Studiu IER: Plecarea românilor în UE – Ţările de destinaţie câştigă, România pierde

Muncitorii români n-au invadat Europa după ridicarea restricţiilor pe pieţele de muncă de la 1 ianuarie 2014 şi nici n-au abuzat de sistemele de protecţie socială din alte state membre. Ba dimpotrivă, ei au devenit un beneficiu pentru ţările de destinaţie şi o pierdere pentru România. Acestea sunt câteva dintre concluziile dezbaterii organizate de Institutul European pe tema liberei circulaţii a lucrătorilor români pe teritoriul UE.

În deschiderea evenimentului, secretarul de stat din Ministerul Muncii Codrin Scutaru a arătat că îngrijorările unor state membre s-au dovedit nefondate deoarece românii contribuie la sistemele sociale ale acestora, mai mult decât încasează din ele. „România are două dezavantaje pentru că ne pierdem forţa de muncă înalt calificată, iar familiile se destramă pentru că părinţii pleacă în străinătate”, a adăugat oficialul. În opinia sa, românii au o adaptabilitate şi flexibilitate mai mare în încercarea de a-şi găsi un loc de muncă.

Şi Bogdan Badea, director în cadrul MAE, a subliniat că prezenţa muncitorilor români în alte state membre UE produce beneficii pentru aceste ţări de destinaţie. De exemplu, PIB-ul Italiei şi Spaniei a crescut de pe urma acestei mobilităţi. Invers, lucrătorii români din Spania şi Italia au trimis peste 3 miliarde de euro anual în ţară, echivalentul a peste 3% din PIB.

Oficialul a mai afirmat că abuzarea de către români a sistemului de asigurări sociale a fost infirmată, iar majoritatea acestora nu apelează la servicii sociale şi de sănătate. Mai mult, românii din Marea Britanie au contribuit cu 34% mai mult decât au încasat din asistenţă socială. În opinia lui Duca, libera circulaţie a forţei de muncă este o situaţie win-win care trebuie menţinută.

La rândul ei, prof. dr. Valentina Vasile, cercetător la Institutul de Economie Naţională al Academiei Române şi coordonator al studiului IER, a subliniat că „pe un fond mass-media inflamat în care se vorbea despre invazia românilor, îmi place să constat că această invazie nu s-a produs”. Ea a deplâns faptul că presa propagă doar exemplele negative, nu şi exemplele pozitive ale integrării.

Pe de altă parte, Vasile consideră că românii care pleacă din ţară sunt o investiţie în resursa umană care este preluată gratis de alte state europene. Mai mult, statisticile oficiale ale UE arată influenţa pozitivă pe care o exercită atât circulaţia lucrătorilor români cât şi a celor bulgari asupra PIB-ului UE pe termen lung. Potrivit Comisiei Europene, s-a înregistrat o creştere de aproximativ 0,3% a PIB-ului în cele 27 de state membre ale UE pe seama mobilităţii lucrătorilor din România şi Bulgaria şi o creştere cu 0,4% a PIB în UE15.

Ea a mai arătat că românii plecaţi în străinătate nu s-au întors în număr mare acasă nici după izbucnirea crizei, ci au migrat în alte state europene pentru a-şi găsi un loc de muncă. Doar puţini din categoria brain drain revin deoarece au oportunităţi mai bune de carieră afară.

Potrivit studiului „Impactul liberei circulaţii a lucrătorilor români pe teritoriul UE începând cu 1.1.2014”, peste 85% dintre cei care pleacă vor să rămână în străinătate o perioadă mai lungă, de cel puţin un an. În 2008, numărul acestora a fost de 2,5 ori mai mare decât în 2004. Apoi criza a redus fluxurile, dar nu şi stocurile de migraţie. Stocul cumulat al pierderii definitive de populaţie prin emigraţie, după anul 1989, reprezintă circa 336.000 persoane, deci sub 1,7% din populaţia României la recensământul din 2011.

Studiul IER mai arată că deşi în fiecare an pleacă aproximativ 10.000 de persoane definitiv în străinătate, presiunea românilor pe pieţele muncii din ţările de destinaţie nu este semnificativă. Mai ales că multe state europene păstrează o selectivitate riguroasă pe domenii de activitate în politicile de atragere a absolvenţilor.

Profilul de migrant s-a schimbat. Majoritatea celor care pleacă nu mai sunt cei fără studii. Profilul lucrătorului mobil român în spaţiul UE este cel de tânăr, cu vârstă între 25 şi 39 de ani, cu studii finalizate în ţară.

O altă observaţie făcută de echipa de cercetători este că remitenţele (banii trimişi acasă de românii din străinătate) au scăzut şi nu au revenit la nivelul anterior crizei.

Problema mare pentru România este însă că ţara noastră pierde mulţi specialişti în domenii-cheie, precum sănătate sau IT, în care există un deficit mare de forţă de muncă. „În 20 de ani profilul de migrant s-a schimbat. Majoritatea celor care pleacă nu mai sunt cei fără studii. Profilul lucrătorului mobil român în spaţiul UE este cel de tânăr, cu vârstă între 25 şi 39 de ani, cu studii finalizate în ţară”, a explicat Vasile.

„Există două profiluri de lucrător român în străinătate. Lucrătorul tânăr absolvent, angajat sau în căutare de muncă, cu pregătire peste medie, flexibil la o varietate de tipuri de ocupare, locuri de muncă, care acceptă mai uşor riscul locurilor de muncă noi, dar cu perspective de dezvoltare profesională şi de a obţine venituri mai ridicate. Cererea pentru aceştia este în creştere pentru că economia suplimentară de investiţie publică în educaţia lor îi face atractivi pentru autorităţile locale, care-şi economisesc veniturile bugetare. În schimb, ponderea lucrătorilor medii sau slab calificaţi care ocupă locuri de muncă slab remunerate se va reduce pe termen mediu şi lung, prin înlocuirea lor cu forţă de muncă şi mai ieftină din ţări non-UE”, se arată în studiul IER.

Coordonatoarea studiului, Valentina Vasile, a concluzionat că tinerii cu studii îşi găsesc până la urmă un loc de muncă în străinătate.

La rândul ei, Victoria Stoiciu, coordonatoare de program la Fundaţia Friedrich Ebert, a arătat că Spania a eliminat restricţiile pe piaţa forţei de muncă încă din 2009 şi numărul migranţilor români n-a crescut puternic. În Italia au fost eliminate restricţiile în 2011, dar fluxurile de migraţie au stagnat.

„Brain drain-ul este supraevaluat. Important este că ne pleacă capitalul uman, nu doar cel cu educaţie superioară, care reprezintă un procent mic, dar în creştere”, a mai spus Stoiciu. În opinia ei, ţările de destinaţie câştigă pe termen lung, în timp ce România pierde, astfel încât „nu este chiar o situaţie win-win”. Experta pledează pentru o politică de retenţie a capitalului uman.