Cum putem ajuta familia şi prietenii în situaţii critice

Uneori, prietenii sau rudele noastre au nevoie de ajutor, de compasiune, atunci când se află în situaţii dificile de viaţă - probleme de sănătate, pierderi, eşecuri etc. Cu sinceritate şi bunăvoinţă putem să-i ajutăm şi să le alinăm suferinţele.
Prietene, compasiune (Pixabay.com)
Flori Mladin
20.04.2017

Atunci când cineva trece prin momente grele, poate că dorim să transmitem optimism, însă nu întotdeauna găsim cuvintele potrivite, chiar dacă avem cele mai bune intenţii din lume.

Cu sinceritate şi benevolenţă, putem ajunge la inima persoanei prin simpla noastră prezenţă - după caz, uneori putem sta mai puţin, alteori îi putem oferi ceva mai mult din timpul nostru pentru a-i fi alături dacă vrea să se destăinuiască.

Cum aţi putea să fiţi de ajutor acestor persoane?

1. În cazul unei persoane care se confruntă cu o afecţiune gravă, doriţi să fiţi alături, să înţeleagă că sunteţi aproape la nevoie, dar la un moment dat aţi putea fi incapabili să găsiţi cuvintele potrivite care să ii ofere sprijinul necesar.

- O vizită la o astfel de persoană, dacă este obosită sau are dureri, ar trebui să fie o vizită scurtă şi aţi putea-o ajuta cu lucruri concrete cum ar fi a duce gunoiul, a spăla vasele etc.

- O conversaţie uşoară care să abată atenţia de la problemele personale (boală, medici, tratamente etc.) se poate dovedi benefică, iar ultimele mici subiecte la modă ar putea să-i atragă atenţia.

- Să vă arătaţi afecţiunea. Cuvintele sincere, de încurajare sunt cel mai puternic dar pe care îl puteţi oferi. Singura cerinţă este ca sentimentele să fie reale. "Îmi e greu să te văd că suferi", "nu ştii cât de mult însemni pentru mine", "eşti o persoană uimitoare", chiar şi sincerul "nu ştiu ce să spun, dar ţin foarte mult la tine" etc.

- Unele iniţiative pot fi binevenite: "Aş putea să stau cu copiii câteva ore...", "Ai treburi de făcut prin casă?", "Merg la cumpărături. Ai nevoie de ceva?"

Pentru a ajuta, vă puteţi organiza împreună cu alţi prieteni astfel încât să fie întotdeauna cineva care să însoţească persoana aflată în suferinţă la spital/ medic etc., să se ocupe de chestiunile administrative (plata facturilor, cumpărarea medicamentelor etc.), să ajute la gătit, curăţenie.

Bineînţeles că nu există o formulă general valabilă. Ceea ce functioneaza într-un caz, s-ar putea să nu functioneze în altul. Ideea este să ajutaţi persoana să facă faţă situaţiei atât din punct de vedere moral, cât şi al problemelor gospodăreşti.

2. Un prieten care a pierdut pe cineva drag, căruia i s-a schimbat pe neaşteptate cursul vieţii sau suferă foarte mult şi are un gol în viaţa sa, puteţi să-i fiţi de folos dacă ţineţi seama de unele aspecte importante:

- A asculta este cheia. Fiţi conştient de situaţie şi asculaţi-vă prietenul chiar dacă este supărat sau confuz. Astfel, veţi fi pregătit să înţelegeţi cât de afectat este de pierderea suferită.

Dacă într-adevăr nu vor să fie vizitaţi pentru că nu sunt încă pregătiţi să facă faţă situaţiei, nu forţaţi nota.

- Fiţi înţelegători. Cu dorinţa de a îmbunătăţi situaţia, uneori, unii dintre noi se simt neliniştiţi de ceea ar trebui să spună, fiind preocupaţi să nu spună ceva greşit, iar în final s-ar putea să nu mai spună nimic.

Este suficient să aveţi destulă bunătate încât să încercaţi să îi înţelegeţi pe ei şi situaţia dificilă prin care trec.

- Cel mai bine este să luaţi dv. iniţiativa de a-l contacta, iar apoi veţi vedea din modul lui de comportament cum procedaţi în continuare: ar putea să fie deschis şi să vorbească cu dv., să vă întâlniţi, sau poate că nu.

- Ajutor concret. Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le puteţi face este să aduceţi ceva de mâncare. De asemenea, sunt multe lucruri mici care trebuie făcute în bucătărie, doar sunteţi prieteni.

- Sinceritate, nu promisiuni neîndeplinite. Fiţi sincer în legătură cu ceea ce puteţi într-adevăr să faceţi. Spuneţi clar “voi veni pentru o jumătate de oră” sau “voi veni marţi”, nu spuneţi “voi veni oricând ai nevoie, anunţă-mă şi voi fi acolo”, iar apoi să vă daţi seama că nu vă puteţi îndeplini promisiunea. De asemenea, nu abordaţi o atitudine de om fericit, întrucât fericirea dv. le poate aduce aminte de lucrurile care se leagă de pierderea suferită.

De multe ori preferăm confortul, lucrurile plăcute, dar tocmai cele neplăcute ne oferă cele mai preţioase lecţii din care putem progresa şi deveni mai buni, mai toleranţi. Nu ar trebui să aşteptăm ca viaţa noastră să se schimbe, pentru aceasta ar trebui să ne schimbăn noi în primul rând. Ar trebui să fim sinceri cu noi înşine şi să ne bucurăm şi de cele mai mici realizări, să ne trăim viaţa cu demnitate şi să o preţuim indiferent de momentele bune sau încercările prin care trecem.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor