisitoare. Avem nevoie de sprijinul dvs. pentru a contraataca."
Wikileaks a declarat că VISA şi Mastercard au instituit blocada "fără vreo procedură judiciară sau administrativă", după ce publicaţiile Wikileaks au expus crimele de război şi diplomaţia americană, în 2010. Wikileaks a precizat că această blocadă a oprit peste 95 la sută din donaţiile ce îi erau destinate, costând organizaţia peste 20 milioane de dolari în acea perioadă.
Între timp, Wikileaks a folosit rezervele sale de numerar de la Fundaţia Wau Holland, care ajută Wikileaks să proceseze donaţiile. Rezervele sale au scăzut de la 800.000 de euro, la sfârşitul lunii decembrie 2010, la mai puţin de 100.000 de euro, la sfârşitul lunii iunie a acestui an.
"După cum arată graficul, fondurile de rezervă ale Wikileaks se vor termina în termen de câteva luni... În scopul continuării în mod eficient a misiunii sale, Wikileaks trebuie să strângă un minim de 1 milion de euro imediat", susţine Wikileaks.
De asemenea, Wikileaks a întreprins acţiuni legale împotriva blocadei, câştigând săptămâna trecută ultimul său proces împotriva VISA din Islanda (Valitor). În plus, o Comisie Europeană a început o anchetă preliminară asupra blocadei în iulie anul trecut.
Între timp, Julian Assange, fondatorul Wikileaks, rămâne în continuare ascuns în Ambasada Ecuadorului din Londra, unde se află din 19 iunie, pentru a solicita azil politic. El este căutat în Suedia pentru a fi interogat în legătură cu presupuse infracţiuni sexuale.
VISA şi Mastercard nu au răspuns The Epoch Times pentru a-şi exprima opinia, înainte de publicarea articolului.
The Epoch Times publică în 35 de ţări şi în 19 limbi. Abonaţi-vă la newsletter-ul nostru electronic.