Rezistenta armata impotriva comunismului 1944-1960 (II)

Sub acest generic redam in serial episoadele grupurilor de rezistenta armata relatate de Traian Golea in lucrarea sa “Romania dincolo de limitele rabdarii. Un apel disperat catre Lumea Libera,” (Miami Beach 1988).

Cititorii nostri care au trait sau cunosc aceste file de istorie ale neamului nostru si doresc sa aduca completari la cele expuse sunt rugati sa ne ajute. Orice inadvertenta trebuie luata in virtutea carentei de informatie in conditiile regimului totalitar.

Actiuni punitive impotriva celor care, imputerniciti de catre regimurile marioneta instalate de sovietici, oprimau populatia, au avut loc la Teregova, Cornereva si Bogaltin, in muntii Cernei, la Somansa si alte localitati. Trupele Ministerului de Interne au fost trimise in zona, intre Baile Herculane si Caransebes, unde prezenta luptatorilor pentru libertate a fost suspectata. Lor li s-a alaturat de indata Alimanescu, un pungas notoriu si ucigas, care fusese promovat la rangul de ofiter MAI. Securitatea arestase doi tarani in Teregova si i-a torturat sa smulga informatii despre partizani. Acestia din urma au venit sa ii salveze si in noaptea 12 ianuarie 1949 s-au hartuit cu trupele MAI. Securitatea a infestat satele, travestita in tarani, in timp ce adevaratii tarani erau arestati in masa. Securitatea a incercat sa se infiltreze in grupurile de partizani. In februarie 1949, Modest Gladin si Petre Bochetaru, care venisera in grupul colonelului Uta, au fost descoperiti ca spioni si au fost executati. Curand dupa aceea ascunzatoarea colonelului Uta a fost descoperita. Nu s-a predat deloc. A murit luptand pentru libertatea tarii si se zice ca fiica sa, care era studenta, a murit luptand alaturi de el. Cei care au supravietuit din grupul sau s-au alaurat lui Spiru Blanaru si au continuat lupta in ciuda greutatilor crescande ale iernii reci de la munte, fara hrana, fara haine si lipsiti de orice contact cu lumea de afara. Muntii inzapeziti prezentau mai putina siguranta; zapada inghetata retinea urmele pasilor si le facea vizibile. Locuitorii de la munte erau sub stricta supraveghere. Satele si locuintele erau inconjurate de concentrari de trupe speciale.

Partizanii planuiau o revolta in Caransebes in martie 1949. Ei urmau sa ocupe locuri importante din oras si sa neutralizeze autoritatile regimului comunist. In 22 februarie au fost trimisi doi teroristi comunisti celebri, drept momeala, intr-o misiune pe un drum, in timp ce armata astepta in ambuscada sa vada cine se va apropia de ei. Partizanii i-au interceptat pe teroristii comunisti si au fost astfel descoperiti. In acea noapte au luptat la Corcanul, langa Teregova; doi dintre ei au murit in lupta, restul s-au dispersat in padure. Comandantul Petre Domasneanu si alti cinci au fost prinsi. In seara zilei de 12 martie 1949, Spiru Blanaru si Romulus Maritescu au fost descoperiti langa Teregova. Blanaru a luptat pana la ulitmul cartus si a fost capturat de viu, dupa ce a incercat sa se sinucida cu ultima grenada care nu a explodat. Maritescu a fost capturat dupa doua saptamani.

Mii de tarani au fost arestati si au ticstit inchisorile din Lugoj si Timisoara. Numeroasele arestari au reusit sa paralizeze revolta populara care fusese planuita pentru noaptea de 19 martie 1949 in Timisoara si Arad, cand partizanii postati special la punctele nodale urmau sa distribuie putinele arme si munitii pe care le aveau.

Se relateaza ca numarul celor arestati in primavara lui 1949 din jurul Timisoarei depasea cifra de 5.000. Statistici exacte nu sunt, desigur, disponibile, intrucat regimul comunist tine secret terorismul sau.

Acei arestati care au supravietuit batailor si torturilor in timpul anchetelor initiale, adica inainte de a fi acuzati cu ceva, au avut de povestit adevarate orori ce vor parea incredibile oricui care nu a trait sub conducerea totalitarist-comunista. Dupa ce erau “anchetate,” victimele ramaneau destul de frecvent invalide, cu bratele, picioarele si capul fracturate sau innebuniti de dureri insuportabile. Printre metodele folosite ca si o rutina, alaturi de bataie si tortura fizica, erau infometarea, privarea de somn pana la limetele colapsului si deshidratarea fatisa. Multe dintre victimele comunismului au murit in acele chinuri; multe nu mai puteau suporta si semnau marturii false pe care acolitii regimului le scrisesera in numele lor.

Aceste relatari au fost adunate de catre Cicerone Ionitoiu, sursa noastra principala, care a intalnit personal pe unii supravietuitori ai acelei actiuni a Securitatii in Timisoara si a adunat informatii de la ei. Printre tortionarii sadici ai MAI erau renumite doua femei, Vidosa Nedici din Timisoara si Chitigoi din Bacau. Acele doua sadice se delectau in a mutila si schingiui pe barbatii dati in seama lor, in mod special aplicand tortura pe testicolele victimei.

Vidosa Nedici, o spioana iugoslava din 1946, a avansat foarte rapid de la rangul de simpla intepreta pentru limba sarba la cel de colonel in MAI si a ajutat activ pe agentii lui Tito sa scape in timpul razboiului rece romano-iugoslav, in parte ca sa camufleze propria ei activitate de spionaj si in parte din simpla perversitate. Ea a fost foarte sangeroasa si neinduratoare cu detinutii romani. Alti nationalisti sarbi care au fost tortionari ai Securitatii in Romania erau ca si ea: Zora Veltici, Gheorghe Stoicovici, Stanoiev Dobrivoi, Jiva Brancovici si S. Bugarschi, acesta a fost de asemenea agent titoist iugoslav ca si Vidosa Nedici. Asa numitul “razboi rece” intre Romania si Iugoslavia, vine vorba, s-a petrecut dupa ce Tito, aparent iesit de pe linia conducerii lui Stalin, n-a impiedicat niciodata colaborarea Securitatii romane cu cea iugoslava impotriva natiunilor lor respective. Sarbii au extradat in Romania multi refugiati care au cautat azil politic in Iugoslavia, unde, vine vorba, nu-i era acordat nimanui.

Cei 12 partizani capturati in muntii Banatului in primavara anului 1949 au fost condamnati precum urmeaza: Spiru Blanaru, Petre Domasneanu, Romulus Maritescu, Petre Puschita si Ion Tanase, condamnati la moarte; Gheorghe Popovici si Aurel Vernichescu la inchisoare pe viata, adica sa piara intr-o colonie de munca silnica; Petre Puschita-Liber si Gheorghe Luminosu condamnati la 15 si respectiv 10 ani intr-un lagar de exterminare. Cei condamnati la moarte au fost executati.

Au urmat apoi procesele a mii de nevinovati banuiti de a fi simpatizat cu luptatorii pentru liberate. Colonelul Stefanescu, presedintele de atunci al Tribunalului Militar Timisoara a dat mai mult de 20.000 de ani de inchisoare in sentintele din acele procese. Dupa ce a servit regimul atat de bine si a stiut prea bine opera guvernului comunist, colonelul Stefanescu a fost rasplatit pentru zelul sau, fiind condamnat la termen intr-un lagar de munca fortata la randul sau mai tarziu. Acolo a intalnit niste supravietuitori care la ordinul sau au fost torturati si pe care ii condamnase el insusi. In decurs de doua saptamani solicitase sa fie transferat la inchisoarea Aiud, cu Bulz, un alt tortionar care a fost de asemenea confruntat acuma cu unele dintre victimele sale, pe picior de egalitate.

La acele procese inscenate ale simpatizantilor partizanilor, Nicolae Constantin si Simion Stanescu erau avocati din oficiu. “Apararea” victimelor era incredintata juristilor aliniati precum Tiberiu Coracu sau Borislab Petrovici, care nu au facut nimic, decat sa repete acuzatiile indiferent daca erau false sau adevarate; acesta de pe urma se si grabea sa recite lectia obisnuita, anume ca procesele in lumea libera erau mult inferioare si ca in lumea libera drepturile acuzatilor nu erau respectate precum erau in simulacrele de procese comuniste.

Cinci ani mai tarziu, oamenii erau inca arestati, incarcerati sau condamnati la executie in legatura cu procesul din 1949 al partizanilor din Timisoara. Astfel, Balica si un taran de la munte, care il stia, au fost arestati si ucisi prin 1954, cel din urma purtand vina de a-l fi cunoscut pe Balica. (va urma)