Vrei să fii soţia mea?

Cerere în căsătorie (Pixabay.com)
Simona Milea
19.05.2021

”Cererea în căsătorie”, după cum o ştim - prin oferirea unui inel surpriză -, este un moment magic pentru mire şi mireasă, evenimentul fiind ulterior sărbătorit cu familia sau prietenii apropiaţi. Aceasta face parte din protocolul de nuntă: familia mirelui merge în casa miresei, unde mirele cere viitorului socru permisiunea de a se căsători cu fiica sa. S-a constatat că acest obicei este din ce în ce mai puţin folosit în vremurile noastre, dar în ciuda acestui fapt, mulţi continuă s-o facă.

Istoria cererii în căsătorie

Originea conceptului de „a cere mâna” provine din Dreptul roman. În Roma Antică, autoritatea asupra fetelor o avea tatăl, conform unei legi cunoscute sub numele de „manus” - termen latin ce înseamnă „mână” -, reprezentând puterea juridică pe care un bărbat o avea asupra unei femei, fie soţia sau fiica sa. După căsătorie, pretendentul obţinea acea „autoritate” asupra femeii cu care se căsătorea. Acest acord se termina cu o petrecere ce avea loc înaintea ceremoniei de căsătorie, care a primit numele de „logodnă”, ce provine din latinescul „sponsus”, din care a derivat mai târziu cuvântul de „soţie”.

Consimţământul tatălui (sau al tutorelui) era decisiv într-o căsătorie, iar fiica nu avea practic nicio putere de decizie, lucru care a dus, din păcate, de-a lungul istoriei, la multe tragedii în majoritatea religiilor, culturilor şi popoarelor, unde femeia era trată ca un obiect.

„Cererea în căsătorie", reprezintă unul dintre cele mai fericite şi emoţionante momente din viaţă, fiind în acelaşi timp angajamentul căsătoriei. Apoi urmează pregătirile, scopul acestora fiind celebrarea evenimentului alături de cei dragi.

Cerere în căsătorie (Pixabay.com)
Cerere în căsătorie (Pixabay.com)

Bărbatul ar trebui să aibă în vedere, înainte de a face propunerea, că momentul cererii în căsătorie rămâne un eveniment memorabil pentru ea, care va fi povestit prietenilor, copiilor şi nepoţilor. Fiecare femeie este unică în felul ei, motiv pentru care, pentru o cerere în căsătorie, e bine să ţină cont de gusturile şi personalitatea acesteia.

Ceea ce pentru o femeie pare un clişeu, pentru alta pare un vis devenit realitate: a sta în genunchi în faţa iubitei cu inelul de logodnă în mână pare o scenă ireală ce transcende timpul şi spaţiul. Este primul legământ de a merge în doi pe aceeaşi cărare a destinului, este începutul logodnei, mult dorită de femei.

Promisiunea iubirii, Logodna, este începutul unui nou drum în viaţă şi merită ceva mult mai special. O cerere în căsătorie de neuitat, de care să vă amintiţi peste ani, necesită imaginaţie, creativitate, efort şi căutări pentru a fi sigur că evenimentul şi atmosfera creată vor uimi partenera şi va spune cu entuziasm DA.

Aranjament pentru căsătorie (Foto)
Aranjament pentru căsătorie (Foto)

Sugestii pentru a cere mâna într-un mod original

- Propunere pe plajă, sub stele şi în lumina lunii - băiatul oferă fetei un inel personalizat creând o experienţă magică.

- Propunere într-o călătorie - destinaţia preferată sau oraşul în care aţi vrut să mergeţi mereu - va reprezenta momentul perfect pentru o cerere de neuitat.

- Declaraţie scrisă pe oglindă; simplu şi romantic: mergeţi la un hotel şi scrieţi declaraţia pe o oglindă.

- Proiectarea luminilor pe o clădire; mergeţi de mână pe stradă noaptea, luminile din cartier sunt stinse şi, dintr-o dată, pe o clădire: „Vrei să te căsătoreşti cu mine?”

- Baloane cu mesaje: un set de baloane ce poartă mesajul tău. Poţi să le laşi să zboare sau să umpli o cameră cu baloane cu acest mesaj.

- Un detaliu dulce şi romantic pentru o cerere în căsătorie: „bomboanele de aur Ekhi”. Acest detaliu îmbogăţeşte momentul cu experienţă autentică şi originală împletind două plăceri ale omenirii: aurul şi ciocolata.

„Bomboanele de aur Ekhi” (Foto)
„Bomboanele de aur Ekhi” (Foto)

- Propunerea pariziană; dacă aveţi mijloace financiare mergeţi la Paris, alegeţi un loc liniştit (o cafenea, un colţ pe malul Senei) şi, dacă aveţi şi o melodie ca „Sous le ciel de Paris” (Sub cerul Parisului), succesul este garantat.

- Propunere în locul în care v-aţi cunoscut; aminteşte-i că apreciezi micile detalii ale relaţiei tale, iar acest loc este simbolic pentru a-i cere să-şi petreacă restul vieţii cu tine.

- Propunere de Ziua Îndrăgostiţilor; este o zi specială pentru acest eveniment, acompaniat de un buchet mare de flori şi o cină romantică la restaurantul preferat.

Aranjament pentru căsătorie (Foto)
Aranjament pentru căsătorie (Foto)

- Propunere pe mare; închiriaţi o barcă cu vele sau planificaţi o croazieră într-un loc tropical.

- Propunere în aer; mesaj scris pe cer, este o formulă romantică şi de neuitat.

- Propunere în timpul nopţii; dacă eşti discret şi tăcut, strecoară inelul pe degetul iubitei în timp ce doarme, va fi o bună surpriză.

Protocolul tradiţional este un semn de curtoazie şi respect pentru familiile noastre. Cererea se face între 3 şi 6 luni înainte de nuntă. Mirele va lua un buchet de trandafiri albi pentru mireasă şi altul mai simplu pentru viitoarea soacră.

Pentru o petrecere tradiţională (adică una dată de părinţii miresei) ambele familii sunt invitate la prânz sau cină fie acasă, fie la restaurant, unde meniul va fi simplu şi de calitate. Ca regulă generală, aici ar trebui să fie invitaţi fraţi, veri unchi şi prietenii apropiaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor