Ştiţi ce este fulgurita sau "fulgerul pietrificat"? (video)

Cuvântul fulgurita, derivat din "fulgur", care înseamnă ''fulger'' în latină, este o materie vitrificată produsă de fulger atunci când loveşte o zonă de nisip, de exemplu, o plajă. Deşi fulgerul loveşte pământul cel puţin de un milion de ori în fiecare zi, rareori se formează aceste formaţiuni spectaculoase.

Fulgerul - fenomenul luminos care însoţeşte trăsnetul

Lungimile pe care le pot atinge scânteile trăsnetului sunt cuprinse între câteva sute de metri şi câţiva km. În majoritatea cazurilor, scânteia trăsnetului, la început foarte mică şi anemică, începe în dreptul norilor şi se alungeşte în direcţia pământului, aceasta fiind o descărcare preliminară care creează în aer ceva în genul unui canal bun conducător de electricitate şi care se deplasează spre pământ cu o viteză egală cu 50.000 km pe secundă. După un timp foarte scurt (zeci de milionimi de secundă) de la dispariţia primei descărcări apare o altă descărcare preliminară care se apropie şi mai mult de pământ şi care se întrerupe din nou. Uneori au loc zeci de descărcări preliminare.

După ce descărcarea preliminară ajunge la pământ sau la un obiect aflat în legătură electrică cu pământul, apare o luminozitate foarte puternică a canalului parcurs de scânteie, mai întâi în dreptul pământului apoi din ce în ce mai sus spre nori. Aceasta este descărcarea principală a trăsnetului, care se deplasează de la pământ spre nori. Deci au dreptate atât cei care susţin că trăsnetul îl poate lovi pe om de sus, cât şi cei care afirmă că îl poate lovi de jos, din pământ. Conform NASA, în fiecare zi se întâmplă 4,3 milioane de fulgere, ajungându-se la 4,5 miliarde într-un an.

Fulgerele conţin, în medie, mai mult de un gigajoule de energie, iar atunci când lovesc solul evaporează pur şi simplu pământul şi nisipul în traiectoria sa.

Astfel, nisipul suferă un proces de topire a granulelor de siliciu (temperatura ajunge la peste 4000°C), rămânând vitrificate sub formă de tuburi răsucite sau ramificate de la 2 până la 50 de mm diametru. Acestea se întâlnesc în deşerturi (Sahara) şi în dunele de nisip de pe litoralul mărilor.

Fulgurita poate fi de diferite culori, în funcţie de compoziţia nisipului unde are loc impactul fulgerului: de la negru la verde, alb sau culoarea bronzului. În interior, fulgurita este de obicei netedă sau prezentând cercuri mici, iar exteriorul este de obicei acoperit cu particule groase de nisip. Au aspectul unei rădăcini şi de multe ori prezintă găuri mici.

Formarea fulguritelor este un fenomen natural destul de rar, iar extragerea unei fulgurite în stare perfectă este complicată, din cauza fragilităţii pe care o prezintă mineralul. Probabil, modelul cel mai bine conservat până acum, este fulgurita descoperită în 1940 şi păstrată în cadrul Academiei de Ştiinţe Naturale din Philadelphia.

Curiozităţi

În anul 1966, arheologii care lucrau în apropierea localităţii Corrie, pe coasta insulei scoţiene Arran, au descoperit o fulgurită fosilizată. În urma analizelor efectuate de către oamenii de ştiinţă, s-a constatat că fulgerul care a creat fosila a căzut cu circa 250 de milioane de ani în urmă, la sfârşitul perioadei numite Permian. Noi credem că planeta noastră a suferit multe schimbări, dar procesele fizice fundamentale care conduc ciclul hidrologic, inclusiv fulgerele, în mod evident nu.

Extinderea tot mai mare a activităţii umane în regiunile care anterior erau deşertice, cum ar fi Sahara, Deşertul Gobi sau interiorul Australiei, a dus la descoperirea mai multor fulgurite, astfel încât preţul acesteia pe piaţă a scăzut brusc.

Explozia atomică din 16 iulie 1945, un test (de 20 de kilotone) efectuat în White Sands, situat la 25 de km de Alamogordo, New Mexico, a lăsat în urma sa o "zonă zero" acoperită cu cristale verzi. Acestea sunt încă uşor radioactive, dar foarte râvnite de colecţionari şi vânătorii de suveniruri.

Deci, iată că acum ştiţi că fulgerele produc fulgurite, meteoriţii, bombele atomice şi toate fenomenele ce produc un impact de foarte mare viteză sau temperaturi înalte asupra anumitor materiale, pot produce o schimbare în compoziţia moleculară a acestora.