Taj Mahal - una dintre minunile lumii moderne (video)

Taj Mahal este o grandioasă operă de arhitectură din India, statul Agra, care a fost ridicat în 22 de ani (1631-1653), cu ajutorul a 22.000 de muncitori. Agra se află la o oră şi jumătate de mers cu trenul expres din New Delhi.

"Taj Mahal pare a fi întruparea tuturor lucrurilor pure, a tuturor lucrurilor sfinte şi a tuturor lucrurilor nefericite. Acesta este misterul clădirii", afirma Rudyard Kipling.

În 1983, Taj Mahal a fost recunoscut de UNESCO drept sit al Patrimoniului Mondial, iar câţiva ani mai târziu, în 2007, a fost declarat una dintre cele şapte minuni ale lumii moderne, o iniţiativă a societăţii private New World, care a adunat peste o sută de milioane de voturi.

Mausoleul Taj Mahal este o lucrare impresionantă, rezultatul unei frumoase poveşti de dragoste între prinţul Khurram (Shah Jahan este numele după încoronare) şi soţia lui favorită, Mumtaz Mahal, un simbol al iubirii eterne. Este bine cunoscut faptul că această clădire a fost construită la cererea lui Shah Jahan pentru a fi folosită ca mausoleu în memoria soţiei sale, care a murit la naşterea unei fiice.

Legenda spune că în anul1607, într-un bazar din Agra, principele imperial Khurram - care devine împăratul Shah Jahan - a întâlnit-o întâmplător pe cea care va deveni dragostea vieţii lui - Arjumand Banu Begum, mai târziu purtaând numele Mumtaz Mahal. Fata de numai 15 ani, fiica prim-ministrului Curţii, încerca un colier care costa 10.000 de rupii, iar prinţul Khurram, fascinat de frumuseţea fetei, i l-a oferit imediat. Însă, din cauza condiţiei sale, prinţul trebuia să-şi aleagă o soţie de rang înalt, astfel că acesta s-a căsătorit cu o prinţesă, fiica regelui Persiei.

Însă legea musulmană îi permitea să aibă mai multe soţii, iar Khurram nu a uitat-o pe Arjumand. De fapt, el mai avea trei soţii când s-a căsătorit cu Arjumand, în 1612, aceasta devenind favorita lui.

Când a fost încoronat în1627, prinţul Khurram a adoptat numele Shah Jahan, care înseamnă "regele lumii".

După 19 ani de căsătorie fericită, în anul 1631, Mumtaz Mahal a murit la naşterea celui de-al paisprezecelea copil al cuplului, o fetiţă numită Gauhara Begum. Înainte de a muri, Mumtaz Mahal i-a cerut lui Shah Jahan să-i îndeplinească patru rugăminţi: să-i construiască mormântul; să fie bun cu copiii; să se căsătorească din nou şi să viziteze mormântul în fiecare an la aniversarea morţii ei.

Taj Mahal este rezultatul primei dorinţe a lui Mumtaz Mahal.

Pentru construirea mausoleului din Taj Mahal au fost folosite cele mai bune şi mai luxoase materiale din lume: cea mai albă şi mai fină marmură din Rajasthan; jad şi cristal din China; turcoaze din Tibet; crisolit din Egipt, ametist din Persia, agate din Yemen, safire din Ceylon, coral din Arabia, malahit din Rusia, cuarţ din Himalaya, lapis lazuli din Afganistan, ambră din Oceanul Indian, diamante din Golconda.

Construcţia este amplasată în mijlocul unei grădini luxuriante, străbătută de curgeri de apă. Terenul este împrejmuit de un zid roşu de gresie cu o poartă de acces monumentală - decorată cu arcade elegante - spre sud, care oferă acces într-o curte mare de 300 de metri lăţime, cu un iaz de marmură în centru.

În interiorul mausoleului, se află camera unde sunt înmormântaţi atât Mumtaz Mahal, cât şi Shah Jahan. Camera este înconjurată de pereţi subţiri de marmură, încastraţi cu pietre preţioase care filtrează lumina naturală. De fapt, corpurile lor se odihnesc într-o cameră mai simplă sub această încăpere, deoarece tradiţia musulmană nu permite decorarea mormintelor.

Poetul englez Edwin Arnold îl descria ca fiind „nu un monument de arhitectură, ci dragostea unui împărat încrustată în piatră ”.

Taj Mahal străluceşte în lumina lunii captată de nenumărate pietre preţioase încrustate în marmură: la răsărit, ansamblul pare roz, ziua devine alb-strălucitor, iar la lumina lunii este auriu. Fastul, splendoarea şi strălucirea au putut fi redate acestui grandios monument datorită muncii şi talentului care aici nu are limite. De exemplu, pentru a reda toate nuanţele unei flori de trandafir, s-au folosit 61 de pietre semipreţioase încrustate în marmoră albă ca zăpada.

Magnificul templu aminteşte lumii bogata civilizaţie a unei ţări care a fost înghiţită treptat de industrializare. Guvernul Indiei depune toate eforturile pentru a menţine şi conserva acest monument de o valoare inestimabilă.