"Securitatea n-a fost niciodată judecată". Înalta Curte va pronunţa peste două săptămâni decizia în cazul Gheorghe Ursu. Care sunt mizele dosarului?

Judecătorii Înaltei Curţi urmează să anunţe, pe 28 noiembrie, dacă dau undă verde redeschiderii dosarului uciderii lui Gheorghe Ursu, inginerul constructor omorât în bătăi de Securitatea ceauşistă.

Mai exact, pe rolul completului de judecători s-a aflat astăzi apelul făcut de Parchetul General şi de familia lui Gheorghe Ursu împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti de a nu redeschide dosarul celor doi ofiţeri de Securitate acuzaţi de relele tratamente care au cauzat moartea disidentului anticeauşist.

De profesie inginer constructor, Gheorghe Ursu a fost omorât în bătăi după ce a făcut public, prin intermediul unei scrisori către Europa Liberă, faptul că Nicolae Ceauşescu a decis sistarea consolidării blocurilor avariate de cutremurul din '77 pentru ca banii să fie alocaţi faraonicei Case a Poporului. Neconsolidate, blocurile riscau oricând să se prăbuşească peste locatari la un viitor cutremur puternic, făcând noi victime.

Pârvulescu şi Vasile Hodiş, ofiţerii de Securitate acuzaţi că l-au bătut până la moarte pe Gheorghe Ursu după arestare, au scăpat însă până acum de orice responsabilitate şi pedeapsă. Cei doi au fost deferiţi instanţei abia în 2016, după două greve ale foamei făcute de Andrei Ursu, fiul disidentului ucis, pentru ca şapte ani mai târziu să fie achitaţi definitiv, în baza unei motivări absolut scandaloase.

În motivare, lui Gheorghe Ursu i se contestă calitatea de disident, ba, mai mult, se punea sub semnul întrebării chiar faptul că Securitatea a fost un organ represiv. În mod uluitor, judecătorii au considerat că nu a existat nicio relaţie de adversitate între Securitate şi poporul român în anii ’70-’80, deşi este de notorietate faptul că opozanţii regimului erau bătuţi, torturaţi etc.

Ulterior, atât familia lui Gheorghe Ursu, cât şi Parchetul General au cerut revizuirea sentinţei. Pe 9 mai a.c., judecătorul Pavel Mircea Cătălin de la Curtea de Apel a decis să respingă cererile de redeschidere a dosarului. Decizia a fost luată după două şedinţe cu uşile închise, în camera de consiliu, şi şase amânări succesive, întinse pe durata mai multor luni.

Revenind în prezent, joi, 14 noiembrie, după o şedinţă în care au fost audiate părţile, magistraţii Înaltei Curţi au rămas în pronunţare, urmând să decidă pe 28 noiembrie dacă redeschid calea pentru ca procesul celor doi securişti să fie reluat.

Contactată de Epoch Times, avocata familiei Ursu, Gina Crângariu, a vorbit despre importanţa acestei decizii.

Miza procesului

Întrebată care este miza acestui proces şi cum îşi explică numeroasele tergiversări şi piedici pe care le-a întâmpinat în justiţie de-a lungul deceniilor de când se ocupă de acest caz, avocata a atras atenţia că Securitatea nu a fost niciodată judecată.

"Mi s-a lămurit şi mie miza într-o singură propoziţie spusă de unul dintre avocaţii inculpaţilor, avocatul lui Hodiş. A spus aşa: «Nimeni nu a judecat Securitatea.» Cu alte cuvinte: «Să nu îndrăzniţi să judecaţi Securitatea!» Cum adică, o instanţă din România judecă Securitatea? Păi Securitatea este intangibilă.

Deci cam aici este miza! Să obţii o condamnare penală a acestor lucrători în Securitate, ceea ce ar însemna clar o recunoaştere a faptului că Securitatea nu era aşa 'soft' cum spuneau ei în perioada anilor ’65-’86, ci era realmente o instituţie represivă care făcea politica de atunci a regimului comunist – regim recunoscut în Parlamentul României ca fiind criminal. Rolul Securităţii în opresiunea sistematică a populaţiei civile a fost recunoscut de statul român. Dar se pare că una recunoaştem, alta fumăm şi alta pronunţăm în instanţă.

Şi a mai fost o chestiune spusă de Hodiş, singurul dintre cei doi inculpaţi prezent, care a spus: «Doamnă preşedintă, dar eu am lucrat şi în Securitate ca ofiţer responsabil cu procedurile» – adică, vezi Doamne, el nu tortura oamenii, el doar întocmea acele acte de procedură – «şi după ’89 am continuat să lucrez în Serviciul Român de Informaţii, ba chiar în corpul de control al SRI-ului.» Ce ne spune nouă asta? Păi este foarte clar: regimul de după Revoluţie ce a făcut, de fapt, a albit, a acoperit.

Hodiş şi Pîrvulescu i-au audiat în regim de tortură şi pe mulţi dintre protestatarii de la Braşov, din 1987; unii n-au supravieţuit anchetei, alţii au făcut boli grave, au fost strămutaţi, tot ei figurează acolo în acele registre de scoatere la anchetă, şi acestea au fost acte pe care le-am depus în instanţă.

El a spus, bine, nu practic ci implicit: «Cum, dumneavoastră mă judecaţi pe mine? Vedeţi bine că eu am continuat şi în noul regim să lucrez ca ofiţer, la SRI.» Şi atunci? Aceasta este miza profundă a cazului, dincolo de faptul că e o crimă cumplită şi e un caz simbolic pentru justiţia română, dar este un caz simbolic pentru supravieţuirea a ceea ce înseamnă Securitatea.

Noi spunem că suntem un stat de drept, că SRI are un rol de asigurare a siguranţei, deci nu un rol de opresiune. Şi atunci, în momentul în care există această continuitate a unor persoane pentru care erau date definitive în justiţie că au făcut poliţie politică – iar Hodiş a mai şi spus că a făcut parte din corpul de control al SRI – e foarte grav.

Deci miza este o miză dublă. Nu doar de a arăta că justiţia română poate să transgreseze teama asta oribilă de tot ce înseamnă Securitate, ci şi de a demonstra că regimul actual, că statul de drept din România nu mai tolerează, nu mai încurajează, nu mai ocroteşte asemenea indivizi şi practicile lor".

Ce ar însemna admiterea apelului

Avocata a atras atenţia că, dacă Înalta Curte va admite apelul Parchetului şi al familiei Ursu, urmează alte etape. Înalta Curte nu este chemată acum să îi declare vinovaţi pe cei doi securişti, însă, arată avocata, va da justiţiei o şansă de a rejudeca acest dosar.

Ea a mai remarcat faptul că, spre deosebire de alte complete de judecată care s-au ocupat de acest caz în trecut, cel de astăzi a părut obiectiv şi imparţital.

"Una dintre judecătoare făcuse cerere de abţinere, pentru că într-un dosar care îi privea tot pe cei doi a dat o hotărâre favorabilă celor doi securişti. După părerea mea, cererea avea temei, dar i-a fost respinsă şi a rămas în complet. Preşedinta completului a condus dezbaterile cu obiectivitate şi imparţialitate, cel puţin la nivelul de aparenţă, în sensul că, atunci când avocaţii inculpaţilor au început să se refere la chestiuni care nu aveau nicio legătură cu obiectul judecăţii, i-a atenţionat, după care i-a întrerupt şi le-a solicitat să se refere strict la ceea ce formează obiectul judecăţii.

Am vorbit fără a fi întrerupţi, spre deosebire de primul ciclu procesual, în care nici nu apucam să formulez o întrebare şi eram întreruptă", a punctat avocata.

„Nu înseamnă că se va da o soluţie pe fondul cauzei, pe vinovăţia celor doi securişti, ci doar că se va casa hotărârea dată de Curtea de Apel, ca instanţă de revizuire la fond, şi se va trimite cauza înapoi pentru soluţionarea cererii de revizuire. De data asta nu pe admisibilitate, ci pe fondul cererii de revizuire, care înseamnă reexaminarea probelor situaţiei-premisă, că doar aici s-a oprit reexaminarea pe situaţia-premisă pe baza noilor probe aduse în revizuire, şi respectiv a noilor fapte şi împrejurări care rezultă din aceste probe.

Ce s-ar putea întâmpla, în cel mai fericit caz, este să se trimită spre rejudecare şi apoi, tot aşa în cel mai fericit caz, să se constate că există acea mult dezbătută situaţie-premisă: care este starea de adversitate între autorităţile statului în perioada regimului comunist, în special între 1965-1989, şi populaţia civilă; şi, pe de altă parte, că a existat o represiune sistematică împotriva populaţiei civile, în special a opozanţilor regimului. Aceste două situaţii.

Şi ce înseamnă asta mai departe? Presupunând că se va da, de către Curtea de Apel Bucureşti, o asemenea hotărâre care să constate că există situaţia-premisă, lucrurile nu se încheie aici. Se dă o decizie doar pe admiterea cererii de revizuire, se constată că soluţia de achitare a fost neîntemeiată şi abia după aceea se reia rejudecarea cauzei, pe fond, cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii. Este o cale lungă.

În cazul nefericit în care ÎCCJ nu ne admite apelul, mergem la CEDO", a declarat avocata pentru Epoch Times.

Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.