Salvaţi Copiii România: 1 din 10 copii a fost victimă a violenţei în primele două luni ale anului şcolar
Unu din 10 copii a fost victimă a violenţei în primele două luni ale anului şcolar, iar incidenţa este de două ori mai mare la elevii din ciclul primar faţă de gimnaziu şi de patru ori mai mare comparativ cu adolescenţii. Părinţii raportează acte de violenţă asupra propriilor lor copii cu o rată cu 3% mai ridicată, cu un vârf de 22,4% la ciclul primar, arată datele unei anchete recente realizate de organizaţia Salvaţi Copiii România.
Pentru a marca Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului şi Ziua Internaţională pentru Prevenirea Abuzului asupra Copiilor, Salvaţi Copiii România a organizat dezbaterea online “Bătaia nu e ruptă din rai, dar rupe din copilărie”.
Dezbaterea online a reunit reprezentanţi ai unor instituţii importante (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Centrul Mun. Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Colegiul Psihologilor din România, Direcţia Siguranţă Şcolară din cadrul IGPR) şi peste 200 de participanţi – copii, părinţi, cadre didactice, consilieri şcolari, experţi în protecţia copilului şi reprezentanţi ai autorităţilor – toţi angajaţi să identifice soluţii concrete pentru crearea unui mediu sigur pentru toţi copiii.
Evenimentul a adus în prim-plan datele îngrijorătoare ale unei cercetări consultative privind incidenţa violenţei asupra copiilor, la care au răspuns peste 6.745 de copii şi părinţi, evidenţiind că 1 copil din 10 a fost victimă a unui act de violenţă în ultimele două luni.
Recomandările participanţilor au subliniat nevoia implementării unor mecanisme accesibile şi prietenoase de raportare şi instrumentare a cazurilor de abuz, în special când acestea sunt aduse la cunoştinţa adulţilor responsabili de către copiii înşişi.
Consultarea online cu privire la incidenţa violenţei
Intervenţiile invitaţilor au avut ca punct de plecare rezultatele unei consultări rapide bazate pe un chestionar aplicat online unui număr de 1.957 de copii cu vârsta între 7 şi 17 ani şi 4.788 de părinţi ai copiilor cu vârsta între 1 şi 17 ani. Colectarea s-a făcut în săptămâna 13 – 17 noiembrie 2024, datele reflectând cea mai recentă fotografie a incidenţei violenţei asupra copilului.
Cercetarea a arătat că 1 din 10 copii a fost victimă a violenţei în primele două luni ale anului şcolar. Incidenţa este de două ori mai mare la elevii din ciclul primar faţă de gimnaziu şi de patru ori mai mare comparativ cu adolescenţii. Părinţii raportează acte de violenţă asupra propriilor lor copii cu o rată cu 3% mai ridicată, cu un vârf de 22,4% la ciclul primar. Unităţile de învăţământ sunt principalul loc al incidentelor (73,5%, conform copiilor, 87,7% conform părinţilor), urmate de parcurile şi locurile de joacă (13,3%). Violenţa online reprezintă, în opinia copiilor, 10% din cazuri, mai mult cu 6 procente faţă de răspunsurile părinţilor. În aproximativ 70% din cazuri, agresorul este un alt copil (coleg/prieten), iar în 25% un copil necunoscut.
Cadrele didactice sunt rar menţionate de copii (3,8%), dar mai frecvent de părinţi (8,1%). La întrebarea adresată copiilor dacă aceştia au cerut ajutorul sau au povestit unui adult despre ce li s-a întâmplat, o treime au afirmat că nu au povestit niciunui adult despre experienţa trăită. Iar atunci când incidentul a fost semnalat unui adult, acesta din urmă a intervenit în sprijinul copilului în aproape 9 din 10 cazuri. Răspunsurile părinţilor, la întrebarea dacă copiii au cerut ajutorul sau au povestit unui adult (altul decât părintele însuşi) despre actul de violenţă, au arătat că două treimi dintre copiii lor făcuseră acest lucru (67%). În ceea ce priveşte primirea de sprijin din partea adultului sesizat, remarcăm că şi părinţii raportează o incidenţă mare a situaţiilor favorabile (83%).
Studiile demonstrează că expunerea timpurie la violenţă poate afecta dezvoltarea creierului, capacitatea de învăţare şi reglarea emoţională. De asemenea, violenţa în mediul şcolar poate duce la anxietate cronică, depresie, abandon şcolar şi performanţe academice scăzute, iar expunerea la violenţă între copii poate normaliza comportamentele agresive şi perpetua ciclul violenţei în viaţa adultă. Lipsa unui sistem de raportare sigur pentru copii conduce, în cazul copiilor lipsiţi de rezilienţă, la traumă cronică şi izolare socială, în timp ce intervenţia promptă reduce semnificativ efectele negative pe termen lung.
Concluziile dezbaterii şi recomandări ale invitaţilor
Din perspective diferite, s-a subliniat faptul că siguranţa copiilor şi capacitatea lor de a raporta abuzurile reprezintă fundamente esenţiale ale unei societăţi care îşi protejează viitorul. Unul dintre instrumentele propuse atât de copii, cât şi de către reprezentanţii Salvaţi Copiii şi ai Serviciului de Siguranţă şcolară, a fost politica de “child safeguarding” (politica de siguranţă a copilului, implementată încă din 2022 de Salvaţi Copiii în cvasi-totalitatea programelor sale), un concept integrat şi folosit tot mai mult de organizaţiile care lucrează cu copii, dar şi de instituţiile şcolare şi sportive din multe ţări europene.
Această politică stabileşte un cadru comprehensiv de măsuri şi proceduri menite să asigure bunăstarea fizică şi emoţională a minorilor, şi un sistem de raportare adaptat particularităţilor diferitelor vârste ale copiilor. De aceea, în contextul microsistemelor sociale ale copiilor (şcoli, cluburi sportive, centre de plasament, organizaţii culturale), implementarea unor mecanisme sigure şi accesibile de raportare devine crucială. Aceste sisteme trebuie să îndeplinească simultan mai multe criterii esenţiale: să fie uşor de înţeles şi utilizat de către copii, să garanteze confidenţialitatea, să ofere protecţie împotriva represaliilor şi să asigure intervenţie promptă.
Dificultatea de a centraliza datele cu privire la sesizările făcute de copii şi adulţi la numărul unic naţional 119, destinat raportării şi prevenirii cazurilor de abuz, a fost una dintre precizările consilierului superior din cadrul ANPDCA, dna consilier principal Izabella Popa, aceasta spunând totodată că “a crescut numărul raportărilor despre abuzurile comise în afara familiei, rămânând foarte multe lucruri de făcut, în special în ceea ce priveşte educaţia pentru schimbarea mentalităţii privind acceptarea violenţei în multe dintre comunităţile din România”.
În acest context, dna Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii, a subliniat că „Politicile trebuie să fie mai mult decât documente pe hârtie, ele trebuie să fie scrise într-un limbaj pe care îl înţeleg şi copiii, afişate vizibil în formate prietenoase pentru copii, discutate regulat cu copiii pentru a se asigura că ştiu la cine pot apela, revizuite periodic cu participarea copiilor, însoţite de sesiuni periodice de formare pentru personal şi să permită conexiuni mai concrete cu reţeaua mai largă de protecţie a drepturilor copilului. Fiecare şcoală, centru de protecţie sau club sportiv ar trebui să aibă o politică clară de “child safeguarding”, adaptată contextului specific.”
Ioana Baltă, membră a Grupului Consultativ al Copiilor, a subliniat că elevii nu au încredere deplină în consilierii şcolari sau profesori, ceea ce le reduce şansele de a raporta abuzurile şi că “toţi copiii ar trebui să fie educaţi despre drepturile lor, încă de când sunt foarte mici, astfel încât aceste drepturi să devină efectiv instincte sociale. ... Suportul pentru victime este unul crucial şi copiii au nevoie de platforme sigure de raportare. Copiii au propus un sistem bine pus la punct de politici de safeguarding”.
În completarea Ioanei, Abian Bătăiosu, voluntar Salvaţi Copiii, a atras atenţia asupra nevoii de protecţie suplimentară pentru copiii care se tem de represalii, fie că sunt victime ale abuzului comis de cadrele didactice fie ale bullyingului manifestat prin acte de violenţă între copii: “Raportarea cazurilor de violenţă ar trebui să fie făcută în condiţii de confidenţialitate strictă. Consilierii ar trebui să fie instruiţi să nu dezvăluie informaţiile fără acordul copilului, pentru a nu compromite siguranţa acestuia”.
“Este foarte important ca semnele violenţei să fie identificate de timpuriu şi este necesară contribuţia tuturor adulţilor din instituţie. De exemplu, profesorii trebuie să înţeleagă că rolul lor nu este doar să transmită informaţie, ci că sunt creatori de relaţii. Ei trebuie să asigure căldură în comunicarea cu copilul pentru ca acesta să se dezvolte şi să înţeleagă limitele, regulile şi aşteptările formulate, bineînţeles, pe înţelesul lui”, a declarat dna Aura Stănculescu, directorul CMBRAE, referindu-se la rolul central al şcolilor în crearea unui mediu sigur pentru copii.
Recomandările Organizaţiei Salvaţi Copiii pentru implementarea politicilor de protecţie a copiilor împotriva violenţei (conform dezbaterii online)
1. Dezvoltarea şi implementarea politicilor de child safeguarding în toate instituţiile şi structurile formale şi informale în care copiii se află în responsabilitatea unor adulţi
Organizaţia Salvaţi Copiii recomandă ca fiecare instituţie care lucrează cu copii - şcoli, centre de protecţie, cluburi sportive, centre de zi, centre medicale, organizaţii sociale, culturale sau educaţionale - să dezvolte şi să implementeze politici comprehensive de child safeguarding.
Aceste politici trebuie să fie adaptate specificului fiecărei instituţii şi să includă obligatoriu: un cod de conduită detaliat pentru toţi adulţii care interacţionează cu copiii, proceduri riguroase de verificare a personalului nou angajat (inclusiv verificarea cazierului judiciar şi a referinţelor), mecanisme clare şi accesibile prin care copiii să poată raporta orice situaţie care îi face să se simtă în nesiguranţă, desemnarea şi pregătirea specială a unei persoane responsabile pentru protecţia copilului, precum şi proceduri explicite pentru gestionarea şi investigarea oricăror îngrijorări semnalate. Politicile de child safeguarding trebuie să prevadă evaluări periodice de risc pentru toate activităţile care implică copii, protocoale specifice pentru situaţii particulare (excursii, tabere, competiţii sportive, activităţi online), proceduri clare de colaborare cu alte instituţii relevante (servicii sociale, poliţie, spitale) şi, foarte important, măsuri concrete de protecţie şi sprijin pentru copiii care raportează situaţii de abuz.
2. În unităţile educaţionale sau sportiv-artistice, crearea unui sistem de raportare, accesibil şi prietenos pentru copii, indiferent de vârsta lor
Salvaţi Copiii recomandă implementarea unui sistem de raportare care să combine atât soluţii digitale moderne, cât şi puncte de contact/raportare. Acest sistem ar trebui să includă: promovarea numărului unic 119, raportarea online pe site-ul şcolii, semnalarea situaţiilor de violenţă prin folosirea „spaţiilor sigure” sau a “cutiilor de sesizare” amplasate în locuri accesibile copiilor, linii telefonice gratuite disponibile 24/7, precum şi posibilitatea de a raporta direct unor persoane de încredere din instituţia sau comunitatea (consilieri şcolari, profesori selectaţi de copii ca fiind de încredere, psihologi, asistenţi sociali şi mediatori şcolari etc.) în care se află copilul. Este esenţial ca aceste persoane să fie cunoscute de copii şi să beneficieze de formare continuă în domeniul protecţiei copilului.
3. Asigurarea implementării efective prin monitorizare şi evaluare continuă
Pentru ca politicile să fie în mod efectiv aplicate, Salvaţi Copiii recomandă traducerea lor în formate accesibile şi uşor de înţeles pentru copii de toate vârstele, afişarea vizibilă a informaţiilor esenţiale în locuri frecventate de copii, organizarea de sesiuni regulate de informare şi discuţie cu copiii despre drepturile lor şi modalităţile de raportare, revizuirea periodică a eficienţei mecanismelor implementate, cu participarea activă a copiilor.
Sistemul de monitorizare ar trebui să urmărească: numărul şi tipul raportărilor primite, timpul de răspuns la semnalări, calitatea intervenţiilor, feedback-ul copiilor privind accesibilitatea şi eficienţa mecanismelor de raportare, precum şi impactul măsurilor luate.
4. Dezvoltarea unei culturi organizaţionale centrate pe siguranţa copiilor
Este important ca fiecare instituţie să dezvolte o cultură organizaţională în care siguranţa copiilor este prioritară, prin: organizarea de sesiuni periodice de formare pentru tot personalul, promovarea activă a codului de conduită sau a politicilor de safeguarding adoptate la nivelul fiecărei instituţii sau structuri destinate copiilor, încurajarea dialogului deschis despre situaţii potenţial riscante şi dezvoltarea unui mediu în care copiii să se simtă în siguranţă să vorbească despre abuzuri sau despre ce îi îngrijorează.
5. Consolidarea cooperării inter-instituţionale
Salvaţi Copiii recomandă dezvoltarea unor protocoale clare de colaborare între toate instituţiile relevante în protecţia copiilor: şcoli, servicii sociale, poliţie, spitale, organizaţii neguvernamentale. Acestea ar trebui să includă proceduri clare pentru schimbul de informaţii, intervenţie rapidă în situaţii de urgenţă şi coordonarea serviciilor de suport pentru copiii afectaţi de violenţă.
