Răzbunarea lui Erdogan: de ce sunt arestaţi jurnaliştii lui Gulen
alte articole
După epurarea masivă din poliţie şi justiţie a oamenilor mişcării Hizmet, condusă de predicatorul Fetullah Gulen din exil, a venit acum rândul presei afiliate guleniştilor să fie ţinta lui Erdogan. 23 de de jurnalişti au fost arestaţi de poliţie, care a descins în redacţia ziarului Zaman şi la sediul grupului media Samanyolu TV. Erdogan caută să-l elimine pe cel mai puternic adversar pe care-l mai are pe plan intern – reţeaua FG - şi să-şi asigure astfel puterea totală.
Momentul ales pentru a pune pumnul în gură presei afiliate lui Fetullah Gulen nu este întâmplător, ci simbolic. Se împlineşte un an de la declanşarea unui scandal uriaş de corupţie la nivel înalt, în care au fost acuzaţi mai mulţi miniştri ai guvernului Erdogan şi chiar şi fiul acestuia. Chiar dacă patru miniştri au fost nevoiţi să demisioneze, acest cutremur n-a putut să-l înlăture pe Erdogan de la putere, iar el a dat vina pe Fetullah Gulen şi a pornit o operaţiune masivă de răzbunare împotriva mişcării acestuia, pe motiv că aceasta ar fi fost în spatele reprezentanţilor justiţiei care au anchetat cazul. Scopul final era epurarea oamenilor loiali ai Hizmetului din instituţiile de forţă ale statului precum poliţia şi justiţia. AKP a ajuns să-şi desemneze fostul partener ca pe o structură care încearcă să creeze un stat paralel şi să-l înlăture de la putere pe Erdogan, o ameninţare la adresa securităţii naţionale.
La un an de la izbucnirea scandalului de corupţie, Erdogan şi-a văzut îndeplinit visul de a fi ales preşedinte şi de a avea un premier fidel, în persoana lui Ahmet Davutoglu, în locul unui posibil rival ca fostul preşedinte Abdullah Gul. Acuzaţiile de corupţie au fost abandonate ca urmare a epurărilor din justiţie, iar noul preşedinte continuă agresiv demersul său de a-şi asigura toată puterea, de a reduce la tăcere vocile critice şi mai mult încearcă să destructureze influenta reţea a lui Gulen din Turcia.
Ca urmare, Erdogan a lovit în punctul central al acesteia. Reţeaua Gulen se bazează în primul rând pe influenţa cotidianului Zaman, ziarul cu cel mai mare tiraj din Turcia şi a grupului Samanyolu, care deţine ”zeci de posturi de televiziune şi de radio, publicaţii online şi reviste”, aşa cum spunea chiar directorul grupului. Slăbirea imperiului mediatic al lui Gulen, prin arestări şi alte presiuni, şi delegitimarea, prin prezentarea sa ca parte a unui complot ce are ca scop să înlăture autoritatea legitimă, este menită să reducă influenţa Mişcării FG în societate.
Jurnaliştilor arestaţi li se aduc acuzaţii precum formarea unei organizaţii ilegale şi încercarea de a prelua controlul asupra statului. Aceste acuzaţii vor fi însă greu de dovedit, iar încercarea de a dezrădăcina reţeaua Gulen s-ar putea întoarce ca un bumerang împotriva lui Erdogan. O mulţime de protestatari s-au adunat în faţa redacţiei Zaman, ştiind ce avea să urmeze, şi au forţat poliţia să dea înapoi în privinţa arestărilor. Până la urmă, redactorul şef, Ekrem Dumanli, a fost ridicat la a doua încercare, dar aceste abuzuri legate de încălcarea flagrantă a libertăţii presei şi de arestări arbitrare vor suscita cu siguranţă proteste de stradă.
Erdogan s-ar putea confrunta foarte curând cu noi fenomene de tip Gezi Park deoarece regimul său nu s-a schimbat deloc şi, departe de a uni societatea, continuă să antagonizeze. ”El i-a alienat şi exclus pe cei care nu l-au votat prin retorica sa agresivă conservatoare, dar şi prin măsuri precum încercarea de a restrânge vânzarea alcoolului în magazine, de limitare a dreptului la avort şi prin declaraţii provocatoare că rolul femeii este nu să fie cetăţean, ci să fie mamă şi să aibă cel puţin trei copii. Acest refuz de a ţine seama de orice mod de viaţă diferit şi de orice părere diferită a contat mult în declanşarea protestelor”, îmi spunea Kerem Oktem, profesor la Oxford, într-un interviu acordat Epoch Times la momentul protestelor din Gezi Park. Acum Erdogan îi alienează şi pe gulenişti, care fac parte din musulmanii practicanţi, segmentul pe care Erdogan mizează în susţinerea demersurilor sale de reislamizare a societăţii.
Expertul turc explica pentru Epoch Times că ”asistăm la o bătălie aprigă pentru putere, pentru controlul instituţiilor şi al statului, care va decide direcţia în care va merge Turcia. Atât AKP, cât şi mişcarea lui Gulen (Hizmet) sunt reţele de putere, bani şi educaţie. Până acum aceste două forţe au acţionat ca aliaţi şi au tras beneficii din asta, dar acum Erdogan şi AKP au decis ca nu mai au nevoie de acest aliat. AKP s-a debarasat deja din timpul izbucnirii protestelor din Parcul Gezi de alţi aliaţi precum liberalii şi dreapta convenţională, iar acum se consideră suficient de puternic să scape şi de acest aliat şi să preia controlul total asupra tuturor instituţiilor statului”.
Slăbirea imperiului mediatic al lui Gulen, prin arestări şi alte presiuni, şi delegitimarea lui, prin prezentarea sa ca parte a unui complot ce are ca scop să înlăture autoritatea legitimă, este menită să reducă influenţa Mişcării FG în societate.
Problema de imagine
Pe lângă problemele interne pe care le va ridica încercarea de a strivi mişcarea FG, ofensiva de epurare a jurnaliştilor critici va afecta şi mai mult imaginea Turciei în exterior şi statutul ei de ţară aspirantă la UE. Turcia stătea deja foarte rău la libertatea presei, fiind plasată pe locul 154 din 180 în indexul realizat de Reporters without Borders, cu mai mulţi jurnalişti încarceraţi decât în China şi Iran împreună. Iar reprezentanţii UE au reacţionat promt la derapajele Ankarei. Înaltul reprezentant Federica Mogherini şi Comisarul UE pentru Extindere, Johannes Hahn, au avertizat că aderarea la blocul european depinde de “respectarea deplină a aplicării legii şi a drepturilor fundamentale”, menţionând că raidurile şi arestările “sunt incompatibile cu libertatea presei, care este un principiu esenţial al democraţiei”. Reacţia lui Erdogan la poziţia europeană a fost tipică: ”UE nu se poate amesteca în măsuri luate în cadru legal, împotriva unor elemente care ameninţă securitatea noastră naţională. Nu ne preocupă ceea ce ar putea spune UE, dacă ne acceptă sau nu ca membri, nu avem astfel de preocupări. În prezent, ne concentrăm pe protejarea securităţii naţionale”.
Problema de fond este că Erdogan, ajuns la apogeul puterii sale, vine cu acelaşi discurs astăzi ca şi atunci când poliţia ataca manifestanţii din Piaţa Taksim cu gaze lacrimogene. El şi guvernul său vorbesc despre o conspiraţie externă împotriva Turciei, o ţară care nu se pleacă în faţa Occidentului. În plus, actualul preşedinte vorbeşte despre necesitatea de a elimina ”duşmanul din interior”, adică mişcarea Gulen.
Nu întâmplător Turcia se apropie în ultima vreme tot mai mult de Rusia lui Putin, care-i va construi centrale nucleare şi cu care va încerca să construiască un Turk Stream în locul defunctului South Stream. Cele două regimuri seamănă foarte mult, prin metodele pe care le aplică pentru eliminarea oponenţilor, prin acuzarea Occidentului şi încălcarea drepturilor fundamentale în orice democraţie.
