Piaţa asigurărilor bulversată. Astra, sub administrare specială
alte articole
Autoritatea de Supraveghere Financiară a hotărât să pornească o procedură de redresare pentru Astra Asigurări, o măsură nemaiîntâlnită până acum în istoria recentă a asigurărilor. Odată cu intrarea în vigoare a deciziei, conducerea companiei controlate de omul de afaceri milionar Dan Grigore Adamescu va fi înlocuită cu un administrator special - compania de audit KPMG, a afirmat preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu, conform evz.
Până la ieşirea din procedură, data fiind neprecizată, administratorul numit va lua toate deciziile privind viitorul firmei. Toate poliţele emise de Astra Asigurări vor rămâne valabile până când expirară, societatea fiind obligată să onoreze toate cererile de plată.
Ruşanu a anunţat că au fost impuse mai multe măsuri pentru Astra, printre care şi recuperarea rapidă a împrumuturilor acordate în cadrul grupului şi interzicerea acordării altor împrumuturi. "În ultimii trei ani, Astra a făcut împrumuturi intragrup în valoare de 110 milioane lei, din care 102 milioane către Medien Holding SRL, cunoscută ca România Liberă. Vom încerca să aflăm cine sunt beneficiarii acestor împrumuturi şi de ce nu au fost returnaţi banii", a menţionat Ruşanu.
Adamescu: atac al lui Ruşanu
Adamescu a asigurat, de asemenea, că nu vor fi afectaţi clienţii. Astra este cea mai mare societate de asigurări din România, având peste 4,6 milioane de clienţi. "Cauzele care au dus la intrarea în administrare specială ţin de neplata daunelor către mai mulţi asiguraţi, în special pe segmentul RCA, şi de problemele care ţin de plasarea în reasigurare", a arătat Dan Radu Ruşanu.
Ruşanu a mai amintit că, în 2013, firmei de asigurări i-a fost impus un plan de măsuri, ceea ce însemna un aport suplimentar de capital, care nu a fost respectat, responsabil de nerespectarea planului fiind fostul vicepreşedinte al ASF şi preşedinte al CSA, Daniel Tudor, care ar fi "protejat Astra Asigurări", potrivit şefului ASF.
În context, Adamescu afirma că prin decizia de ieri, ASF a încălcat propriile norme, nerespectând paşii legali. Acesta susţine că societatea pe care o controlează ar fi avut discuţii cu ASF şi ar fi propus un plan de măsuri care cuprindea o majorare de capital cu 140 de milioane de lei.
"Am depus acest plan la sfârşitul anului trecut, însă nu am primit niciun răspuns. Acum a venit această lovitură incalificabilă. Este incredibil. Este un atac în stil mafiot al lui Ruşanu", a menţionat Adamescu într-o conferinţă de presă.
Tranzacţia cu Axa
Adamescu susţine că toată acţiunea ASF este datorită tranzacţiei dintre Astra şi asigurătorul francez Axa, care este cel mai mare asigurător de viaţă din Europa. Compania românească urma sa preia afacerile din ţară ale acestuia în condiţii avantajoase.
"Nu a fost o licitaţie. Au fost chemate pentru discuţii doar trei companii adică VIG, cel mai mare asigurător din Austria, Aegon, cel mai mare asigurător din Olanda şi Astra, cel mai mare asigurător din România. Am avut câştig de cauză noi. A fost o înţelegere pentru care am fost felicitaţi inclusiv de concurenţă. Am plătit un euro pentru achiziţie şi urma sa primim o infuzie de 35 de milioane de euro la capital. Aceasta ar fi însemnat dublarea parametrilor de lichiditate şi solvabilitate. ASF nici acum nu a aprobat această tranzacţie", a precizat Adamescu.
ASF scade salariile la jumătate
Dan Radu Ruşanu, preşedintele ASF, a anunţat că va propune Consiliului instituţiei reducerea salariilor cu 50% în 2014, faţă de cele din 2013.
ASF a acordat salariaţilor şi prime de vacanţă sau de sfârşit de an sau unele indemnizaţii de participare la şedinţe. Conform hotnews.ro, în lunile noiembrie-decembrie 2013, ca urmare a acordării unor prime, venitul brut cumulat al lui Dan Radu Ruşanu a urcat la 72.094 euro, în aceeaşi situaţie fiind şi alţi angajaţi ai ASF.
Ruşanu a precizat că în anul 2014, aceste prime nu se vor mai acorda deoarece au fost desfiinţate prin bugetul pe 2014.
Rude angajate la ASF
Modalitatea de stabilire a salariilor angajaţilor de la ASF, precum şi modul cum au fost făcute angajările vor fi investigate de către parlamentarii din mai multe partide politice. Membrii PP-DD, PDL şi ai Mişcării Populare au propus un proiect de hotărâre în acest sens. Uniunea Social Democrată (USD) a propus o analiză parlamentară privind activitatea Autorităţii, cu care sunt de acord şi liberalii, printre care şi preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu.
Este de menţionat că angajaţi la ASF sunt: soţia deputatului PNL George Scutaru, soţia deputatului PNL Dan Motreanu, fiul ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, şi soţul primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu (USL). Laura Chiţoiu - soţia ministrului de Finanţe Daniel Chiţoiu - a fost director la ASF, însă s-a autosuspendat.