Scenariu de groază în Sardinia, Italia: flăcări înalte de 20 de metri, mii de hectare de pădure distruse, animale decedate

În zorii zilei de vineri au fost reluate operaţiunile de stingere a incendiului de proporţii care a cuprins, începând de joi după-amiază, sute de hectare de pădure situate între localităţile Arbus şi Gonnosfanadiga din Sardinia, o insulă italiană din Marea Mediterană.
Incendii în Sardinia, Italia. (MASSIMO LOCCI / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
05.07.2014

În zorii zilei de vineri au fost reluate operaţiunile de stingere a incendiului de proporţii care a cuprins, începând de joi după-amiază, sute de hectare de pădure situate între localităţile Arbus şi Gonnosfanadiga din Sardinia, o insulă italiană din Marea Mediterană.

De-a lungul nopţii de joi spre vineri, flăcările au continuat să se extindă pe o suprafaţă de doi, trei kilometri, favorizate de vântul cald din sud-est şi de arşiţă. Fiind imposibil de a le face faţă cu echipele de teren, a fost necesar să se aştepte venirea dimineţii pentru a putea relua lupta cu focul pe cale aeriană. Două avioane Canadair cât şi mai multe elicoptere, pompierii de la Forţele de Silvicultură şi Protecţia Civilă se luptă cu flăcările rămase, dar există teama că vântul şi temperaturile ridicate ar putea declanşa noi focare.

Incendiul izbucnit joi, 3 iulie, în câmpiile din Gonnosfanadiga, s-a extins datorită vântului cald şi puternic, din sud-est, înspre dealurile din spatele localităţii Arbus, apropiindu-se de pădurea de pini din apropierea municipiului şi a caselor. Flăcările au izbucnit şi mai intens la căderea nopţii, când cele două avioane Canadair şi alte două elicoptere au fost obligate să se întoarcă la bază. Echipele de teren au fost nevoite să se oprească şi astfel întreaga noapte focul şi-a continuat drumul, distrugând pădurile din Sibiri, Rio Martini şi Bidderdi. De teamă că focul ar putea ajunge la coastă, oaspeţii unui camping, Sciopadroxiu, situat între Ingurtosu şi Piscinas, s-au îndepărtat de zonă.

Din elicopterul Forţelor de Silvicultură, care a efectuat o recunoaştere, a apărut un scenariu cutremurător: aproximativ 1.000 de hectare împădurite (mai ales stejari şi arbori de plută) au fost arse, zeci de grădini şi structurile agroturismului La Quercia deteriorate, sute de animale sălbatice moarte.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor