Urmează staţia Moscova?

S-a vorbit în ultima vreme despre faptul că noua putere ar fi de orientare stalinistă. Fals. Nu este stalinistă, ci putinistă. Traian Băsescu afirma că nu suspendarea sa este ţinta actualei lovituri, ci acapararea Justiţiei. Cu cât înaintăm prin furtună vedem că nici acapararea Justiţiei nu pare a fi ţelul final al USL-ului. Un rău mult mai mare se creionează şi asta la un orizont nu prea îndepărtat: anume reorientarea geo-strategică forţată a Românei.

Marele rău nu este instalat nici făţiş şi nici dintr-odată. Încă de la naştere este ţinut ascuns. Apoi vezi dintr-odată valuri, agitaţie şi derapaje de la ordinea de drept.

La început nu prea siguri pe ei, actorii cu rol dublu pătrund pe uşa din dos a istoriei. Au în spate Marea putere Roşie, dar în ţara lor oamenii nu-i simpatizează. Trebuie să se instaleze cât mai în linişte şi sub aparenţa legalităţii. Profită de obicei de perioadele de criză, sărăcie şi nemulţumire. Trec prin perioada de căutare a legitimităţii. Încep populismele, mita socială, racolarea unei mase de sprijin din rândul celor lipsiţi de educaţie şi cu dispreţ faţă de lege, înfiinţarea de structuri paralele de putere, etc.

Urmează un element de forţă: scoaterea naţiunii din familia ei de drept şi odată cu aceasta aruncarea măştilor.

După ani grei de dictatură, teroarea, la început de natură fizică, coboară în celule, iar oamenii încep a se controla singuri în sensul dorit de putere. Este ziua marii victorii. De acolo înainte populaţia poate fi controlată prin televizor, zvonuri şi stomac.

Dar marile anomalii nu au viaţă lungă. După ce tirania pică, pentru oamenii modificaţi va fi foarte greu să identifice şi să accepte normalitatea. După ani grei de reconstrucţie, aflaţi în pragul reuşitei, chiar după ce s-au întors în fosta casă, pericolul nu a trecut. Puterea roşie e încă acolo. Cam aşa se instaurează orânduirea comunistă. Dacă după război, Marele Frate nu s-a ascuns deloc, acum el încearcă strategia subterană.

Se spune că istoria se repetă. Vremurile diferite, nuanţele diferite. Sunt însă destule asemănări, care vin în sprijinul binecunoscutei afirmaţii. Pe parcursul întregului demers antidemocratic ale USL-ului lucrurile mari din spate trebuiau să stea ascunse, cel puţin aşa s-a încercat. Obiectiv de domeniul imposibilului în era informaţiei.

A început să se vehiculeze tot mai des ideea existenţei unei mari puteri în spatele USL-ului, acesta fiind doar vârful de lance. Multe elemente converg în această direcţie. Actualul prim ministru vorbea mai demult de o apropiere de Rusia şi China şi de împrumuturi pe care le-am putea lua de acolo. Ajunsă la guvernare, actuala putere îi tratează cu dispreţ şi aroganţă pe înalţii demnitari europeni care îşi exprimă îngrijorarea faţă de derapajele antidemocratice din România.

Aşa cum remarca un coleg, a aduce jigniri celor de la masa tratativelor echivalează cu dorinţa de a-i face să se ridice şi să plece. USL o face programatic, sistematic, împingând România în afara UE cu vânt de la Moscova. Izolarea odată reuşită, USL ne-ar putea pune în faţa faptului împlinit, spunând că singura alternativă este reorientarea spre Moscova şi Beijing.

Reacţia de îngrijorare a Ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti ne face să credem în existenţa unui astfel de plan, Washingtonul văzând un aliat care şovăie. Progresele României din ultimii douăzeci şi doi de ani nu au fost privite cu ochi buni de către Moscova: de la aderarea la NATO şi UE până la scutul antirachetă.

Marile bătălii economice ale Rusiei, în special cele legate de sectorul energetic, iau în calcul foarte serios România. Mai exact separarea ei de UE şi într-o fază ulterioară de NATO. Este direcţia în care mergem sub paravanul zgomotos al problemei pensiilor şi al salariilor bugetare. Riscăm a ne trezi total epuizaţi în Marea Gară de la Moscova, cu pensia şi salariul mai mici decât în vreme de austeritate.

Axa Bucureşti – Londra – Washington de care vorbea Traian Băsescu acum câţiva ani ar putea fi înlocuită cu Bucureşti – Moscova – Beijing, cu consecinţe dintre cele mai nefaste. Partidul Comunist Chinez nu dă nimănui ceva pe gratis. Împrumutând România, va căuta să-i exporte valorile sale, total opuse celor occidentale. Pentru a vă face o idee în acest sens, recomandăm tuturor să citească „Cele 9 Comentarii despre partidul comunist” de pe site-ul nostru şi în felul acesta vom vedea clar, încotro doreşte să ne îndrepte actuala putere.

Nici Moscova nu îţi oferă avantaje pe gratis. De acolo am putea importa un model de stat mafiot cu o alternanţă foarte stabilă a puterii şi o linişte de cristal. Marile bătălii economice ale Rusiei, în special cele legate de sectorul energetic, iau în calcul foarte serios România. Mai exact separarea ei de UE şi într-o fază ulterioară de NATO. Este direcţia în care mergem sub paravanul zgomotos al problemei pensiilor şi al salariilor bugetare. Riscăm a ne trezi total epuizaţi în Marea Gară de la Moscova, cu pensia şi salariul mai mici decât în vreme de austeritate.

Prin subminarea dreptului la liberă exprimare, răul produs de izolare s-ar difuza instantaneu în întreaga societate, iar semnale în acest sens ne vin pe zi ce trece. Cu uimire aflăm din Revista 22, ediţia online, că se pune problema desfiinţării Grupului pentru Dialog Social. Perspectiva unui proces de tip comunist, în care opoziţia este învinuită de lucruri imaginare cum ar fi: înalta trădare, subminarea economiei naţionale, denigrarea României, etc. ameninţă în mod grav libertatea de exprimare, constituind în acelaşi timp o intimidare la adresa celor care vor să-şi exprime în continuare în mod deschis opiniile.

În acelaşi sens vorbesc şi evenimentele de la Orşova, unde reprezentanţi de frunte ai USL-ului au smuls „Torţa Drepturilor Omului” din mâinile tinerilor aflaţi în trecere prin micul oraş, aruncând-o la canal. Oamenii de acolo sunt paşnici şi primitori şi ne permitem să ne întrebăm: pe cine reprezintă actuala putere? În numele cui a făcut ea acest gest? Mergând pe această cale ne întrebăm dacă într-o bună zi am putea fi acuzaţi din nou de „întreţinere de relaţii cu străinii”?

Aderarea la Spaţiul Shengen despre care se vorbea până mai ieri, pare a fi devenit ficţiune. Pentru aceasta România trebuie să respecte anumite criterii. Aderarea nu poate avea loc în nici un caz pe baza sentimentelor d-lui Marga de aderare în două trepte. Dimpotrivă, pe calea deschisă de USL, s-ar putea să ne trezim într-o bună zi cu reimpunerea vizelor pentru deplasarea în Europa. A doua zi, nepotul care lucrează la Barcelona ar putea ateriza pe Băneasa. Euroii pe care-i trimitea vor dispare dintr-odată, iar Clubul Şomerii îl va accepta imediat. Femeia isterizată de Antena X sau pensionarul care acum îl urăsc pe Băsescu, s-ar putea trezi atunci - nu aşa de dimineaţă ca în ziua votului - realizând că legitimaseră de fapt interesele altcuiva. Târziu …..

Adevărul economic, cel care doare atât de tare, a ieşit la iveală din primele zile ale preluării puterii, odată cu căderea liberă a monedei naţionale. Deşi actualii guvernanţi s-ar putea să dea oamenilor cei două sute de lei promişi de Ceauşescu la ultimul discurs, împlinindu-i unul dintre idealuri, s-ar putea să nu prea faci mare lucru cu ei. Inflaţia este mult mai rea decât austeritatea, numai că omul se lasă amăgit cu bani lipsiţi de acoperire.

Suntem foarte conştienţi că am ajuns cu toţii la o limită căreia îi dăm diferite denumiri: prăpastie, abis, mocirlă, etc. Fiecare dintre noi ar trebui să avem puterea lăuntrică de a privi lucrurile în perspectivă. Privind din punct de vedere strict personal, din punctul de vedere al salariului sau pensiei, temporar micşorate, ne vom îndepărta de adevăr. Să încercăm, oricât de greu ne-ar părea, să vedem lucrurile dintr-un punct mai înalt, având în faţă viitorul. Problema fundamentală este încotro vrem să mergem. Spre Europa sau spre neocomunismul de tip asiatic? Spre viitor, sau spre trecut? Spre progres sau spre restauraţie? Cu siguranţă, dorim ca urmaşii noşti să poată studia şi lucra în Europa. Dar pentru asta trebuie să rămânem europeni.

Românul a îndurat multe: războaie, comunism, democraţie originală, linişte iliesciană, inflaţie, criză şi austerităţi. Lipsă de speranţă. La nivel de individ a îndurat mai mult decât alte naţiuni. Dar să nu uităm, că în acest timp el s-a dovedit înţelegător şi tolerant. Cu toate că vremurile actuale l-au înrăit, el mai are ceva din înţelepciunea şi bunătatea inerentă naturii umane. Dar mai este o chestiune critică: iluminarea la adevărul de deasupra stomacului, la adevărul deasupra contului din bancă, la adevărul deasupra fotoliului puterii. Dacă îl percepem şi îl acceptăm în adevărata lumină, vom şti cu siguranţă încotro trebuie să mergem.