Toronto a fost nominalizat în topul celor mai inteligente comunităţi din lume
alte articole

Toronto a fost nominalizat printre cele mai inteligente şapte comunităţi din lume de către Forumul Comunităţilor Inteligente (ICF).
Oraşul şi-a câştigat nominalizarea în parte pentru proiectul său de reînnoire a comunităţii de pe malul lacului Ontario, Waterfront Toronto, care urmează să transforme un teren industrial abandonat într-un nou centru al Toronto-ului - cea de-a treia economie a Americii de Nord.
Proiectul reprezintă cel mai mare proiect de reînnoire urbană din America de Nord. Toronto are şi cinci universităţi cu programe specializate, unele susţinând accelerarea inovaţiilor pe Internet şi tehnologia comunicaţiilor.
ICF a fost înfiinţat pe baza convingerii că globalizarea în creştere şi nevoia de conexiuni de viteză înaltă vor revoluţiona economiile din întreaga lume.
O "comunitate inteligentă" este, prin urmare, un oraş sau o regiune capabilă să afişeze abordarea sa inovatoare de a utiliza conexiunile de viteză înaltă, inclusiv DSL, cablu, satelit şi wireless pentru a crea o economie competitivă pe scena mondială.
"ICF recunoaşte, în parte, activitatea în curs de desfăşurare în cadrul proiectului Waterfront Toronto, pentru construirea şi promovarea comunităţii Waterfront, drept comunitatea cea mai inteligentă la nivel mondial", a declarat consilierul Michael Thompson, preşedintele Comitetului de dezvoltare economică a oraşului Toronto, într-un comunicat al municipalităţii.
Primarul Rob Ford a declarat nu numai că Toronto are una dintre cele mai mari sectoare de tehnologie a informaţiei din Canada, dar numărul angajaţilor în acest domeniu în următorii cinci ani va creşte cu 35.000. În prezent, există aproximativ 160.000 de persoane angajate în domeniul IT.
"Este minunat că Toronto a fost recunoscut ca una din primele şapte comunităţi inteligente", a declarat Ford în comunicat.
Oraşul promite să stabilească o comunitate cu un acces foarte rapid la reţeaua de viteză înaltă, prin cea mai avansată reţea de fibră optică din lume, permiţând viteze pe internet de 500 de ori mai mari decât viteza medie de conexiune din America de Nord.
"O comunitate cu o viteză ultra-înaltă va ajuta la stabilirea oraşului Toronto ca un nou centru de inovare şi va stimula creşterea economică, ajutând oraşul să rămână competitiv", a declarat preşedintele şi directorul executiv al Waterfront Toronto, John Campbell.
Potrivit site-ului ICF, primele şapte oraşe "reprezintă modele de transformare economică şi socială în secolul XXI." Candidaţii nu trebuie neapărat să fie cei mai avansaţi, dar aceştia trebuie să fie lideri în implementarea conexiunilor de viteză înaltă şi să acţioneze în calitate de exemple pentru alte oraşe.
Procesul de nominalizare
ICF colectează nominalizări de la comunităţile din întreaga lume în decursul unui proces în trei etape ce durează un an, urmând a selecta comunitatea cea mai inteligentă din lume.
În prima etapă sunt preselectate 21 de oraşe.
După ce candidaţii completează un chestionar şi după implementarea unei metode analitice riguroase, ICF micşorează lista până la şapte finalişti. În fiecare an, candidaţii trebuie să se conformeze cu o anumită temă; în 2013 ei trebuiau să afişeze relaţia dintre inovaţie şi ocuparea forţei de muncă din comunitate.
Ultimul pas al procesului de selecţie este acordarea premiilor la summit-ului "Building the Broadband Economy". Acordarea premiilor din acest an va avea loc pe 7 iunie în New York City, unde ICF va anunţa comunitatea cea mai inteligentă a anului 2013.
Între momentul actual şi luna iunie, organizaţia va oferi date despre fiecare comunitate unei companii de cercetare, care va face apoi o analiză cantitativă bazată pe zeci de factori determinanţi şi va acorda fiecărei comunităţi un scor.
În paralel, reprezentanţii ICF vor vizita fiecare comunitate pentru a verifica dacă datele sunt corecte şi pentru a întocmi rapoarte separate, care vor produce un clasament separat şi care vor contribui la scorul final al fiecărei comunităţi.
Pe lângă Toronto a fost nominalizat şi Stratford. Pitorescul oraş din Ontario, cunoscut în mare parte pentru festivalul Shakespeare şi ca oraşul natal al lui Justin Bieber, a realizat o strategie inovatoare de cablare pentru viitor, printr-o reţea de 70 de kilometri de fibre optice şi wifi.
Alţi candidaţi care concurează pentru titlul din acest an sunt: Columbus, Ohio; Taichung City, Taiwan; Taoyuan County, Taiwan; Oulu, Finlanda şi Tallinn, Estonia.
Printre câştigătorii anteriori ai titlului s-au aflat Riverside (California) în 2012, Eindhoven (Olanda) în 2011 şi Suwon (Coreea de Sud) în 2010.