Ministrul Energiei, revoltat de "glumiţele" lui Ponta
alte articole
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a catalogat drept "manipulare electorală" acuzaţiile lansate în spaţiul public de fostul premier Victor Ponta potrivit cărora statul român - sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis şi a Guvernului Cioloş - a pierdut şi va pierde în continuare bani grei, de ordinul miliardelor de euro, în zona energetică.
"Constat cu surprindere că suntem acuzaţi că pierdem "anumite" sume de bani din câteva proiecte din zona energetică. Investiţiile din energie nu sunt joacă de copii şi nimeni nu le face cu de la sine putere şi după cum îl taie capul la un moment dat. În ultimii 20 de ani s-au făcut multe investiţii de care nu îşi mai aduce aminte nimeni şi nici statul român nu a tras vreun folos de pe urma lor. Faptul că suntem în negocieri avansate cu partenerii noştri şi faptul că gestionăm cu maximă atenţie fiecare aspect nu înseamnă că "pierdem bani".
Cine ştie cum se negociază în astfel de proiecte înţelege situaţia cu exactitate. Cine nu, se bucură de deschideri de autostrăzi care se prăbuşesc la scurt timp după inaugurare. Povestea băgării în faliment a Complexurilor Energetice pentru că se doreşte importul de energie e o temă pe care mai multe grupuri politice o vehiculează în jurul campaniei electorale. Realitatea este exact inversă, dar probabil cu cât spui ceva mai gogonat cu atât mai mult ai şanse să fii crezut de cei care nu verifică adevărul.
În fapt, pentru prima dată, noi la Ministerul Energiei am publicat procentajul de dependenţă dintre consumul de energie şi producţia de cărbune (de aproximativ 30%). Noi suntem cei care am schimbat paradigma de interpretare din zona marilor companii energetice din cazuri sociale în companii fundamentale pentru securitatea energetică. Şi tot noi am stat şi am lucrat din prima zi de mandat pentru a corecta dezastrul financiar pe care l-am moştenit la Complexul Energetic Hunedoara şi la Complexul Energetic Oltenia", a declarat Victor Grigorescu.
Potrivit ministrului, deşi a publicat şi balanţa importurilor şi se vede clar faptul că exportăm energie, se aruncă pe piaţă cu maximă iresponsabilitate ideea că de fapt am fi importat, context în care face apel la calm, la moderaţie şi echilibru când se discută despre sectorul energetic.
"Din păcate, atunci când în culpă este un fost înalt demnitar al statului, despre care nu se poate bănui că nu este la curent cu situaţia reală, manipularea electorală a sectorului energetic devine nepermisă. Sunt extrem de dezamăgit în legătură cu limbajul la care s-a ajuns în dialogul public. Înţeleg să se discute orice, fără restricţii, dar cu respectul cuvenit funcţiilor în care trecător ne aflăm unul sau altul.
Ori dacă se ajunge la "glumiţe" şi insinuări de dragul unor ipotetice câştiguri electorale, nu am înţeles nimic din importanţa unei demnităţi publice de vreme ce o luam în derâdere sau nu o respectăm aşa cum se cuvine. Nu ne respectăm, înainte de orice, propria noastră demnitate, de la înălţimea căreia pretindem că dialogăm acum. Iar dacă după ce facem "glumiţe" ne mai şi plângem că nu suntem respectaţi, poate ar fi cazul să ne analizăm propriul discurs înainte de toate", a adăugat Victor Grigorescu.
Ce "glumiţe" a făcut Victor Ponta
"Incompetenţa ucide", Domnule Iohannis! Calculaţi cât a pierdut fiecare român din acest 1 miliard de euro [din participaţiile la Nuclearelectrica şi Romgaz - n.r.] şi din toată (in)activitatea "Guvernului Meu" de tehnocraţi! Adăugaţi faptul că mai pierdem în 2016 doar în zona energiei marile proiecte:
- grupurile 3 şi 4 de la Cernavodă - 5 miliarde dolari;
- noul grup pe cărbune de la Rovinari - 1 miliard dolari;
- proiectul energetic de la Târniţa - 1.2 miliarde de dolari;
- cablul submarin de transport energie România-Turcia - 800 milioane euro;
- listarea "Hidroelectrica" - minim 500 milioane euro.
Ce fac în schimb tehnocraţii!? Bagă în faliment Compania Energetică Hunedoara şi Compania Energetică Oltenia - ca să importăm energie din Cehia şi Ungaria. Felicitări călduroase mult- iubitului şi stimatului Preşedinte şi "Guvernului său" pentru aceste "măreţe realizări" în sistemul naţional de energie!"