Statele Unite şi Uniunea Europeană aplică sancţiuni Rusiei în sectoarele economice, energetice şi militare
alte articole
Statele Unite şi Uniunea Europeană vor sancţiona Rusia, penalizând o serie de bănci mari, companii energetice şi companii din domeniul apărării, şi blocându-le accesul la băncile europene de investiţii şi de dezvoltare, anunţă CNBC.
Oficialii americani consideră ultima serie de sancţiuni ca fiind cea mai dură penalizare aplicată Rusiei de la începutul intervenţiei militare din Ucraina.
Chiar dacă ultimele penalizări nu restricţionează complet sectoarele ruse, aşa cum au ameninţat în trecut, acţiunile Occidentului merg mult mai departe de limitările financiare şi de viză impuse unor indivizi şi companii ruse. Printre altele măsurile Casei Albe vor restricţiona sever accesul la pieţele de obligaţiuni americane pentru companiile sancţionate.
Statele Unite s-au coordonat cu liderii europeni, care s-au întâlnit miercuri la Bruxelles pentru a dezbate noul pachet de sancţiuni împotriva Rusiei. Europenii n-au mers atât de departe ca Statele Unite cu noile sancţiuni, alegând să accentueze planul de a bloca investiţiile pentru proiectele de împrumuturi acordate Rusiei de băncile europene de investiţii şi de dezvoltare.
Abordările diferite reflectă poziţia divizată a Washington-ului şi a Bruxelles-ului în privinţa Rusiei.
Dar oficialii americani sunt de părere că, în ciuda faptului că noile acţiuni ale Europei nu sunt atât de accentuate, acestea sunt un semn al solidarităţii Vestului în faţa agresiunii ruse din Ucraina. Acţiunile sincronizate au fost stabilite în timpul unei convorbiri telefonice, marţi, între preşedintele american, Barack Obama, şi cancelarul german, Angela Merkel, care s-a dovedit cel mai important motor în implementarea sancţiunilor europene.
”Am anunţat de ceva timp că eşecul Rusiei de a face câţiva paşi care să dezamorseze conflictul în Ucraina îi va confrunta cu riscul unei izolări chiar mai mari şi o va face să suporte consecinţe economice chiar mai mari”, a anunţat Josh Earnest, secretarul de presă al Casei Albe.
Ultimele acţiuni reflectă şi concluzia agenţiilor americane de informaţii care au arătat că Rusia nu a încetat să trimită paramilitari şi echipament militar peste graniţă, în estul Ucrainei. Oficialii ucraineni cred că Rusia este responsabilă pentru doborârea unui avion de transport militar în regiunea Lugansk, unul din teritoriile aflate parţial sub ocupaţia forţelor pro-Rusia. Kremlinul neagă acuzaţiile.
Luni, Casa Albă i-a convocat pe ambasadorii UE la o dezbatere în timpul cărei le-a prezentat noile informaţii privind implicarea rusă în conflictul ucrainean. Presa americană susţine că oficialii europeni au fost presaţi să adopte măsuri mai dure împotriva Kremlinului.
Marţi, Washington-ul anunţa că este hotărât să implementeze sancţiuni împotriva Rusiei în mod unilateral, în cazul în care se va dovedi necesar.
Noile sancţiuni ale SUA vor restrânge accesul companiilor ruse pe piaţa financiară americană, refuzându-le împrumuturi mai lungi de 90 de zile. Băncile ruse vor putea contracta împrumuturi pe termen scurt, dar nu şi pe termen lung.