Sănătatea, pe agenda CSAT. Statul va dezvolta o reţea de laboratoare inclusiv pentru dezinfectanţi

Preşedintele Iohannis a anunţat un pachet de norme pentru dezinfectanţi precum şi un plan naţional vizând înfiinţarea unei reţele de laboratoare de testare.
Loredana Diacu
27.05.2016

alte articole

Klaus Iohannis (Florin Chirila/Epoch Times)
Loredana Diacu
27.05.2016

Consilul Suprem de Apărare a Ţării a analizat vineri, în contextul uriaşului scandal Hexi Pharma, situaţia din sistemul de Sănătate. În urma discuţiilor a fost convenit un plan de acţiune, concretizat printr-o hotărâre a Consiliului, care stabileşte, în câteva puncte, măsuri referitoare la: norme, proceduri, control, laboratoare, a anunţat Iohannis, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Cotroceni.

Potrivit preşedintelui, în ceea ce priveşte normele, avem nevoie de norme aliniate la cerinţele standardelor europene referitoare la antiseptice şi dezinfectante chimice, norme mai exigente, mai aplicate, inclusiv cu sancţiuni mai severe. Acest pachet de norme ar urma sa fie elaborat la nivel de guvern până la sfârşitul lunii iulie.

În scopul elaborării normelor, la Guvern se va constitui un grup de experţi, la care vor participa medici, biologi, chimişti, specialişti în siguranţă alimentară şi alte categorii de specialişti care vor lucra la redactarea acestora.

Normele privesc modul în care se pun pe piaţă produsele biocide, dar şi curăţenia, dezinfecţia şi sterilizarea în spitale, conformitatea cu standardele europene referitoare la antiseptice şi dezinfectante chimice, activitatea de control şi inspecţie sanitară de stat, precum şi întărirea capacităţii de control a Ministerului Sănătăţii, a subliniat preşedintele.

"De asemenea, va trebui reglementat modul de coordonare a activităţii între domeniile sănătăţii umane, veterinare, alimentaţiei publice şi creşterii animalelor, pentru stabilirea unor măsuri în vederea utilizării eficiente a antibioticelor.", a precizat şeful statului.

Iohannis a mai anunţat c a Guvernul României va urmări implementarea tuturor obiectivelor stabilite în Planul strategic de prevenire şi combatere a infecţiilor nosocomiale 2016-2018, prin care sunt dispuse măsuri privind prevenţia, reducerea incidenţei, monitorizarea şi creşterea capacităţii de diagnostic a infecţiilor intraspitaliceşti.

"În ceea ce priveşte procedurile şi controlul, am convenit crearea unui mecanism de raportare, informare şi control. În mod evident, este nevoie nu doar de norme mai exigente, ci şi de un control mult mai riguros.", a susţinut preşedintele

Guvernul României va prezenta trimestrial Consiliului Suprem de Apărare a Ţării informări cu privire la sistemul de sănătate publică şi starea de sănătate a cetăţenilor.

S-a hotărât, de asemenea, ca Guvernul să iniţieze programe de instruire şi perfecţionare a pregătirii personalului medical pentru identificarea, prevenirea şi combaterea infecţiilor intraspitaliceşti, precum şi legate de responsabilitatea pentru asigurarea unor servicii medicale de calitate.

Şeful statului a mai informat că România va dezvolta o reţea de laboratoare acreditate, care pot analiza inclusiv soluţiile dezinfectante, în cadrul CSAT discutându-se condiţiile necesare creării unei asemenea reţele, care să asigure controlul oficial conform cerinţelor Uniunii Europene.

"S-a luat decizia ca Guvernul României să elaboreze un program de investiţii pe termen lung. Acesta urmăreşte, pe de-o parte, crearea la nivel naţional de laboratoare acreditate pentru efectuarea testelor de evaluare a eficienţei biocidelor, iar, pe de altă parte, reorganizarea şi dotarea corespunzătoare a autorităţilor de control în domeniul sănătăţii publice, la nivel central, cât şi teritorial, cu respectarea regulamentelor şi a standardelor europene în domeniu.", a precizat preşedintele.

Reamintim că scandalul Hexi Pharma a scos la iveală, potrivit premierului Cioloş că în România nu există laboratoare publice acreditate să facă acest teste şi că practic producătorii îşi "testează" ei înşişi substanţele ce ajung apoi în spitale.

"Există doar unele private ale companiilor care produc aceşti dezinfectanţi. Există două laboratoare care sunt în pregătire pentru acreditare. Am cerut ca aceste procese să fie grăbite", declara Cioloş pe 7 mai.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor