Cum justifică Ciolacu răspunsurile contradictorii legate de zborul Nordis: Am reacţionat ca un politician aflat contracronometru
Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD şi candidatul partidului la prezidenţiale, a declarat, pentru News.ro, că a dat răspunsuri contradictorii privind scandalul jetului privat închiriat de Nordis, cu care mai mulţi lideri social-democraţi au zburat la Nisa, din cauză că este un politician care, în ultimele zile, a fost “contracronometru între deplasări externe”.
Totuşi, şeful PSD a reiterat că şi-a plătit singur biletul spre Nisa şi că nu a fost niciodată în vacanţă pe “banii altora”.
“Am reacţionat ca un politician aflat contracronometru, între deplasări externe – în ultimele două săptămâni au fost vizite la Paris, Londra, Bruxelles şi zilele acestea la Budapesta – care a răspuns direct – printre alte mii de mesaje de tot felul – şi la întrebările celor care au realizat investigaţia. Poate că nu am fost foarte inspirat în a răspunde, fiindcă eram tot timpul în grabă, dar adevărul este acesta: nu am fost nicăieri în vacanţă pe banii altora, mi-am plătit întotdeauna deplasările din banii personali”, a precizat el.
De asemenea, Ciolacu s-a plâns că situaţia sa se deosebeşte de a altor lideri politici, pe care i-a acuzat că “au tocat zeci de milioane de euro pe vizite exotice din care s-au întors cu mâna goală” sau “şi-au pus sute de panouri, tot pe milioane de euro din bani publici, în toată ţara, pe o carte de care a râs întreaga ţară şi apoi au mai plătit alte milioane ca o echipă să scrie la repezeală o carte, fiindcă nu există nimic şi să o tipărească pentru a o ascunde în sediul de partid”.
Reacţiile premierului pe tema zborului Nordis au fost contradictorii. Mai exact, iniţial, Ciolacu a negat vehement că a fost la Nisa în 2022. Apoi a spus că a zburat la Nisa cu fiul său dar cu zbor comercial dus-întors. Ulterior a admis cu jumătate de gură că s-a aflat în jetul privat, dar susţine că şi-a plătit călătoria din banii săi.
Luni, G4Media.ro a publicat, în exclusivitate, un document de zbor cunoscut în industria aviatică drept “gendec” care arată că liderii PSD Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis şi Laura Vicol au zburat în anul 2022 cu jetul privat închiriat de la Tiriac Air de compania Nordis, care a intrat la începutul lunii octombrie în insolvenţă.
Ulterior, mai multe surse politice şi din mediul de business au declarat, pentru G4Media.ro, că zborul cu jetul privat la Nisa ar fi fost plătit către Ţiriac Air de Nordis Travel, care avea contract de servicii cu dezvoltatorul imobiliar Nordis Management.
Conform site-ului citat, Nordis Travel este agenţia de turism a grupului Nordis. Conform publicaţiei citate, în martie 2024, cu câteva luni înainte de intrarea în insolvenţă a companiei-mamă, Nordis Travel şi-a schimbat denumirea în Melior Voyage SRL şi are acelaşi CUI. Mai exact, site-ul Termene.ro susţine că Nordis Travel şi-a schimbat denumirea în Melior Voyage în data de 5 aprilie 2024.
Melior Voyage este deţinută integral de Anca Drugan din data de 8 februarie 2024. Anterior, Anca Drugan deţinea doar 40% din companie, iar restul părţilor sociale erau deţinute de: Mapp Development (28%), cu administrator Gheorghe Poştoacă (asociatul lui Vladimir Ciorbă în Nordis), Best Luxury Investment (28%), cu administrator Vladimir Ciorbă, (soţul deputatei PSD Laura Vicol) Mihai & Mihai Imob Investments (4%), cu administrator Alexandru Mihai. Mai multe detalii aici.