Mai bine boicot-ist decât comunist? (I)

Nu ştiu alţii cum sunt dar noi românii, cu eterna noastră întrebare ”Eu cu cine votez?” şi variaţiunile pe aceeaşi temă - ”Votez sau boicotez?”, ridicăm alte întrebări. Spune multe despre noi ca ţară, ca indivizi şi ca nivel de înţelegere a lumii în care trăim.

Te întrebi, inevitabil: cum e posibil ca după 22 de ani să rămâi blocat în aceeaşi dilemă? Să nu fi evoluat oare de la nivelul anilor '90 când ne-am lăsat buimăciţi de un activist din CC care vorbea de pluralism dar submina orice şansă a partidelor istorice, predica democraţia dar chema minerii să-i umple în sânge pe studenţii care demonstrau paşnic, declara că nu participă la alegeri dar a stat 10 ani la putere, vorbea în slogane pe care le repeta pentru a ne nivela gândirea, invoca liniştea şi consensul la umbra cărora se produceau cele mai mari hoţii şi lovituri asupra economiei ţării?

Zilele astea Ion Iliescu a ieşit iar în decor. Aşa cum iese de altfel în toate momentele cheie ale aventurii noastre politice. Liderul spiritual al mineriadelor vine în faţă să predice despre ce e democratic şi ce nu. Să fie ieşirea lui doar atât? Oricum, e semn rău - ne arată direcţia spre care ne îndreptăm în caz că Băsescu pierde în urma referendumului. Toate drumurile duc spre Moscova. Sau cel puţin asta ne-a fost soarta în ultimile 5 decenii. Oare chiar mai vrem asta?

De fapt nu Băsescu e cel care pierde. Nu Băsescu este miza, căci lupta nu se dă între omul Băsescu şi USL, ci între două principii cu care ne scriem viitorul sau nu. S-a mai spus, dar mulţi nu văd principiul din spatele personajului şi a rolului său. Ne-ar fi de folos să privim lucrurile detaşaţi de simpatiile sau antipatiile care ne îngustează percepţia.

Ne-ar folosi un exerciţiu de gândire la rece, nu înfierbântată de televiziunile lui Voiculescu şi propagandă idiotizantă. Nu că ne-ar oripila retrospectiv aşa de mult faptele lui Dan Voiculescu încât am dori să-l eliminăm. Nu te-ai gândi să fii împotriva lui ”Felix”, pentru că a dus-o excelent pe vremea lui Ceauşescu vânzând alumină şi ciment - sau pe vremea lui Iliescu sau pe orice altă vreme cu vânzarea de energie prin Grivco sau alte afaceri necurate cu statul. E treaba justiţiei să-i cântărească faptele.

Problema e ca un astfel de om, cu păcate atât de mari încât ar dori să anihileze justiţia decât să afle ce se ascunde în spatele ”afacerilor” sale, se află în libertate şi are putere de influenţă. Problema e ca un astfel de om care face declaraţii care îţi îngheaţă sângele în vine (că nu dă doi bani pe interesul naţional, că trebuie să pună mâna pe justiţie, pentru că altfel ”băieţi, ne paşte pe toţi puşcăria”) se foloseşte de oameni în interesul său şi atât.

Este cu atât mai grav cu cât ”boborul” cu ochii în televizor nici nu-şi dă seama că participă pasiv la un război care nu este al său, că ei sunt figuranţi în scenariul unor gangsteri care îşi doresc să controleze o ţară ca să scape cu faţa curată şi să-şi facă jocurile.

Prin scenariile lor de demonizare a unei părţi (preşedintele cu oamenii lui) şi de promovare a altei părţi (USL cu oamenii lor) mizează pe emoţiile negative ale oamenilor şi se folosesc de dezbinarea creată pentru a obţine ceea ce vor.

Cum nimeni nu-i curat în politică, evident că greşelile sunt de ambele părţi, însă atacul curent nu explică nuanţele, ci le demontează. Propaganda momentului adânceşte confuzia generală: dacă toţi sunt o apă şi-un pământ atunci ce mai contează cu care votezi, dacă votezi şi cine face diferenţa? De aici vin nostalgiile pentru trecut, orbirea şi minimizarea exact a greşelilor care ne distrug astăzi prezentul. De aici vine eroarea fatală: întoarcerea spre trecut şi repetarea în cerc vicios a aceloraşi greşeli. Cum e posibilă atunci privirea în viitor? Cum poţi gândi un viitor când te uiţi mereu în urmă?

Aici se află, cred, distincţia clară între cele două părţi politice ce duc acum un război de credibilitate. Cine ne va duce (mai bine sau mai poticnit) spre un viitor? Cine ne va îngropa (cu cele mai bune intenţii) într-un trecut fără ieşire? De aceea cred că suntem acum în faţa unei alegeri istorice.

Singurul motiv pentru care ne putem uita în trecut este pentru a învăţa din el. Poate că n-ar fi o problemă astăzi cu Partidul Comunist din trecutul nostru dacă n-ar exista verdictul clar al istoriei: criminal, ilegitim, incapabil de a se reforma dar pozând în forme evoluate, mereu la pândă să reapară prin trăsăturile lui moştenite: răutatea, înşelăciunea, incitarea, dezlănţuirea instinctelor joase, spionajul, jaful, lupta, eliminarea, controlul (vezi Nouă Comentarii despre Partidul Comunist).

Provenite din aceeaşi ideologie coruptă ce pare justă, partidele comuniste din toate timpurile şi ţările au aceeaşi esenţă (esenţa lor nu e una umanistă cum greşit se poate crede ci este aceea a unui cult care se împotriveşte ordinii normale, tradiţiilor omenirii şi regulilor morale).

Manifestul Comunist al lui Marx şi Engels afirmă o ură fară echivoc faţă de „adevăruri eterne precum Libertate, Justiţie, etc.”, pe care le desfiinţează. „Dar comunismul desfiinţează adevărurile eterne, desfiinţează întreaga religie şi întreaga moralitate în loc de a le constitui pe acestea pe o bază nouă; astfel că acesta (comunismul) acţionează în contradicţie cu întreaga experienţă istorică din trecut” (Manifestul Comunist).

Justiţia, moralitatea... mereu o piedică în calea lor. Sună cunoscut.

Tot din istorie ştim că modalitatea prin care partidele comuniste vin la putere este violentă. De regulă prin lovituri de stat.

În 1945, instaurarea guvernului comunist Petru Groza, a fost posibilă printr-o lovitură de stat şi prin intervenţia lui Stalin, chiar dacă la vremea aceea comuniştii erau puţini şi prost organizaţi. S-a eliminat opoziţia partidelor istorice care au fost împiedicate să se exprime în campania electorală şi ale căror demonstraţii de protest se soldaseră cu morţi şi răniţi. Guvernul Groza a întărit cenzura, interzicând apariţia ziarelor partidelor istorice şi a organizat „adunări populare” care solicitau dizolvarea PNŢ şi PNL şi arestarea liderilor acestora. Un an mai târziu, Regele a fost obligat să abdice, astfel că puterea a trecut total în mâinile comuniştilor.

Cât de diferit a fost scenariul loviturii de stat din '89, cât de diferit programul de denigrare al partidelor istorice regizat de Iliescu şi FSN? Prea puţin diferit.

Va urma