Poliţiştii vor fi obligaţi să aibă o reacţie rapidă în cazul sesizărilor privind violenţa domestică. Planul MAI

Ministerul Afacerilor Interne propune un proiect legislativ care să schimbe procedura de lucru pentru poliţişti în cazul în care constată încălcărea unui ordin de protecţie. Astfel, ei vor fi obligaţi să intervină şi să-l ducă pe agresor în faţa procurorului care va decide măsurile preventive care se impun.
Proiectul are în vedere completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice. Practic, introduce un mecanism menit să oblige oamenii legii să nu mai ignore sesizările victimelor, aşa cum s-a întâmplat la Mureş şi la Teleorman, unde poliţiştii au refuzat să intervină deşi s-a constatat încălcarea ordinelor de protecţie, potrivit B1tv.ro.
Prin noul act normativ ei vor fi obligaţi să aibă o reacţie rapidă.
„Poliţiştii care constată încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. (1), (4) şi (5) lit. a) şi b), dispuse prin ordinul de protecţie sau încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 31 alin. (1), dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu, imediat după găsirea acesteia, au obligaţia de a o prezenta procurorului competent, pentru a dispune cu privire la luarea măsurilor preventive în condiţiile Legii nr. 135/2010”, se arată în proiect.
Concret, dacă proiectul va fi adoptat, în situaţiile în care agresorii încalcă ordinele de protecţie, poliţiştii vor trebui să intervină şi să-l prezinte procurorului. Mai mult, pentru ca agenţii de poliţie să nu aibă dubii, sunt enumerate şi situaţiile în care trebuie să intervină. Ei trebuie să acţioneze dacă agresorul comite una din următoarele fapte:
Potrivit notei de fundamentare, aceste măsuri vin pe fondul limitărilor identificate în aplicarea mecanismului actual al ordinelor de protecţie.