Ce este senzaţia de Deja Vu şi de ce se întâmplă?

Aţi avut vreodată un sentiment brusc de familiaritate în timp ce vă aflaţi într-un loc cu totul nou? Sau sentimentul că aţi purtat exact aceeaşi conversaţie cu cineva înainte?

Acest sentiment de familiaritate este cunoscut sub numele de deja vu (un termen francez care înseamnă "deja văzut") şi s-a raportat că apare în mod ocazional la 60 - 80 la sută din oameni. Este o experienţă trecătoare şi care apare la întâmplare.

Deci cine este responsabil pentru aceste sentimente de familiaritate?

În ciuda relatărilor diverse din cultura populară, experienţele de deja vu nu sunt bine înţelese în termeni ştiinţifici. Senzaţia de deja vu apare pentru scurt timp, fără avertisment şi nu are manifestări fizice, altele decât anunţul: "Tocmai am avut deja vu!"

Mulţi cercetători susţin că fenomenul este o experienţă care se bazează pe memorie şi presupun că centrele de memorie ale creierului sunt responsabile pentru aceasta.

Sisteme de memorie

Lobii temporali mediali sunt vitali pentru menţinerea pe termen lung a amintirilor unor evenimente şi fapte. Anumite regiuni ale lobilor temporali mediali sunt importante în detectarea familiarităţii sau recunoaşterii, spre deosebire de amintirea detaliată a evenimentelor specifice.

Se crede că detectarea familiarităţii depinde de funcţia cortexului rhinal, întrucât o amintire detaliată este legată de hipocampus.

Caracterul aleatoriu al experienţelor deja vu la persoanele sănătoase este dificil de studiat într-o manieră empirică. Orice astfel de cercetare se bazează pe auto-raportarea oamenilor implicaţi.

Erori ale matricei

Un subgrup de pacienţi cu epilepsie experimentează în mod constant deja vu la începutul unei crize - adică atunci când convulsiile încep în lobul temporal medial. Acest lucru a dat cercetătorilor o modalitate controlată mult mai experimentală de studiere a deja vu.

Crizele de epilepsie sunt provocate de modificări în activitatea electrică a neuronilor din regiunile centrale ale creierului. Această activitate neuronală disfuncţională se poate răspândi în întregul creier ca nişte unde de şoc generate de un cutremur. Regiunile creierului în care poate apărea această activare electrică includ lobii temporali mediali.

Perturbarea electrică a acestui sistem neuronal generează o aură (un fel de avertizare) de deja vu, înainte de un eveniment epileptic.

Prin măsurarea descărcărilor neuronale din creierul acestor pacienţi, oamenii de ştiinţă au reuşit să identifice regiunile creierului unde încep semnalele deja vu.

S-a constatat că senzaţia de deja vu este mult mai uşor indusă la pacienţii cu epilepsie, prin stimularea electrică a cortexului rhinal, decât a hipocampusului. Aceste observaţii au condus la speculaţia că senzaţia de deja vu este cauzată de o descărcare electrică disfuncţională din creier.

Aceste evacuări neuronale pot apărea într-o manieră non-patologică şi la persoanele fără epilepsie. Un exemplu în acest sens sunt stările hipnagogice, contracţia involuntară care poate să apară când adormi.

Se crede că senzaţia de deja vu ar putea fi declanşată de o descărcare neurologică similară, rezultând într-un sens ciudat de familiaritate.

Unii cercetători susţin că tipul de deja vu experimentat de lobul temporal al pacienţilor cu epilepsie este diferit de un deja vu tipic.

Senzaţia de deja vu experimentată înainte de o criză de epilepsie poate fi mai degrabă un sentiment de durată, decât unul trecător, cum e cazul celor care nu au crize epileptice. La persoanele fără epilepsie, recunoaşterea intensă combinată cu cunoştinţele că mediul este cu adevărat nou provoacă experienţa de deja vu.

Nepotriviri şi scurtcircuite

La participanţii sănătoşi, senzaţia de deja vu este considerată o eroare de memorie ce pot expune natura sistemului de memorie. Unii cercetători speculează că deja vu apare din cauza unei discrepanţe între sistemele de memorie, care conduce la generarea necorespunzătoare a unei amintiri detaliate la întâlnirea unei experienţe senzoriale noi.

Asta înseamnă că informaţiile au ocolit memoria pe termen scurt şi au ajuns în schimb la memoria pe termen lung.

Acest lucru implică faptul că senzaţia de deja vu este provocată de o nepotrivire între intrarea senzorială şi ieşirea produsă de memorie. Acest lucru explică de ce putem simţi o oarecare familiaritate când ne confruntăm cu o experienţă nouă, dar nu aceasta nu este la fel de tangibilă ca o amintire completă.

Alte teorii sugerează că activarea sistemului rhinal, implicat în detectarea familiarităţii, se produce fără activarea sistemului de amintire din hipocampus. Acest lucru produce sentimentul de recunoaştere fără detalii specifice.

Legat de această teorie, s-a propus că senzaţia de deja vu este o reacţie a sistemelor de memorie ale creierului la o experienţă familiară. Se ştie că această experienţă este nouă, dar are multe elemente recognoscibile, chiar dacă are loc într-un cadru uşor diferit. Un exemplu? Vă aflaţi într-un bar sau un restaurant dintr-o ţară străină, dar care are acelaşi aspect ca unul unde mergeţi de obicei.

Când vine vorba de cauza existenţei senzaţiei de deja vu există foarte multe teorii. Acestea se întind de la paranormal - vieţi anterioare, răpiri extraterestre şi vise precognitive - la amintirile formate din experienţe netrăite (cum ar fi scenele din filme).

Până în prezent nu s-a emis o explicaţie plauzibilă pentru motivul apariţiei senzaţiei de deja vu, dar progresele înregistrate în tehnicile neuroimagistice ne vor ajuta să înţelegem mai bine memoria şi festele pe care pare să ni le joace mintea.

Acest articol a fost publicat iniţial în The Conversation.