Spion FSB prins în timp ce pregătea pentru FSB liste de "ţinte potenţiale". Vizaţi, oficiali ucraineni de rang înalt

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunţă că a reţinut un trădător care pregătea pentru Rusia liste de "ţinte potenţiale" în rândul oficialilor ucraineni de rang înalt.
Spion prins la Odesa
Ana Ion
12.09.2022

SBU anunţă că în cursul unei operaţiuni speciale în Odesa a fost reţinut un agent al serviciilor secrete ruseşti. Acesta s-a dovedit a fi fostul şef al Biroului de informaţii penale din Direcţia pentru Combaterea Crimei Organizate (cunoscută sub numele de UBOZ, care a fost desfiinţată în 2015) din Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei.

Spionul a adunat informaţii, inclusiv informaţii despre conducerea Serviciului de Securitate. De asemenea, acesta era interesat şi de informaţii clasificate despre datele de identificare ale oficialilor şi veteranilor Ministerului Afacerilor Interne precum şi de rezultatele investigaţiilor în cazuri de mare profil.

El a transferat informaţiile colectate „legăturii” sale de la Moscova, un membru al personalului Ministerului de Interne al Federaţiei Ruse, Serghei Yeromin, ale cărui activităţi sunt coordonate de FSB, mai informeză SBU.

Potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), ocupanţii folosesc informaţiile primite pentru a identifica „ţinte potenţiale” în rândul forţelor de securitate ucrainene, pentru operaţiuni de sabotaj şi pentru a discredita şi a încerca să recruteze persoanele respective.

SBU informează că spionul pe care l-a capturat s-a mutat la Odesa după eliberarea sa din poliţie în 2014. A intrat în atenţia serviciilor speciale ruse din cauza opiniilor sale pro-Kremlin, pe care le-a exprimat printre foştii săi colegi. A fost recrutat de reprezentanţii Rusiei în iunie 2022.

De atunci, la instrucţiunile Rusiei, agentul adună informaţii despre Forţele de Securitate şi Apărare, informaţii despre situaţia socio-politică din sudul Ucrainei.

Pentru a transmite date în Federaţia Rusă, el a folosit un canal de comunicare electronică dezvoltat anterior. Trădătorul a încercat să implice în activităţi subversive mai mulţi foşti angajaţi ai unităţilor Ministerului Afacerilor Interne din regiunea Odesa.

În timpul percheziţiilor la domiciliul acestuia, oamenii legii au descoperit mijloacele de comunicare pe care acesta le folosea pentru comunicarea cu reprezentanţii Federaţiei Ruse.

Până în prezent, anchetatorii SBU l-au acuzat pe făptuitor de trădare, săvârşită în baza legii marţiale, iar instanţa a ales pentru acesta o măsură preventivă sub forma reţinerii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor