Turcia: Un al doilea mandat de arestare emis pe numele lui Fethullah Gulen

Un tribunal turc din Istanbul a emis marţi un al doilea mandat de arestare pe numele clericului turc autoexilat în SUA Fethullah Gulen în cadrul unei investigaţii privind aşa zisul “stat paralel” existent în Turcia.
Fethullah Gulen, principalul opozant al preşedintelui turc Erdogan. (Captură Foto)
Andrei Popescu
25.02.2015

Un tribunal turc din Istanbul a emis marţi un al doilea mandat de arestare pe numele clericului turc autoexilat în SUA, Fethullah Gulen, în cadrul unei investigaţii privind aşa zisul “stat paralel” existent în Turcia.

Mandatul a fost emis după ce procurorul general din Istanbul a cerut arestarea lui Gulen, principalul opozant al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan şi un fost aliat al acestuia.

Tribunalul a declarat că mandatul de arestare a fost emis în cadrul unei anchete împotriva a 80 de suspecţi, cu toţii fiind acuzaţi ca făcând parte dintr-o organizaţie teroristă înarmată, ca fiind implicaţi în activităţi de spionaj şi pentru încercarea de a răsturna sau submina guvernul turc, conform World Bulletin.

Suspecţii mai sunt acuzaţii şi de interceptare ilegală a comunicaţiilor, încălcarea dreptului la viaţă privată, înregistrarea ilegală de date personale sau falsificare de documente oficiale.

De asemenea, tribunal a emis un mandat de arestat pentru fostul ofiţer de poliţie Emre Uslu pentru aceleaşi acuzaţii.

De la venirea sa la putere, Erdogan a anchetat şi arestat un grup de 500 de persoane bănuite că ar fi fost membri ai aşa-numitei organizaţii Ergenekon - despre care se crede că reprezintă guvernul din umbră al Turciei - un grup de militari şi intelectuali naţionalişti turci care ar fi menţinut stabilitatea în ţară şi ar fi trasat politica externă a acesteia. Erdogan suspecta Ergenekon de a fi rădăcina umilinţei condamnării sale la câteva luni de puşcărie, şi de a avea o poziţie opusă radicalismului islamic manifestat de liderul turc.

“Statul paralel” este un presupus grup de birocraţi şi oficiali seniori turci implicaţi în instituţiile ţării, incluzând în sectorul juridic şi în poliţie, şi care sunt acuzaţi că încearcă să submineze guvernul ales al ţării. Totuşi, Gulen şi ceilalţi suspecţi neagă orice implicare într-o astfel de structură secretă.

Politia turcă a lansat operaţiuni în întreaga Turcie în 8 februarie într-o mişcare direcţionată împotriva “statului paralel”.

Ulterior a fost pregătit un sumar al procedurilor în legătură cu operaţiunea “statul paralel” desfăşurată în Istanbul şi cel puţin alte 12 provincii ale ţării, au declarat la sfârşitul săptămânii trecute autorităţile turce.

Documentul de 1.758 de pagini include acuzaţii împotriva celor 80 de suspecţi. Totuşi este pentru prima dată când sumarul conţine termeni precum “teroare şi terorism” sau “structură de stat paralelă”, pe lângă “organizaţie teroristă gulenistă”, mai susţine World Bulletin.

De asemenea, documentul a adresat înfiinţarea, scopul, structurarea, activităţile şi strategia presupusei organizaţii.

Din cei 80 de suspecţi căutaţi, 28 au fost deja arestaţi, iar Gulen este principalul suspect în această investigaţie, conform sumarului.

Pe numele lui Gulen a mai fost emis un mandat de arestare în 19 decembrie 2014, după o operaţiune a poliţiei împotriva mai multor figuri senioare ale mass mediei şi a unor ofiţeri de poliţie în 13 provincii turceşti pentru presupusa lor afiliere la deja renumitul “stat paralel”.

Turcia a alunecat într-o criză politică după ce zeci de oficiali guvernamentali şi oameni de afaceri proeminenţi, apropiaţi de fostul premier Recep Tayyip Erdogan – acum preşedinte al Turciei – au fost arestaţi în 17 decembrie 2013 în cadrul unei investigaţii privind primirea de mite.

Scandalul, care s-a transformat într-o provocare serioasă pentru conducerea lui Erdogan, a dus la schimbarea cabinetului său.

Erdogan a denunţat scandalul de corupţie precum şi o serie de scurgeri de informaţii sensibile în mass media, declarând că totul a fost orchestrat de susţinătorii rivalului său, Fethullah Gulen, pentru a-i submina guvernul.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor