Start campaniei electorale în R.M. Şase formaţiuni politice şi-au desemnat candidaţii
alte articole
Pe 31 august, când începe perioada de desemnare a candidaţilor la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, la Chişinău, mai multe partidele politice şi un candidat electoral independent au depus documentele la Comisia Electorală Centrală (CEC) în vederea înregistrării grupului de iniţiativă a candidaţilor.
Astfel, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, a fost propus preşedintele formaţiunii, Igor Dodon.
Un alt candidat de stânga este jurnalistul Dumitru Ciubaşenco, desemnat din partea formaţiunii Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi.
Serviciul de presă al Partidului Popular European din Moldova (PPEM) informează că Iurie Leancă, preşedintele PPEM, a fost desemnat drept candidatul formaţiunii pentru alegerile din 30 octombrie 2016 la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova.
Şi Partidul Liberal (PL) şi-a desemnat candidatul pentru alegerile din această toamnă. Formaţiunea anunţă că Mihai Ghimpu, preşedintele PL, a fost înaintat oficial în calitate de candidat la alegerile preşedintelui R. Moldova în timpul şedinţei Biroului politic al PL care a avut loc miercuri, pe 31 august.
Totodată, dacă anterior Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA) şi Partidul Liberal Democrat din Moldova anunţau că vor veni cu un candidat comun pentru alegerile din 30 octombrie, PAS a anunţat pe 31 august că Maia Sandu este candidatul formaţiunii la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. Mai mult decât atât, şi Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr l-a prezentat pe Andrei Năstase drept candidatul desemnat de formaţiune.
Dintre candidaţii independenţi, doar Oleg Brega a mers la CEC pentru a solicita eliberarea listelor de subscripţie pentru colectarea de semnături.
După depunerea cererilor de înscriere a grupurilor de iniţiativă, candidaţii propuşi de care formaţiunile politice la funcţia de preşedinte al ţării trebuie să colecteze cel puţin 15 mii de semnături din peste jumătate de unităţi administrativ-teritoriale. Pentru desfăşurarea acestei proceduri CEC prevede o lună de zile.