Soţia Ministrului de Finanţe Daniel Chiţoiu urmărită penal

Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de soţia ministrului Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, într-un dosar privind fapte de corupţie în domeniul asigurărilor
Sigla DNA (Epoch Times România)
Loredana Diacu
28.01.2014

Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de soţia ministrului Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, într-un dosar privind fapte de corupţie în domeniul asigurărilor. Conform unui comunicat al instituţiei, Laura Elena Chiţoiu, director al Direcţiei Avizări din cadrul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF), este cercetată în dosarul Ilie Carabulea - Carpatica Asig - ASF (structura de supraveghere a domeniului asigurărilor).

Procurorii DNA o acuză pe Laura Chiţoiu de "infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial".

În rezoluţia de începere a urmăririi penale se precizează că "există date şi indicii temeinice" potrivit cărora Laura Elena Chiţoiu ar fi ajutat în mod ilegal o anumită persoană să ocupe o funcţie de conducere.

În perioada 10-16 iunie 2013, când Chiţoiu, la cererea unui angajat ASF (reprezentând interesele unei firme de asigurări), a devansat interviul pentru ocuparea funcţiei de director general al acelei societăţii de asigurări.

Din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că, în perioada 10-16 iunie 2013, la cererea unei persoane (membru neexecutiv în conducerea ASF, reprezentând interesele unei societăţi de asigurări) Chiţoiu Laura Elena, director al Direcţiei Avizări din cadrul A.S.F., a devansat interviul pentru ocuparea funcţiei de director general al acelei societăţii de asigurări.

În urma demersurilor soţiei Ministrului de Finanţe, interviul stabilit pentru data de 10 iulie 2013 a fost devansat pentru data de 19.06.2013. De asemenea, pentru a se asigura că funcţia de director general va fi ocupată de persoana care îi fusese indicată, Chiţoiu Laura Elena a modificat componenţa comisiei de examinare, asigurându-se ca membrii care o vor examina pe candidată nu vor pune întrebări incomode, facilitând acesteia ocuparea funcţiei de director general al societăţii de asigurări, reiese dintr-un comunicat al DNA.

Conform Hotnews, beneficiara serviciilor oferite de Laura Chiţoiu este Ina-Ana Crudu. Hotnews reaminteşte că ASF este condusă de Dan Radu Rusanu, naşul familiei Chiţoiu.

Printre persoanele investigate în acest dosar se află şi milionarul sibian Ilie Carabulea, proprietarul Atlasib şi cel ce controlează grupul Carpatica, din care face parte Carpatica Asig. Carabulea a fost a fost audiat marţi dimineaţa de procurorii anticorupţie din Bucureşti.

În acelaşi dosar sunt suspectate de fapte de corupţie 11 persoane: Marian Mirzac, fost director general al companiei de asigurări din Sibiu, în prezent membru în Consiliul ASF, şi Radu Mustăţea, membru în CA al Carpatica Asig, preşedintele Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România şi fost preşedinte al Astra. Aceştia sunt cercetaţi pentru fapte precum asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, luare sau dare de mită, trafic sau cumpărare de influenţă, abuz în serviciu contra intereselor publice, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals.

În cursul zilei de astăzi, au fost efectuate 7 percheziţii in Bucureşti şi Sibiu, o serie de percheziţii vizând reprezentanţi ai Carpatica Asigurări, precum şi funcţionari din ASF.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor