Rusia şi Ucraina discută despre pace, dar poziţiile lor sunt foarte diferite

Oficialii ruşi şi ucraineni urmează să se întâlnească luni în Istanbul pentru a doua rundă de negocieri directe de pace din 2022, dar cele două părţi sunt încă departe de a ajunge la un acord privind încheierea războiului, iar luptele se intensifică, notează Reuters.
Prima rundă de negocieri, care a avut loc pe 16 mai, a dus la cel mai mare schimb de prizonieri din timpul războiului, dar nu a dat niciun semn de pace – şi nici măcar de încetare a focului, ambele părţi limitându-se la prezentarea poziţiilor iniţiale de negociere.
După ce a ţinut lumea în suspans cu privire la participarea Ucrainei la a doua rundă, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că ministrul apărării Rustem Umerov se va întâlni cu oficialii ruşi la Istanbul.
Delegaţia rusă va fi condusă de consilierul Kremlinului Vladimir Medinski, care, după prima rundă, a invocat generalul şi omul de stat francez Napoleon Bonaparte pentru a afirma că războiul şi negocierile trebuie să se desfăşoare întotdeauna în paralel.
Duminică, Ucraina a lansat unul dintre cele mai ambiţioase atacuri din război, vizând bombardiere ruseşti cu capacitate nucleară şi rază lungă de acţiune din Siberia şi alte baze militare, în timp ce Kremlinul a lansat 472 de drone asupra Ucrainei, potrivit forţelor aeriene ucrainene, cel mai mare număr înregistrat într-o singură noapte de la începutul războiului.
Ideea negocierilor directe a fost propusă pentru prima dată de preşedintele Vladimir Putin, după ce Ucraina şi puterile europene i-au cerut să accepte un armistiţiu, cerere respinsă de Kremlin.
Putin a declarat că Rusia va redacta un memorandum care va stabili contururile generale ale unui posibil acord de pace şi abia apoi va discuta despre un armistiţiu.
Kievul a declarat în weekend că încă aşteaptă proiectul de memorandum din partea Rusiei.
Medinski, principalul negociator al Kremlinului, a declarat duminică că Moscova a primit proiectul de memorandum al Ucrainei şi a declarat agenţiei de ştiri ruse RIA că Kremlinul va reacţiona luni.
Potrivit trimisului special al lui Trump, Keith Kellogg, cele două părţi vor prezenta în Turcia documentele respective în care îşi expun ideile privind condiţiile de pace, deşi este clar că, după trei ani de război, Moscova şi Kievul rămân la distanţă.
Kellogg a indicat că SUA vor participa la negocieri şi că vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai Marii Britanii, Franţei şi Germaniei, deşi nu este clar la ce nivel vor fi reprezentate Statele Unite.
Delegaţia Ucrainei va include, de asemenea, vice-ministrul de externe, precum şi mai mulţi oficiali militari şi din serviciile de informaţii, potrivit unui decret emis duminică de Zelenski.
În iunie anul trecut, Putin a stabilit condiţiile iniţiale pentru încetarea imediată a războiului: Ucraina trebuie să renunţe la ambiţiile sale de aderare la NATO şi să-şi retragă toate trupele de pe întreg teritoriul celor patru regiuni ucrainene revendicate şi controlate în mare parte de Rusia.
Negociatorii ucraineni de la Istanbul vor prezenta părţii ruse o propunere de foaie de parcurs pentru ajungerea la un acord de pace durabil, potrivit unei copii a documentului consultat de Reuters.
Conform documentului, nu vor exista restricţii asupra forţei militare a Ucrainei după încheierea unui acord de pace, nu se va recunoaşte la nivel internaţional suveranitatea Rusiei asupra părţilor din Ucraina ocupate de forţele Moscovei şi se vor acorda reparaţii Ucrainei.
Documentul precizează, de asemenea, că poziţia actuală a liniei frontului va fi punctul de plecare pentru negocierile privind teritoriul.
Rusia controlează în prezent puţin sub o cincime din Ucraina, adică aproximativ 113.100 km pătraţi.
Putin a ordonat invadarea Ucrainei de către zeci de mii de soldaţi în februarie 2022, după opt ani de lupte în estul Ucrainei între separatiştii susţinuţi de Rusia şi trupele ucrainene. Statele Unite afirma că peste 1,2 milioane de persoane au fost ucise şi rănite în războiul care a început în 2022.