Victoria Syriza şi speranţa unei noi stângi europene
alte articole
Toată lumea este acum cu ochii pe Grecia. Aşteptările de la Syriza, coaliţia stângii radicale, sunt foarte mari nu doar pe plan intern, unde grecii speră să scape de planurile de austeritate, de memorandumurile cu troica şi de corupţia partidelor mainstream, ci şi în plan extern. Intelectuali şi oameni de stânga speră ca victoria ei să marcheze apariţia unei noi stângi în Europa, care să se constituie într-o alternativă la capitalismul neoliberal. Programul Syrizei pare însă greu de aplicat în contextul grec şi conţine elemente populiste.
Victoria clară a Syriza în alegerile anticipate poate fi explicată în multe feluri. Mai întâi, ea este rezultatul unui vot de protest împotriva celor două partide mari mainstream, Nea Demokratia şi Pasok şi a clanurilor de tip Karamanlis şi Papandreou care au condus ţara atâta vreme ducându-o în pragul falimentului. Apoi este percepţia că de la primul memorandum cu troica formată din BCE, FMI şi CE, ţara a fost îngenuncheată de un dictat dur de austeritate, care n-a făcut decât să adâncească criza economică, şi pe care doar o forţă anti-establishment poate să-l răstoarne.
Syriza pozează într-o astfel de forţă anti-sistem, care se opune neoliberalismului dur, care ţine partea oamenilor în faţa guvernelor străine şi tehnocraţilor, inamicii care apără doar băncile ce au cauzat criza şi marele capital. În ţări precum România şi alte state din est, formaţiunea lui Tsipras este privită de unele grupuri ca speranţa unei stângi care să revină la principiile sale de bază: echitate, dreptate socială, solidaritate şi care să nu mai preia temele dreptei, raliându-se-se la neoliberalismul dominant.
Grupul Critic Atac susţine deschis Syriza, argumentând că aceasta ”înseamnă speranţa redescoperirii politicii în forma ei continuă, profund democratică, aceea care continuă şi după vot. Syriza poate însemna scînteia unui nou val democratic care poate schimba realmente Europa. Syriza e alternativa reală la acea Uniune centristă preocupată doar de conservarea status quo-ului. Este timpul să începem să construim împreună un spirit Syriza în România. Acest moment extraordinar pentru Tsipras şi ai lui poate da un impuls pentru reconstrucţia stîngii aproape de la zero în Estul complet confiscat de dogmele cele mai dure ale austerităţii şi demantelării socialului”.
Prin urmare Tsipras ar fi salvatorul întregii Europe, apostolul care va readuce adevărata stângă bătând cu pumnul în masa europenilor şi care va contribui la redemocratizarea politicii din statele est-europene. Scriam recent că deşi Alexis Tsipras este carismatic şi are avantajul de a nu mai fi fost la putere, soluţiile sale nu par să poată rezolva problemele structurale cu care se confrunta Grecia. Fără banii mult hulitei troici, ţara ar fi fost în faliment. Fără reforme structurale privind piaţa muncii de exemplu, economia greacă nu are cum să devină competitivă şi să reziste concurenţei din zonă euro. Grecii aveau salarii exagerat de mari faţă de producţie. Gândiţi-vă că vor să revină la salariul minim de 750 de euro şi faceţi o comparaţie cu salariul minim din România! Ca urmare, simplificările de tipul cei care introduc austeritatea sunt răi şi umilesc Grecia, iar Tsipras este singurul salvator sunt dăunătoare.
O fi Tsipras împotriva neoliberalismului, dar multe dintre măsurile economice din programul său par populiste şi irealizabile. Deja avem tot mai mulţi falşi profeţi ai unor alternative la capitalismul neoliberal, viciat moral şi supus corporaţiilor străine. Orban în Ungaria s-a transformat în campionul iliberalismului şi apărătorul oamenilor simpli în faţa corporaţiilor pe care le taxează nemilos, în cel care refuză dispoziţii de la UE şi trimite FMI-ul la plimbare,în omul care naţionalizează active strategice de stat, dar şi fonduri de pensii private. Rezultatele sale economice nu sunt însă pe măsura derapajelor sale anti-democratice.
Ce propune Syriza? În esenţă, abolirea austerităţii, renunţarea la memorandumul cu troikă, restructurarea datoriei publice a Greciei prin obligarea creditorilor să renunţe la 50% din aceasta. Interesant este că mişcarea nu este eurosceptică, în ciuda multor afirmaţii greşite în acest sens, ea n-a pledat niciodată pentru ieşirea din UE. Chiar şi cu şantajul cu ieşirea din eurozonă Tsipras a lăsat-o mai moale în ultima vreme pentru că a văzut că nu mai ţine.
Recent Syriza a renunţat şi la promisiunile legate de naţionalizări masive de bănci, spitale private, fabrici şi active strategice precum căi ferate, poştă, aeroporturi, serviciile de apă curentă. A devenit ceva mai moderată. În contextul promisiunilor vechi şi noi rămâne întrebarea dacă ea este pregătită să guverneze şi dacă măsurile propuse de stânga radicală nu vor adânci criza prin care trece ţara.
O fi Tsipras împotriva neoliberalismului, dar multe dintre măsurile economice din programul său par populiste şi irealizabile. Deja avem tot mai mulţi falşi profeţi ai unor alternative la capitalismul neoliberal, viciat moral şi supus corporaţiilor străine.
Formaţiunea promite în continuare creşterea salariului minim şi a numărului de bugetari în condiţiile în care sectorul public rămâne prea mare şi ineficient, iar economia greacă continuă să aibă probleme de competitivitate. Pe de altă parte, este greu de imaginat că creditorii vor fi convinşi să şteargă jumătate din datoria publică a Greciei care a ajuns la 175% din PIB.
De la Syriza se aşteaptă însă nu doar refacerea economiei, ci şi restaurarea guvernării democratice şi democraţiei participative care ar fi fost suspendate de capitalismul neoliberal, prin guverne de tehnocraţi. Analistul grec Dimitris Bekiaris îmi spunea în acest sens într-un interviu că ”guvernul lui Lucas Papadimos (predecesorul lui Samaras n.r) a fost unul care a lucrat pentru pieţe, el nefiind ales de poporul grec şi în niciun caz nu a lucrat în beneficial poporului grec. El a fost numit să servească interesele creditorilor şi ale sistemului bancar internaţional. Acest guvern nu a avut nicio legitimitate democratică sau populară. Guvernele tehnocrate nu pot servi decât interesele elitei supranaţionale”.
Totuşi Syriza ca antidot la neoliberalism şi austeritate nu vine cu o alternativă economică credibilă şi care să poată fi aplicată şi-n alte părţi ale Europei. Iar dacă nu va reuşi să soluţioneze problemele presante ale economiei greceşti, va pierde orice influenţă în afară. Lupta sa trebuie să fie cu problemele din interior. Troica şi Merkel au fost adversari şi ţapi ispăşitori comozi, dar nu vor putea fi folosite ca scuze în cazul în care Syriza eşuează la guvernare.
Tsipras a promis printre altele creşterea salariului minim la nivelul din 2012, de 750 de euro, electricitate gratuită, cote alimentare pentru săraci şi creşterea ajutorului de şomaj. Aceste promisiuni au sedus cu siguranţă electoratul, dar rămâne de văzut dacă le va putea pune în practică şi cum le va finanţa. Cât despre relaţia cu creditorii şi cu UE, în contextul economic în care se află Grecia este greu de crezut că Alexis Tsipras poate să negocieze dintr-o poziţie de forţă cu aceştia. Sau că va putea să sfideze troica ca Viktor Orban. El va trebui să livreze cât mai repede către proprii cetăţeni. Se va vedea destul de repede cât de viabil este programul Syriza.
Încă nu ştim dacă stânga radicală va obţine majoritatea absolută în Parlament (150 de locuri din 300). Dacă nu o va obţine, va avea nevoie de un partener de coaliţie, care nu va fi foarte uşor de găsit. O alianţă cu forţele vechiului sistem Nea Demokratia şi Pasok este exclusă, astfel încât rămân doar partidul populist Grecii Independenţi, comuniştii, care însă refuză asocierea cu Syriza, sau partidul de centru pro-european To Potami, care vede viitorul Greciei doar în UE şi zona euro şi care s-a clasat pe un surprinzător loc trei la alegeri. Potrivit Wall Street Journal, Tsipras va negocia cu liderul partidului Grecii Independenţi formarea unei noi coaliţii de guvernare.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
