Şeful ASF dezvăluie informaţii despre asigurări. De ce nu dau firmele despăgubiri

Pe lângă companiile de asigurări Carpatica şi Astra Asigurări, mai au probleme cu plata daunelor şi companiile Euroins, Asirom sau City Asigurări.
Consiliul Naţional şi Delegaţia Permanentă PNL, Radu Ruşanu (Epoch Times România)
Flori Mladin
24.02.2014

Pe lângă companiile de asigurări Carpatica şi Astra Asigurări, mai au probleme cu plata daunelor şi companiile Euroins, Asirom sau City Asigurări.

Ca urmare a intrării în administrare specială a companiei Astra - liderul pieţei de asigurări - deoarece s-ar fi descoperit că nu are fonduri pentru a acoperi daunele, încă cinci companii, din cele 11 avute sub control de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, sunt în aceeaşi situaţie. Această informaţie a fost transmisă presei de către Dan Radu Ruşanu, şeful Autorităţii de Supraveghere Financiară, care verifică piaţa de asigurări, piaţa bursieră şi a pensiilor private.

"Situaţia companiilor este instabilă în special pe partea de răspundere civilă auto (RCA), unde se practică preţuri mici, iar asigurătorii, ca să poată rămâne stabili financiar încearcă să fenteze asiguraţii când vine vorba de acordat despăgubiri pentru accidentele din trafic", a explicat un reprezentant al forului de supraveghere al pieţei asigurărilor.

Acesta a făcut cunoscut faptul că în 2013 s-au înregistrat cele mai multe plângeri din partea clienţilor, pentru că s-au acordat despăgubiri cu întârziere sau nu s-a acordat nicio despăgubire. "Pe primul loc se află Euroins cu circa 4.500 de plângeri, urmată de Astra Asigurări, cu 4.000 de plângeri, de Omniasig, Asirom, Uniqa, Carpatica, City Insurance". Numărul total al reclamaţiilor formulate de clienţi în 2013 este de circa 13.000.

Numărul mare de plângeri adresate anumitor companii nu se datorează numai faptului că au foarte mulţi asiguraţi. Exceptând Astra Asigurări, celelalte companii nu au un grad de solvabilitate sub 1 şi nu se află încă în situaţia de a intra în administrare specială. Astra nu a scăzut sub acest nivel de solvabilitate numai datorită practicării unor tarife mici, ci deoarece s-au dat împrumuturi către alte firme ale patronului Dan Adamescu şi s-au finanţat trusturi media sau oameni din media.

Poliţe cu preţuri mici

După spusele lui Dan Radu Ruşanu, unii dintre asiguratorii auto oferă poliţe cu preţuri mici, deşi ştiu foarte bine că nu vor putea plăti pagubele în caz de accident. Dar aceste poliţe vor atrage în permanenţă clienţii deoarece au preţuri mici. Proprietarul autoturismului ştie că cel care trebuie să recupereze dauna de la asigurator nu este el, ca proprietar, ci persoana care va fi accidentată în trafic.

Modul de a proceda al firmelor

Firmele de asigurări ajung în situaţia de a nu mai putea acorda despăgubiri clienţilor deoarece acestea îşi fac o bază mare de clienţi la început, vânzând foarte ieftin în raport cu concurenţa, câştigând totodată cotă de piaţă. Astfel au procedat de regulă firmele locale, fiind apoi cumpărate de companii mari din străinătate, precum Groupama sau Vienna Insurance Group. Atunci când trebuie să se acorde despăgubirea, asiguratorul apelează la subterfugii, cum ar fi clauzele neclare din contract, pentru a nu acorda banii.

Dan Radu Ruşanu a subliniat faptul că problemele pe piaţa asigurărilor sunt vechi. Acordarea unor sume de bani din firme, practicarea unor tarife mici pentru poliţe, a făcut să apară ca lideri de piaţă companii care nu pot acorda despăgubiri clienţilor, reprezentând astfel un risc pentru întregul sistem.

Cazul Astra: Cui a dat banii Dan Adamescu

Şeful ASF a declarat că "România Liberă", ziar patronat de Adamescu, nu a beneficiat direct de împrumurile făcute de la Astra, ci alte firme ar fi fost beneficiarele sutei de milioane de lei pe care afaceristul român a luat-o de la compania Astra.

Radu Ruşanu s-a referit, într-o conferinţă de presă, la împrumutul acordat de către Dan Adamescu companiei Medien Holding, din banii Astra Asigurări: "În ultimii trei ani, Astra a făcut împrumuturi intra- grup în valoare de aproape 110 milioane lei, din care 102 milioane lei au mers către Medien Holding SRL, cunoscută ca România Liberă". Recent, acesta a explicat că împrumutul intra-grup nu este ilegal, dar că banii trebuiau să se întoarcă în final la Astra.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor