RETROSPECTIVĂ Epoch Times: 2013, anul de protest pentru Europa de Est

Din Slovenia, prin Bulgaria şi România şi până în Ucraina, oamenii nemulţumiţi de guvernanţi au ieşit în stradă. ”E un principiu al dominoului. Vorbim de Primăvara Turcească, de Vara bulgărească, Toamna românească şi Iarna ucraineană. Mi se pare interesant că este ca o axă a protestelor în ţări învecinate”, spunea într-un interviu pentru Epoch Times, Mihail Bumbeş, unul dintre protestatarii care a participat şi la protestele din alte ţări.

Desigur magnitudinea protestelor a fost diferită, dar toate arată că cetăţenii sunt mult mai dornici să participe şi să se facă ascultaţi de cei care-i conduc de multe ori cu aroganţă şi iau decizii fără să-i consulte. ”Eu când am fost la Sofia în jur de 10 august, toată lumea era în concediu şi totuşi la manifestaţia zilnică care se făcea de la Parlament la guvern (care erau foarte apropiate) au participat 500 de oameni. Iar pentru vineri când era o sesiune extraordinară a Parlamentului bulgar se anunţaseră 10.000. Ca volum, protestele bulgarilor sunt de 3-4 ori mai puternice decât ale noastre, însă eu mă aştept ca problemele sociale să se amplifice în România”, spunea Nicuşor Dan pentru Epoch Times.

Protestele în est au început cu demonstraţiile masive împotriva premierului sloven Janez Jansa care au dus la căderea guvernului acestuia în luna martie. Slovenia părea un loc improbabil de izbucnire a unor asemenea proteste, dar nemulţumirea faţă de deteriorarea economiei şi corupţia endemică a politicienilor au scos mii de sloveni în stradă, înregistrându-se cel mai mare număr de protestatari de după destrămarea fostei Iugoslavii.

Valul de nemulţumire s-a mutat apoi în Bulgaria. Combinaţia dintre sărăcirea populaţiei, o creştere a facturilor la încălzire şi curent şi o insatisfacţie tot mai mare faţă de corupţia clasei politice, a fost explozivă în ţara vecină. Oamenii au ieşit în stradă şi au obţinut alegeri anticipate şi demisia guvernului Borisov. Apoi au venit socialiştii la putere şi au crezut că nimic nu s-a schimbat. Bulgarii s-au revoltat însă din nou, cerând insistent demisia noului premier Plamen Oreharski, atunci când un personaj controversat a fost numit în fruntea serviciilor secrete. Mai mult, printre revendicările lor s-a numărat, din nou, alegeri şi o reformă electorală care să le permită să exercite un control mai puternic asupra aleşilor lor.

Cunoscutul analist bulgar Ivan Krastev susţinea că este vorba despre un nou clivaj între cetăţenii nemulţumiţi de status quo-ul economic şi politic, dar care nu au capacitatea de a influenţa politicile respective prin procese democratice, şi clasa politică, considerată principalul vinovat.

Acelaşi clivaj între guvernanţi şi guvernaţi s-a făcut simţit şi în România în cazul protestelor faţă de exploatarea de la Roşia Montană şi a gazelor de şist. O prăpastie s-a deschis între cei care-şi apără drepturile constituţionale, locuinţele, apa şi viaţa şi ceilalţi care-şi apără funcţiile şi status-quo-ul corupt de care beneficiază din plin. Contractul social n-a existat în România după 1990, îmi spunea Laurenţiu Gheorghe, asistent universitar la Facultatea de Filozofie, într-un interviu pe tema protestelor pentru Roşia Montană. Întregul design instituţional, noua ordine constituţională postdecembristă, a fost impusă de o minoritate neocomunistă, moştenitoare a vechii puteri, care a preluat puterea şi a impus un mod de organizare socială şi un set de norme care îi slujeau interesele. Acum românii negociază contractul social în stradă.

Nu este vorba deci doar de revendicări economice şi ecologice de protecţie a naturii, apei, munţilor şi de exploatare a resurselor, ci de demnitate, de apărarea dreptului la proprietate şi la viaţă, de dreptul de a participa, de a protesta şi de liberă exprimare, esenţiale în orice democraţie. Este vorba despre oameni care nu mai sunt dispuşi să se lase conduşi arbitrar de guvernanţi care acţionează împotriva intereselor lor.

Nu doar în Bulgaria, alegătorii şi-au asediat aleşii în Parlament. Demonstraţii similare, însă mai puţin reflectate de media internaţională, au avut loc în Bosnia.

În Ungaria, mii de oameni au protestat în stradă împotriva revizuirii Constituţiei maghiare şi a autoritarismului lui Viktor Orban şi a partidului său Fidesz. Totuşi premierul ungar a reuşit să mai recâştige din electoratul pierdut prin măsuri populiste precum naţionalizări, reducerea costurilor la căldură şi electricitate şi noi taxe impuse marilor corporaţii străine.

Acelaşi clivaj între guvernanţi şi guvernaţi s-a făcut simţit şi în România în cazul protestelor faţă de exploatarea de la Roşia Montană şi a gazelor de şist. O prăpastie s-a deschis între cei care-şi apără drepturile constituţionale, locuinţele, apa şi viaţa şi ceilalţi care-şi apără funcţiile şi status-quo-ul corupt de care beneficiază din plin.

Iarna ucraineană

Protestele n-au ocolit nici Ucraina unde decizia preşedintelui Ianukovici de a nu mai semna acordurile de la Vilnius cu UE şi de a apropia ţara de Rusia au generat fenomenul EuroMaidan, care aminteşte de Revoluţia Portocalie din 2004.

Sute de mii de ucraineni au ieşit în stradă nu doar în Piaţa Independenţei din Kiev, ci şi în alte oraşe, pentru a manifesta împotriva sistemului corupt de putere dezvoltat în jurul lui Viktor Ianukovici şi pentru integrarea Ucrainei în UE. ”Nu cred că protestatarii vor pleca acasă fără să obţină concesii substanţiale din partea autorităţilor. Permanenta demonstraţie de forţă din partea lui Ianukovici şi a echipei sale şi absenţa oricărei intenţii reale de a avea un dialog sunt interpretate de oameni ca o declaraţie de război faţă de toţi cei care nu sunt de acord cu politicile sale”, explica Alyona Getmanchuk, director al think-tank-ului Institute of World Policy din Kiev, într-un interviu pentru Epoch Times.

”Oamenii care participă la Euromaidan şi-l susţin activ înţeleg că dacă pierd acum, se vor confrunta că represiune şi represalii în ajunul alegerilor prezidenţiale. 50% dintre ei sunt rezidenţi ai Kievului, 92% dintre cei care au venit din restul ţării la Kiev au făcut-o pe cont propriu , iar doar 2% au fost organizaţi de partidele politice din opoziţie. 49% dintre protestatari sunt ucraineni cu vârste cuprinse între 30 şi 54 de ani, 9% sunt oameni de afaceri şi 8% sunt directori de firme”, a mai susţinut experta.

În concluzie, toate mişcările sociale de protest din Europa de Est nu sunt doar consecinţa unor crize economice persistente, ci şi simptomul unei nemulţumiri totale a populaţiei faţă de întreaga clasă politică şi lipsa de alternative. Acest fenomen de retragere a sprijinului popular pentru forţele politice tradiţionale s-a văzut şi în rezultatele alegerilor parlamentare din Bulgaria şi Republica Cehă. În 2013, alegerile parlamentare din ambele ţări au reprezentat un vot negativ care a dus la o fragmentare şi la dificultăţi în formarea unui nou guvern.

Şi 2014 se anunţă un an al protestelor. Potrivit revistei The Economist, România se va confrunta cu un risc ridicat de revolte şi proteste în 2014, la fel ca şi alte ţări precum Bulgaria, Turcia, China, cât şi Spania sau Ucraina. Asta nu ar trebui însă să ne îngrijoreze, ci dimpotrivă. Contestarea unei stări de fapt nocive, corupte şi găunoase este un semn de sănătate a unei democraţii, nu unul de slăbiciune.